Notează-ți parolele ca să nu ajungi ca mine

anigif

Lecții de viață cu Betty. Extraordinar. Poate învață cineva ceva din asta.

Era o zi minunată de Decembrie. Genul ăla de dimineață în care te trezești cu motivație, îți faci cafea și surprinzător nu o verși pe aragaz, te uiți pe geam la iarna de aproape 10 grade și te gândești că azi va fi mișto.

Hai să facem chestii, mi-am spus luând o gură de cafea, pornind laptopul și mai dând un scroll pe Insta. Ăsta e momentul. Să scriem. Să edităm. Să fim productivitatea întruchipată. Totul frumos până am decis să îmi verific mailul. Nu că aș primi ceva important neapărat, dar așa ca chestie. Și, surpriză, n-am putut să intru. Acum, dacă analizez, de vreo lună așa nu îmi mai știam parola și mă lăsau să intru cu întrebările de securitate. Pe care, aparent, le-au scos. Dragă Yahoo, mi-nu-nat sistem de securitate ai, nu m-a ajutat cu nimic. De ce nu mi-am resetat parola cât timp încă îmi mai puteam accesa contul va rămâne un mister. Long story short, ca să demonstrez că ăla e contul meu trebuie să confirm cu o adresă de mail super veche la care nu există nicio posibilitate să ajung. Așa că adios. Majoritatea conturilor mele sunt făcute cu yahoo, la un moment dat credeam că nu voi putea intra pe blog, I miss Tumblr. În rest e okay.

Ca să fiu dumb până la capăt, constatasem că nu-mi mai știam nici parola la gmail. Să fie bine ca să nu fie rău, cum era. Asta însemna no Youtube. Și, normal, nu îmi verificasem contul cu numărul de telefon. Dar, într-un final neașteptat al zilei ăleia, nu știu dacă a fost vreun miracol festiv sau pur și simplu în creierul meu s-au aprins niște beculețe, m-am adunat și a patra variantă a mers. Genius.

Ce am învățat eu din asta? Că trebuie să-ți notezi naibii parolele alea și să nu crezi că ai memorie așa bună dacă tu uiți și ce ai făcut acum o oră. Și că viața e greu și complicat. Cam atât.

P.S: Știu, un gif făcut cu mult talent.

Anunțuri

Despre el

El ți-a sugerat să îl folosești ca subiect în textele tale. Tu habar n-ai cum să scrii rânduri despre iubire fără să înjuri. Nu știai cum e să fie bine. Sentiment nou care îți trezește ocazional suspiciuni.

Ești într-o zonă nouă unde nu prea mai ai control absolut, dar nu simți deloc că te-ai pierdut. Paradoxal, te regăsești. Începi să devii tu din nou. Să fii happy. Uitasei. Ți-ai petrecut mare parte din viață într-o grotă, tu respirai doar în nuanțe de gri.

El vede versiunea bună a ta. Partea aia care credeai că nici nu mai există. Te face să înțelegi că poate nu ești cel mai rău om de pe planetă și te judeci ca fraiera pentru modul în care îți combați demonii. Și acum nu mai ești singură împotriva tuturor. Cu el ești safe. Powerful. Better. 

Brusc, toate clișeele devin adevărate. Chiar tu ești un clișeu ambulant. Dacă ți-ar fi spus cineva asta acum ceva timp, ai fi râs. Acum adori să trăiești așa.

El este, poate, cel mai bun lucru care ți s-a întâmplat. Și nu vrei să faci ceva stupid să îl pierzi. Și ți-e frică să nu îl dezamăgești. Ai nevoie de el. Rău. Ești ușor patetică și ai cele mai absurde gânduri. Și el te acceptă așa. God, ai ajuns să scrii cu sirop și parcă îți găsești mai greu cuvintele.

El te face să te simți specială și mișto și te privește de parcă ești magică. Și, când e lângă tine, chiar așa  ești. Sometimes home isn’t four walls, it’s two eyes and a heartbeat. 

To be continued.

 

Am 19 ani și învăț să fiu fericită

IMG_3268

*De două seri tot zic că scriu articolul ăsta. Cam greu să mă concentrez.

Joi a fost ziua mea și prima oară când am petrecut-o fără oamenii mei, în locul pe care încep să îl numesc acasă. Mi-am propus să nu stau ca trista și să iau asta ca pe o experiență nouă. Când faci 19 ani cică te mai maturizezi.

M-am aniversat vreo trei zile, înainte să plec din orășel. Ce ghinion să ai să înceapă facultatea fix atunci și să fii nevoită să te duci?

M-am trezit ca o minunată pe la 7:30, am avut timp să îmi beau cafeaua în liniște. Poți să fii prințesică și în blugi rupți și pulover. Ratb life, fuckultate. În general îmi doresc  ca pe 4 să ningă. Nu a fost nici frig, nici soare. Vremea aia ploiosă mișto de toamnă.

Nu prea aveam cu cine să ies, așa că îmi stabilisem niște me time. Dar  am luat prânzul cu var-mea și a fost o surpriză super drăguță când chelnerul a venit cu lava cake cu lumânărică. Happy kid. Btw Stadio e un loc cosy nice.

M-am plimbat prin Centrul Vechi care era aproape pustiu, am fost la shopping că era momentul să dau bani pe chestii. Am avut pizza, șampanie și trandafiri. Și tort. Materialism much.

Serios acum, mi-am dat seama că nu îmi doresc nimic în mod special. Vreau ca oamenii pe care îi am acum să rămână. Și să devin o versiune mai bună a mea. Am 19 ani. Învăț să nu mai fac crizuțe și  învăț să fiu fericită. 

Oricum, când ești sunată la 00:00 să ți se cânte happy birthday știi că ești importantă. 

Thankful as fuck.

2017 sau poate cel mai fucked up an

paged
Cât de narcisistă să fii să-ți faci colaj cu tine? Să fii eu. Păr colorat much.

Am intrat în anul ăsta praf, încercând să fiu pozitivă. Aveam un fel de atacuri de panică dubioase, sufeream ca fraiera după un tip care nu mă voia, nu știam ce naiba fac cu viața mea și îmi spuneam că gata, îmi las toată negativitatea și încep ca lumea. 

Aha, clar. Am zis că 2017 va fi anul meu. Nu a fost. Am avut parte de unele dintre cele mai nașpa perioade ever. Și, poate, și de vreo două sau trei chestii bune. Îmi scriu retrospectiva asta pe blog, pentru că mă ajută să observ mai bine cum am evoluat.

Am împlinit 18 ani și am fost aproape adult. Jesus, joi fac 19.

Am trecut peste treaba cu inimi frânte.

Am terminat liceul. Cu speech, bitchez.

Am dat BAC-ul.

Am început facultatea la Publicitate la FJSC și m-am mutat în București.

M-am dus la psiholog. Drama queen. Gânduri iraționale. Anxietăți și depresii. Război cu mine. Feeling like shit all the time. Un fel de cerc vicios.

Am început să beau bere, am consolidat relația cu cafeaua. Am avut grijă de câine. M-am mai ocupat de vlog, am făcut poze, am scris. Mult. Până n-am mai scris deloc. Am luat o pauză de vreo lună de la blog.

Am învățat ceva despre self-love and being good enough, puțină empatie. Că dacă oamenilor le pasă rămân acolo indiferent de circumstanțe. Că Universul face, dar trebuie să faci și tu. Că schimbările sunt bune. Că dacă cineva nu te vrea nu e sfârșitul lumii și their loss, babe. Că prietenii adevărați te suportă și când ești psycho. Și că situațiile nașpa trebuie tratate cu umor.

M-am vopsit, probabil pe principiul when life is hard you need to do some new shit to your hair. De vreo 11 ori așa. Cu asta de azi 12. Am avut enșpe mii de culori în cap, cu nuanțator în mare parte, plus albastru de metil și niște vopsea. Plus decolorat uneori. Încă mai am păr.

Aș putea să zic mai multe, dar nu mai am idei și nici nu prea merită efortul. Poate că am fost cea mai urâtă versiune a mea. Dar, în același timp, sunt grateful. Știu că există un echilibru, că ține de tine și de minset și că poți să privești și din altă perspectivă. Va fi okay pentru că trebuie și vei face să fie. 

Seria de citate celebre ale filosofilor în viață continuă cu:

Dacă faci un căcat, măcar să îl faci până la capăt.

Pentru artă și iubire merită să te sacrifici.

și

Când e greu e complicat.

Betty 2k17.

 

capture-20171228-225921
Aș mai adăuga vreo 2, dar lasă.
page
Plus, cum au mai ajuns oamenii pe blog.

 

Idk, mă cam bucur că s-a terminat. 

Mă cam transform în Grinch

Holiday-To-Do-List

Încerc să scriu articolul ăsta de câteva zile și acum e momentul. Ajunul Crăciunului, mi-am despachetat cadourile iar devreme ca un om puțin materialist, luminițele sunt aprinse și stau în pijamale. Sunt la ai mei în vacanță și pisica doarme. 

Nu știu dacă are legătură cu faptul că oamenii din jur nu prea sunt fani Crăciun, că am crescut sau că sunt ușor fucked up. Dar nu simt cam nimic. Și, culmea, cică este partea mea preferată din an. Întrebările mele legate de de ce naiba nu intru în spirit cred că au început acum vreo doi ani atunci când am început să cred în magie și am zis că sărbătoarea asta chiar reprezintă momentul în care dorințele devin realitate. Bullshit. Anul trecut cineva mi-a omorât speranța. Sau a mâncat-o.

Poate că e totul doar o minciună frumos colorată și ambalată. Are luna asta un vibe specific, dar sigur nu e dat de consumerism și de cozile interminabile cu oameni care fac cumpărături de parcă e singura zi din an în care se mănâncă. Sau de parcă niște cadouri ne compensează golurile emoționale. Și nervii și banii cheltuiți aiurea doar pentru că așa trebuie și toate ideile preconcepute.  Avea Chirilă un text.” Craciunul nu e o perioada in care „ne deschidem inima ca sa intre lumina sfanta”. De ce ar fi inchis in restul anului? Craciunul nu e slogan dulceag sau vorbe mari. Craciunul nu e reamintirea valorilor morale lipsa. Craciunul nu e un program special la televizor. Si nici zambet fals nu e Craciunul. ”  Cred că e mai frumos Crăciunul când ai un copil și poți să te bucuri cu el, nu când tu te chinui să te regăsești. Sau când eram noi mici și trăiam în globuri din alea în care ninge.

Ieri am împodobit bradul singură, fără muzică tematică pe fundal, doar ca să știu că nu l-am lăsat așa. Ulterior pisicile l-au cam dărâmat. Săptămâna asta nu le-am deschis colindătorilor și am comentat decorațiunile urâte din oraș. Am împachetat aproape drăguț cadouri și chiar m-am bucurat când am văzut că mi-am făcut oamenii speciali să zâmbească.

Anul trecut eram mai entuziasmată. 

Ajungi la concluzia că nu vrei chestii materiale. Și că nu mai e important ce, de fapt contează cine. 

Grinch și-a dat seama. Eu mai lucrez la asta.

Dear Santa, I want peace of mind

Image result for all i want for christmas tumblr

De vreo doi ani scriu pe blog scrisoarea aia clasică. Pentru că unul dintre motivele pentru care îmi place mie Crăciunul este magia, fie ea și fake. Și știu că n-are nicio relevanță, nu vine un personaj mitic să îți îndeplinească dorințele or sth, dar e bine să încerci și să te exteriorizezi. Și poate ceva cu Universul care acționează inoportun.

Oricât de materialistă aș fi, anul acesta nu vreau nimic ce poate fi cumpărat. Am terminat cu fanteziile de copil tâmpit și cu chestiile gen basme. Aș spune că tot ce-mi lipsește acum sunt un job mișto ca să fac bani și un apartament micuț în care să stau cu el și un câine. Dar sunt realistă.

Vreau să mă mai calmez. Să nu mai gândesc atât, să nu mai analizez fiecare posibilitate idioată și irațională. Să nu mă mai fac să sufăr singură. Să mi se schimbe mindset-ul și să mă bucur și eu de ce mi se întâmplă. Să nu mai trăiesc într-un fel de război cu propria persoană.  O listă lungă de să-uri care țin de mine.

Habar n-am, sun pueril și clișeic. Dar vreau să fie bine. Și simplu. Totul. 

So, dacă la Polul Nord aveți praf d-ăsta magic care să mă ajute, need some asap.

Cam atât.

Am fost un elf la Târgul de Crăciun

IMG_2643

Luni m-am dus la Bucharest Christmas Market, în mare parte pentru seminarul de radio. Când temele tale includ activități de genul, știi că ai ales facultatea bună. Dar oricum voiam să ajung, așa că am avut dublu motiv. Oamenii normali se duc seara, când sunt luminițele aprinse. Eu m-am dus pe la prânz.

IMG_2610

IMG_2653

IMG_2713

Era cam friguț, așa că m-am îmbrăcat ca lumea și aveam căciulă și guler de blană. Și mi-am luat trepiedul și camera, așa că un clip nou filmat ca lumea urmează să fie postat în curând. Până atunci, niște poze. MULTE. Nu prea reușite, but still.

IMG_2722

IMG_2734

IMG_2637

IMG_2740

Atmosfera e mișto, intrasem puțin în spirit. Nu e kitchos, e minimalist. Puțin sărăcăcios așa, dar e okay. M-am supărat că nu l-am văzut pe Moș Crăciun, dar asta e. Nu m-am rătăcit pe drum. Fun.

IMG_2742

IMG_2735

IMG_2695

IMG_2682IMG_2658

IMG_2634

IMG_2688

IMG_2710

IMG_2705

Tis the season to be jolly

IMG_2756