Cum să nu înnebunești în sesiune? #sfaturicuBetty

sesiune
Mare thumbnail în Photoshop

A venit sesiunea, acea perioadă din an (bine, ediția de iarnă) în care încerci să înveți pe ultima sută toată materia dintr-un semestru, eventual cu o serie de informații despre existența cărora nici măcar nu știai aka citești pentru prima dată ceva ce ar fi trebuit, tehnic, doar să repeți. Sau exercițiul cât de mult poți să înveți în 3 săptămâni.

Examenele sunt motiv de disperare pentru mulți dintre noi, dar din fericire pentru mine am dezvoltat un fel de toleranță la tipul acesta de stres. Sau mă consum din atât de multe chestii, încât aici am ales să nu îmi pese. Hei, eu sunt aia care se apucase de Pretty Little Liars, serialul cu crime și 7 sezoane înainte de BAC (și am luat note okay, so poate așa e tipul meu de creier, nu știu). Prima sesiune cică nu se uită niciodată: eu nu știam pe ce planetă sunt și încercam să descopăr cum se învață la facultate. Oricum, am terminat primul an destul de bine, având în vedere că am reușit să trec la buget. Un articol despre cum am descoperit că facultatea mea e o ciorbă și ăsta e un lucru pozitiv, plus că aproape fac unele chestiuni utile și încă încerc să-mi dau seama ce fac cu viața mea, într-un articol care va apărea când îmi mai amintesc că am blog și îmi place să scriu.

Azi mi-am adus aminte că voiam să fiu utilă și să împărtășesc din experiența mea vastă de viață, sau măcar să fiu funny. Nu sunt eu cel mai indicat om care să dea sfaturi, dar îmi place să îmi exersez latura asta sau ceva. Ce să faci ca să nu înnebunești în sesiune? Uite o listă care mă ajută pe mine. Sau eu sunt o cauză deja pierdută, cine știe.

Încearcă să îți gestionezi timpul astfel încât să nu ajungi în crize și panici. Adică începe să citești măcar cu câteva zile înainte să vină examenul ăla. Și dacă stai cu foile lângă tine și nu faci nimic, măcar îți dai impresia că ești productiv și-ți crești self-esteem-ul.

Nu învăța mecanic. Poate am eu o problemă, dar îmi e super greu să învăț ceva ce nu înțeleg. Sau care nu are măcar un 1% aplicabilitate în viața reală.

Schemă, liniuțe, săgețele, bulinuțe, highlighter. Adică încearcă să îți explici singur și să îți organizezi informațiile într-un mod în care să te ajute.

Ia o pauză, bea ceva, fă altceva sau ieși afară. Adică trebuie să ai niște momente în care îți golești creierul, pentru că trust me, dacă simți că nu mai poți și te chinui nu vei rezolva nimic.

Dormi. Da, știu, cică în sesiune trebuie să ai nopți nedormite, dar eu abia pot să învăț ziua.

Programează-ți o mini excursie sau ceva care să te motiveze când se termină sesiunea, un fel de reward.

Nu pune presiune pe tine. Sănătatea ta psihică e mai importantă, pe bune. Anii ăștia de școală te învață să te pui pe locul doi și să trăiești cu o frică permanentă, de parcă tot viitorul tău ține de modalitățile astea de evaluare. Și nu te stresa de parcă este cea mai importantă chestiune din viața ta, pentru că nu e. Examenul ăla trece oricum, așa că mai bine respiri și te calmezi.

Sesiunea vine, sesiunea trece. Nu ar trebui să mai dau sfaturi. Nu mă ascultați.

Reclame

Heart.

heart

*Poate ăsta chiar va fi un challenge de care mă voi ține. Probabil voi mai posta texte personale și terapeutice aici.

Inimă. <3. I ❤ you. Te <3.

Simt cum îmi pulsează în piept și te simt în fiecare bătaie care anihilează clișeul și se transformă în ceva unic, intangibil. Dintre toate componentele mele, poate că inima e cea mai clară. Când creierul meu e o mare mizerie irațională unde se duce un război cu mine și fericirea mea, inima e aici să îmi amintească de cum va fi bine. „Calmează-te, mă fată.”

Inima. Organ care îți demonstrează că trăiești. La modul general, dar și în multe cazuri particulare. Când bate mai tare, ca la un concert rock în care toboșarul lovește mai agresiv tobele alea. Și atunci știi că e ceva mai intens, o trăire care te face să o simți cu tot trupul și toată ființa.

Inima = bucata de carne din piept responsabilă de emoțiile tale pe care le filtrează, poate. Inima mea era făcută franjuri și s-a ridicat singură să se coasă. De când te iubesc, inima mea s-a păstrat în condiții mai bune. Când se privește în oglindă, aproape că nu își dă seama cine era în urmă cu vreo doi ani. Arată nouă, dezinfectată. Reanimată.

Inima mea te venerează. Te pune pe un piedestal, dar nu e acela fake unde îi așezase cu multă grijă și pe ăia care au rănit-o pentru că tot ce făcuse fusese să îi idealizeze. Pe tine te-a cunoscut în toate formele și stările tale și a știut foarte clar ce pune în vârful piramidei sau în centrul universului.

Inimă. Are doar patru camere în care obișnuia să îndese de toate pentru toți, dar cu timpul s-a maturizat și a constatat că locul ăla îi ajunge doar pentru voi doi și încă vreo câțiva. Și nici nu îi trebuia mai mult.

În inima mea nu e o tornadă. Nu e nici mâzgălitura mare și hidoasă din minte pe care nu mai știu cum să o șterg. La mine în inimă sunt pace și pasiuni, calm, liniște, îmbrățișări și atingeri de piele. E iubire în cea mai pură formă a ei, ca un schimb telepatic. Iubire care vine de la și iubire care pleacă spre el. Inimile se găsesc singure și se conectează între ele, ca într-un jos al providenței. Eu nu o controlez, dar ea știe ce face. Iubesc. Și voi continua să o fac. Inima mea te vrea pe tine și atât.

Terapie prin scris: bagajul emoțional

50787764_742831096072862_3454378639246753792_n

*Când ziceam că mi-am dezvoltat subtil niște healthy habit-uri mi-a fost destul de greu să mă cred. Dar azi mi-am amintit că mă motivau writing challenge-urile și cred că am nevoie de asta. Sau cât de terapeutic poate să fie scrisul. Cel puțin pentru mine. 

Bagajul emoțional. Ăla pe care l-ai adunat, l-ai plimbat, l-ai împachetat frumos cu fundiță roz cum aveai la vârsta în care singura greutate pe care o cărai era ghiozdanul cu iepuraș. L-ai moștenit, ți s-au combinat trăirile și creierul a filtrat doar ce vrea el și ți-a conceput această mâzgălitură pe care trebuie să o iei cu tine peste tot, pentru că altfel ai rămâne fără absolut nimic și ai fi un nimeni. Paradoxal. Nu ți-e comod să tragi după tine un troller în care ți-ai îndesat frici, momente, calități, defecte, țipete, paranoia și toate emoțiile și trăirile pe care le-ai avut vreodată.

Și ai fost gata să i le înmânezi cuiva ca pe un premiu, să i le pasezi și să îi spui că e rândul lui să aibă grijă de ele, că tu ai obosit și vrei să vezi cum e să respiri fără să ai un maldăr de fier pe umeri. Dar ai descoperit cu dezamăgire că nu doar tu îl ai și că lumea nu își poate abandona demonii proprii ca să facă pe babysitter-ul cu ai apropiaților, oricât de mult ar ține la cineva. Poate că în iubire, bagajele astea emoționale se ciocnesc și se iau în brațe ca să se consoleze reciproc.

Nu poți să le arunci pur și simplu la tomberonul din colțul străzii de parcă sunteți părți străine din ceva, pentru că sunteți un fel de rude de sânge. Au fost în tine, și-au lăsat amprenta și până și aproape foștii ți-au lăsat o particulă minusculă de bine în piele. Dar poate că poți să le filtrezi. Să spui: – „Uite, asta nu-mi mai trebuie” și să o pui într-o cutie, să o dizolvi. Nimeni nu te judecă.

La fel cum nimeni nu te învață să le gestionezi. Te trezești cu ele în fața ușii într-o zi și vezi că te așteaptă. Aș fi vrut să mă fac psiholog, doar ca să pot să mă înțeleg pe mine. Chiar dacă găsești persoana care să vadă ce ai doar dintr-o tonalitate a vocii, nu e obligată să-ți care și ție bagajele emoționale. Sau doar când iei o pauză? Da, poate că ai dreptul la un moment de respiro și poți să înveți să accepți ajutor. 

Iubirea pentru camere de hotel – din rezoluțiile pe anul ăsta

_mg_1911
Fluffy cosy happy

Anul ăsta a început surprinzător de bine pentru mine și nu știu dacă are legătură cu faptul că am împlinit 20 de ani săptămâna trecută, am fost lângă cine trebuia sau e un vibe în Univers. Voiam să scriu ceva despre încercări de schimbare de lifestyle și activități de oameni maturi, dar nu știu cât mă va ține. Cum eu și echilibrul nu prea suntem prieteni, măcar mă bucur că am o fază de oarecare calm. Ceva despre bullet journal aka pagini care mă fac să cred că sunt organizată; hobby nou și o direcție înspre care vreau să merg despre care încă învăț și mă face să fiu mândră de mine; ieri am văzut pe Netflix un documentar despre minimalism.

_mg_1802

Iubirea mea pentru camerele de hotel cred că s-a dezvolatat anul trecut, când am constata cât de lipsite de anxietate sunt zilele în care stau acolo. Asta și faptul că, atunci când ești într-o relație la distanță, hotelul devine prima casă comună. Ideea e că poți să te deconectezi și să nu conteze unde ești. Cel puțin eu asta simt. Nici nu e important cât de fancy e locul în care stai, atâta timp cât starea aia pe care o ai e mișto. Adică, eu am fost super fericită mâncând pizza și bând șampanie în pat în pijamale cu iubitul meu. Cred că mi-am descoperit o pasiune și pentru fotografiatul camerelor de hotel. Sau sunt singura ciudată căreia îi plac așternuturile messy.

_mg_1859

_mg_1795

_mg_1838

By the way, un loc cosy micuț cu un aer ușor rustic în București e George & Dragon, chiar dacă poate să te sperie puțin spațiul dacă ești claustrofob. Au și un pub, nu știu, n-am fost, dar părea promițător. Bonus: au și câine de care m-am speriat eu inițial.

_mg_1813

George & Dragon Bucuresti

Una dintre rezoluțiile mele pe 2019 este să ajung în cât mai multe camere de hotel posibile. Adică să călătoresc și să mă detașez. Și am descoperit că nu ai nevoie de super mulți bani ca să mergi în locuri. În plus, mi-am dat seama că pot economisi relativ ușor, în sensul că mai bine păstrez pentru o aventură scurtă undeva care îmi va aduce mult mai multe psihic și emoțional, decât să îmi cumpăr un răhățel material de care aș fi putut foarte simplu să mă lipsesc. 

George & Dragon Bucuresti

Am întrebat studenții ce mânâncă în cămin ca să văd dacă zacusca e doar un mit

untitled-2

*articolul ăsta nu fusese scris pentru blog, dar dacă nu putut să apară în altă parte merge lejer aici; mi-e dor de internshipul la Noizz; mulțumiri speciale prietenelor mele. 

Viața de student este plină de oportunități, challenge-uri, party-uri și alte momente de rebeliune, în care nimic nu mai contează și te trezești în trioul bani – femei/bărbați – alcool și simți că ești regele/regina lumii. Okay, aproape pe acolo. Dar vine un moment în lifestyle-ul ăsta ușor autodistructiv și independent când rămâi fără mâncare sau când modurile în care ai putea găti sunt limitate. Bine, asta nu mă vizează pe mine, având în vedere că stau la o mătușă și am mâncare caldă oricând îmi doresc. Dar nu toată lumea are noroc, pentru că așa cum spune un filosof contemporan „Cine are noroc, are”.

Am vrut să văd dacă mitul cu zacusca salvatoare e adevărat sau reprezintă doar un bullshit învechit, așa că am întrebat câțiva oameni despre asta. Te invit și pe tine să descoperi mai jos răspunsurile la această dilemă care sigur ne frământă pe toți.

Când ai mâncat ultima dată zacuscă?

Carmina Panait, 18 : Mai de mult am mâncat, nu mai știu. De când sunt la cămin n-am mâncat, dar mi-am adus acum.

Ramona Neagu, 22: Nu am mâncat niciodată, nu îmi place.

Mihaela Niculescu, 22: Acum o lună.

Karola Illeș, 22: Acum două săptămâni.

Daniela Țuluca, 19: Nu sunt foarte mare fan zacuscă, dar nu am refuzat săptămâna trecută când o colegă a vrut să împartă.

Ce mănânci, în general, în cămin?

Carmina: Mănânc iaurt, cârnați, conservă de pește, sarmale, ardei umplut, chiftele și eventual cozonac, știi tu.

Ramona: Mâncare gătită de acasă, brânzeturi, mezeluri.

Mihaela: Mâncare gătită de la părinți, șuncă, cașcaval, roșii, pizza, dulciuri.

Karola: Fructe, supa la plic, ciocolata, iaurt, icre.

Daniela: În cămin nu prea mănânc, prefer să îmi iau ceva de la cantină sau patiserie, dar uneori mai apelez la un iaurt cu biscuiți de la magazinul de jos sau fructe.

Cum îți împarți bugetul pe mâncare?

Carmina: Nu împart nimic că acum am destui bani. :))

Ramona: Ai bani, mănânci, n-ai bani nu ți-e foame.

Mihaela: Împart banii pe zile și încerc să mă incadrez într-un anumit buget.

Karola: În fiecare zi încerc să nu cheltui mai mult de 20 lei pe mâncare.

Daniela: Aloc undeva la 15 lei pe zi pe mâncare, dar dacă mănânc la cantină, chiar mai puțin.

Se pare că în 2018 zacusca a fost înlocuită de mezeluri și alte răcituri, chiar dacă studenții români încă mai mănâncă tradiționalul pachet de la mama.

Ce am învățat în 20 de ani

20-more-like-5
Eram fashion de mică, vremuri dubioase tbh

Cred că ziua mea e preferata din an. Am făcut 20 de ani (sau două decenii) cum mi-a zis cineva aseară, dar probabil tot undeva în jur de 5 rămân. Și asta nu e neapărat ceva rău. Poate sunt o combinație de prințesică și adult aproape matur și responsabil.

Clișeu sau nu, urmează lista aia cu chestii pe care le-am învățat eu în timpul ăsta. Sigur sunt mai mult de atât. Aștept să-mi pun dorința și să beau șampanie.

1. Merită să ieși din zona de confort și să faci chestii noi. Orice te ajută să te dezvolți ca persoană.

2.  E mișto să ai persoana aia care să te iubească, să te înțeleagă așa messy, să te facă așa copil fericit și să fie acolo pentru tine. 

3. Iubirea nu e easy peasy, e complicată uneori și necesită efort, dar merită. 

4. Oamenii tăi rămân ai tăi indiferent de distanță.

5. Nu trebuie să-ți lași fricile să te controleze.

6. Nu trebuie să aștepți ca alți oameni să te salveze și să te facă fericită, pentru că nu este responsabilitatea lor.

7. Scrisul e terapie. Chiar dacă uneori îl abandonezi.

8. Viața e prea scurtă ca să îți pierzi timpul aiurea cu prostii. Still learning this.

9. Trebuie să îți permiți să simți, să te ierți și să îți înțelegi demonii. Și psihologul și terapia sunt importante.

10. E bine să faci mișto de tine și să abordezi situațiile nașpa cu umor. 

11. Uneori nu totul merge planificat cum ai fi vrut și asta poate fi bine. Aka nu trebuie să fii mereu control freak.

12. Nu tot ce gândești este real. Și majoritatea fricilor și gândurilor care nu te lasă în pace sunt iraționale și nu se vor întâmpla.

13. Trebuie să fii un om decent cu ceilalți, e destulă răutate pe planetă.

14. Nu e prea târziu să-ți descoperi hobby-uri noi și să te automotivezi.

15. E mișto să călătorești. Să mergi la concerte. Să citești, să vezi seriale, să te autoeduci.

16. Fă mai des ceva ce te face să simți că traiești.

17. Să ai încredere în tine e super important. Și să nu te influențeze părerile negative din jur. Și să te iubești.

18. Suferința trece dacă o lași tu. Și nu merită să trăiești într-un cerc vicios.

19. Probabil tu ești cel mai mare dușman al tău și toată negativitatea pornește de la mindsetul tău și de la cum percepi situații.

20. Cafea, bere, vin. Și șampanie. 

Un fel de filosof contemporan wannabe, mari lecții de viață.

Plus:

Când e greu e complicat.

Dacă faci un căcat, măcar să-l faci până la capăt.

2018 – anul în care (aproape) m-am maturizat

colaj
Colajul narcisist hits again

Sau măcar am încercat. Nu voi spune că a fost un an minunat în care m-am transformat într-o persoană mai puțin autocritică și anxioasă și în care am reușit să mă adun și să știu ce fac cu viața mea, pentru că nu a fost așa. Îmi place să cred că sunt mai matură și că am ajuns în punctul în care mă înțeleg mai bine și am o oarecare stabilitate. Poate că anul care se termină mâine a fost un paradox. Așa ca mine. Băi, fac 20 de ani în câteva zile și tot un copil care face crize când nu i se învârte lumea în jur sunt. 

Mie îmi place să privesc retrospectiv și să fac liste. Mai ales că pot să văd că nu am frecat menta și chiar am făcut/învățat ceva în astea 12 luni care au trecut pe lângă mine. Adică hei, pe lângă crize existențiale am avut timp și de altceva. Good.

Am mers cu trenul mai mult decât în toată viața mea. Ciulnița, a treia mea casă.

Am fost în aventura la Constangeles, Predeal, Brașov și Râșnov.

Am terminat primul an de facultate.

Am făcut un internship foarte mișto la Noizz unde m-am simțit adult care merge la biroul din Pipera și de unde am învățat multe. Plus că am filmat vox-uri despre marijuana pentru Legalize It și am ajuns în ads pe Youtube. Bitchez.

Am fost la primul interviu de angajare. Plus încă 4.

Am revăzut Pretty Little Liars.

Am scris despre iubire ca nebuna.

Am citit 3 cărți de Petronela Rotar.

Am fost la concert DOC și m-am distrat cu oamenii mei preferați.

Am făcut poze și cred că am evoluat. Uită-te pe Instagram dacă nu mă crezi.

Am învățat basic Photoshop și am descoperit că îmi place.

Am gătit pentru prima dată negresă.

M-am tuns scurt.

Și m-am făcut roșcată.

Am învățat despre distanță.

Am plâns mult. Am și râs mult. Am avut gânduri obsesiv-compulsive și anxietăți.

Am fost și fericită. Ca lumea.

Later edit că uitasem să scriu: Am fost iar la Digital Divas și Webstock și am făcut două zile voluntariat la IAA Creativity 4 Better unde l-am văzut pe Oobah Butler, tipul ăla cu restaurantul fake de pe TripAdvisor.

Probabil am mai făcut chestii pe care le omit acum. Nu sunt sigură ce am învățat, probabil ceva despre cum trebuie să te bucuri de momente și de oameni. Și să iubești. Și să nu îți mai fie frică sau cel puțin să nu o lași să te pună într-un colț și să nu te lase să mai faci nimic. Viața e greu, dar mișto. Nu sunt foarte deep azi. Poate la anul. 

*Bonus, ce au mai căutat oamenii ca să ajungă la mine pe blog. Mă simt un fel de Mama Răniților care deține răspunsuri despre vopsitul cu albastru de metil, seen și câini.

searched-terms.jpg