Jurnalul vieții cu un câine

IMG_9086

Viața cu un câine este, clar, interesantă. Am scris AICI și AICI despre cum este să conviețuiești cu minunata creatură într-un apartament, ce atribuții în plus dobândești și câte chestiuni noi înveți. De curând, am rămas singură acasă două săptămâni cu Misha Câinele (vezi Instagram). Cu toate că am stat cu el de când era bebeluș, a fost diferit să petrecem atât de mult timp împreună doar noi. Adică pe lângă faptul că a trebuit să am grijă de mine, a mai fost și el. Mamă de câine cu normă întreagă, chiar m-am descurcat mai bine decât mă așteptam.

Unul dintre aspectele cu care nu prea eram obișnuită a fost trezitul de dimineață. Adică pe la 6 și ceva, cu toate că în ultimele zile și-a dat și el seama că dacă e liniște în casă poate să doarmă mai mult și am ieșit chiar pe la 8 fără.  Mi se pare un avantaj major la a avea câine faptul că te obligă să te plimbi de trei ori pe zi. Adică serios acum, probabil aș fi stat ca leguma sinistrată, dar așa a trebuit neapărat să iau niște aer. Nu cred că în alte condiții m-ar fi apucat pe mine plimbatul de nebună prin cartier.

Foarte interesant pe stradă e că socializezi cu alți stăpâni de câini sau cu oameni care vin să-l mângâie pe Misha. Nu că n-ar exista și tantici care se uită la el ca la un extraterestru și fac afirmații nesimțite, dar nu vreau să fiu rea în acest articol așa că hai să continuăm cu pozitiv. Cum spuneam, posesorii de astfel de animale sunt oameni mișto care vorbesc cu tine ca niște părinți responsabili, cu detalii și tot tacâmul și care te salută când te văd, cu toate că tu habar n-ai cum îi cheamă. Și copiii au cele mai drăguțe reacții posibile. Unul de vreo 5 ani așa, m-a întrebat super serios dacă înțelege română. El mai știe și engleză și spaniolă uneori, dar da, româna e limba lui nativă.

Foarte housewife modernă, i-am gătit. Pentru că în dieta lui echilibrată de câine este inclus și orezul simplu cu conservă. N-am mai făcut atâta orez niciodată în viața mea, dar e bine că am învățat ceva nou.

Având în vedere că are aproape un an, așa că teoretic încă e un pui, este destul de normal să mai aibă mici crize. De exemplu, posesivitatea. Adică acel moment când îl apucă mârâitul pe chestii mici pe care crede că vrea să i le ei, cum ar fi covorul lui în legătură cu care am avut o ceartă majoră. Dar se calmează. Ca să înțelegi un câine, trebuie să gândești ca un câine. Mai am de lucrat la faza asta.

Cu toate că în momentul de față nu suntem într-o fază prea bună, în sensul că vineri m-a mușcat și acum am o frică nejustificată de care ar trebui să scap, tot cel mai minunat câine de pe planetă rămâne. Suferă în tăcere, are dureri de creștere și e normal să aibă și nervi random. Nu e el genul de câine agresiv, dar acum ar trebui să îmblânzesc fiara și să îmi conving creierul că nu mi se întâmplă nimic.

În concluzie, cam așa e să ai un câine. Merită tot părul care ți se adună pe haine și toate reacțiile de tâmpițel pentru iubirea necondiționată și fața lui de scump. Mai multe detalii în vlogul documentar de mai jos:

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s