Carpe Fucking Diem

*Sau ultimele poze în orășel înainte să mă mut. Cred că am urât pasional orele de latină și sună a clișeu, dar un titlu mai bun de atât nu aș fi găsit.

Ultimele câteva luni au fost destul de nașpa și m-am gândit la  o mulțime de aspecte ale vieții și m-am făcut să mă simt mai rău prin disecat și imaginat de scenarii. Dar am realizat că îmi e dor de chestii din trecut și chiar am problema asta, nu mă bucur destul de moment. Aproape niciodată.

Complicăm tot ca niște fraieri. Dacă vorbesc la plural simt că nu sunt singura care se află în asta. Sentimente, panici, presupuneri, bla bla. În realitate e simplu și dacă simți ar trebui să acționezi, să nu-ți mai faci enșpe mii de filme.  Și să lupți. Insert citate motivaționale uzuale.

 

Plec. JOI. Și nu sunt foarte pregătită, dar știu că trebuie, că se întâmplă indiferent de ceea ce vreau și că schimbarea e benefică. Îmi vor lipsi puținii oameni la care țin, locurile, rutina. Pentru că aici m-am format, am suferit, am fost fericită, am cunoscut persoane care m-au transformat în bine. Acum un an totul era diferit. Și după 12 luni pline de haos și război cu mine, poate că ăsta e momentul să ies din cercul vicios.

Mi-e frică să ies din zona mea, frica a fost în ultimul timp cuvântul definitoriu, dar știu că nu e o modalitate sănătoasă de a trăi. Așa că încerc. Nu-mi place imprevizibilul. Nu-mi place că trebuie să las anumite chestii neclare. Nu-mi place distanța. Dar continui să îți pese de oamenii ăia indiferent de unde te-ai afla.

Despre pozele astea nu știu ce să zic, graffiti și pereți, m-am îmbrăcat grosuț, am ruj mov, vedeți și voi ce port că mi-e lene să detaliez.

XOXO, Betty ❤