Am terminat liceul, now what

IMG_0062

Miercurea trecută am absolvit. LICEUL. Sau ar trebui să spun că am supraviețuit. Oricum, mare realizare, bla bla. Am avut mereu mixed feelings, acum parcă îmi pare puțin rău că s-a terminat. Nu știu dacă au fost acei așa-ziși cei mai frumoși ani din viața mea, dar m-au format în persoana care sunt astăzi.

Cu părți pozitive și negative. Oameni care m-au influențat, m-au ajutat, mi-au frânt inima sau mi-au lipit-o la loc. Momente de fericire pură, de suferință profundă, de confuzie și incertitudine, de râsete incontrolabile. Am învățat să îmi susțin punctele de vedere. Să fiu eu și să nu îmi pese de părerile exterioare. Să lupt pentru idealurile mele, să lucrez la pasiuni, să…, să…, să… Clișee. Dar le-am trăit pe propria piele.

Ideea e că nu prea simt că povestea asta s-a încheiat. Adică nu prea îmi vine să cred. Bravo, Betty! Probabil aspectul de care sunt cel mai mândră este SPEECH-UL de 2 minute pe care l-am ținut. Mi-am manifestat exclusiv această dorință cu vreo șase luni înainte, pentru că voiam să plec de aici cu stil și să știu că îmi înving niște frici aka vorbit în public. Da, am crezut că leșin/mor acolo, aveam emoții ca naiba, am vrut să renunț și în ultimele momente. Dar m-am adunat, m-am dus acolo, am zis ceva și lumea chiar m-a aplaudat de bine. Mi s-a spus că a fost realist. Și fix asta am vrut să transmit. Nu, liceul nu e roz cu adrenalină și nebunii. Poate că e chiar supraapreciat. E format dintr-o serie de zile uneori plictisitoare în care tu descoperi chestii și trăiești experiențe deseori nașpa, o rutină din care mai și ieși. Dar așa e viața. „Când e greu e complicat.”

Am arătat oribil în costumația specifică de tipul robă și tocă and shit. Toată lumea era elegantă, apoi eram eu cu tricoul meu mișto. În plus, cineva mi-a spus la un moment dat, într-un mesaj cu felicitările aferente care m-a făcut să plâng, că a încercat să-mi urmeze exemplul din anumite puncte de vedere. Și  anii ăstia chiar au fost despre a-ți lăsa o amprentă, oricât de mică.

Am cel mai șmecher tricou, hai să absolvim liceul.🔮💕

A post shared by Beatrice Crețu (@beatrice_c11) on

Dacă vrei să mă vezi și să mă asculți, uite clip aici:

Acum ar trebui să fiu adult pe bune, și nu știu dacă sunt pregătită pentru ce presupune asta.

Pace, kissez, love.

Cum am fost aproape divă la Digital Divas 2017

*puțin narcisism în titlu

img_0015.jpg

Miercuri am fost la Digital Divas, conferința despre fashion și beauty unde se strâng unii dintre cei mai importanți oameni din online, organizată de Evensys. Au meritat trezitul de la 5:30 și drumul cu autobuzele minunate. Cu toate că nu am stat decât la aproximativ jumătate din eveniment, sunt mulțumită de experiență.

Resting bitch face 👑 #me #digitaldivas17 #photography #baloons #outfit #redlips #shorthairdontcare #vibes #confidentaf

A post shared by Beatrice Crețu (@beatrice_c11) on

Ce am reținut de la speakerii pe care i-am ascultat? (adică Diana Papuc, Valentin Suciu, Robert Katai, Marta Ușurelu și Laurențiu Dumitrescu)

Trebuie să fii autentic. Sincer. Să fii tu, cu tot cu zile proaste. Să îți spui povestea așa cum e ea cu adevărat. Să încerci să te diferențiezi de ceilalți prin ceva, să ai un je ne sais quoi al tău. Să te autodepășești. Și să fie personal blogul, la fel ca tine. 

Pe lângă conferință ca atare, mi se pare genial faptul că poți să socializezi cu persoane mișto pe care le știi doar de pe internet, așa că am profitat de oportunitate. L-am cunoscut pe Marian Hurducaș care, surprinzător, știa cine sunt. Și m-am întâlnit cu zânele Andreea Retinschi și Andreea Verde în carne și oase. OMFG. 

M-a apucat și panica la un moment dat, dar mi-am revenit. Mi-a plăcut, mai vin. Am avut două șosete diferite, am reușit să nu mă împiedic, am fost cam antisocială, dar m-am întânit cu vreo 3 oameni care știau de existența mea și per total a fost mișto. Aș putea să mai scriu, dar nu mă simt în stare.

Pace, kissez.

Betty ❤

Mic moment de fangirling: Riverdale edition

Nu aveam absolut nicio intenție să scriu acest articol, dar se pare că am simțit nevoia să fiu puțin fangirl. Încă sunt în pauza de redescoperire/gândit/chill/bac sau cum se mai numește ea. Dar asta poate să fie un fel de pauză de la pauză. Pentru că pot.

Dacă nu te-ai apucat deja de Riverdale care s-a terminat azi, din păcate (sezonul 2 apare naiba știe când, dar mai avem de așteptat), iar crima super intrigantă nu te-a determinat să te uiți și îți mai trebuie câteva motive în plus, uite-le: COLE SPROUSE aka Jughead și KJ APA aka Archie.

Da, urmează o avalanșă de poze. Ai avut o zi proastă? Uită-te aici.

Image result for jughead jones cole sprouse hair

Image result for jughead jones cole sprouse tumblr

Related image

Related image

Image result for cole sprouse jughead jones

Image result for kj apa archie gif

Image result for kj apa archie gif

Image result for kj apa archie

Image result for kj apa archie gif smile

Image result for kj apa archie

Cu plăcere! Pace. K Thx Bye.

Mă duc la Digital Divas pentru prima dată

d

*sunete de tobe in the background*

După ce toamna trecută am fost for the very first time la un eveniment în calitate de blogger acreditat (vezi Webstock), mă bucur că am oportunitatea să ajung din nou la o conferință unde se întrunește crema social media-ului, de data aceasta axată pe divele digitale.

Digital Divas 2017 are loc pe 17 mai, adică miercurea viitoare, la Palatul Bragadiru, iar printre speakeri se numără Stela Toderașcu, Alexandra Chelu, Matei Dima aka BRomania și Lorena Buhnici. Plus mulți alții, evident.  Încă mai poți solicita o invitație gratuită, dar poți vedea și live pe site.

Sunt destul de paralelă cu fashion și beauty, în sensul că nu respect reguli and stuff, dar îi admir pe cei care fac parte din această nișă.

Tema de anul acesta este reprezentată de influenceri, fie bloggeri, video-bloggeri sau instagrameri. Sunt foarte încântată că este abordat acest subiect, deoarece mi se pare că în zilele noastre au un impact destul de mare. Și chiar vreau să aflu cum să fii un influencer.

Abia aștept, sunt iar entuziasmată și panicată în același timp.

Gala premiază cele mai bune proiecte din online legate de Fashion și Beauty la categorii ca Young Divas in Fashion Blogging, Young Divas in Beauty Blogging, Best Use of  Photography in Fashion and Beauty Blogging, Digital Diva of The Year, People’s Choice Awards, Best Instagram Account

Mai multe detalii  aici: www.digitaldivas.ro.

P.S: Cu toate că momentan mă aflu într-o pauză cu blogul și cu vlogul, I’m here and alive, bitchez.

Text cu sirop și melancolie 2

anigif.gif

*Spoiler alert: dacă te aștepți la ceva vesel, ăsta nu e locul. Ficțiune or maybe not.

Uneori trebuie să fii sincer cu tine și să-ți recunoști niște adevăruri ca să nu rămâi într-o iluzie. Credeai că ți-ai revenit. Că după luni în care te-ai simțit ca dracu’ ai ajuns în punctul în care lucrurile sunt într-un vag bine.

Adevărul e că nu ești bine, cu toate că încerci într-o disperare obositoare. Nu mai ești capabilă să faci nimic în ultimul timp, trăiești dintr-o serie de acțiuni robotice. Nu poți să te concentrezi. Să te dai jos din pat prea des. Să te aduni naibii. Și te simți vinovată. Îți spui mereu că…

Nu poți. Nu-ți mai găsești cuvinte, creierul tău are un fel de scurtcircuit sau naiba știe ce ți se întâmplă. Poate ai nevoie de o pauză. Cu toate că deja ești într-o pauză continuă.

Fuck. Scris cu enșpe mii de fonturi diferite.

Ești tristă și confuză și speriată. Te simți ca un căcat. Și vrei să elaborezi, să explici și pur și simplu n-ai cum. Și vrei să fii iar bine și nu poți. Și mereu te gândești că doar tu poți să găsești soluția la toată drama asta.

Te surprinzi pe tine. Negativ. Ai reacții și stări noi combinate cu alea vechi. Măcar ele să se combine. Vrei atenție și ai refuza-o în același timp. Poate nu ești decât un copil tâmpit care caută o casă și niște îmbrățișări. Sau ai rămas prințesa aia rătăcită care cică se salva singură.

Dacă citești rândurile pe care ajungi să le scrii te apucă râsul și ți se face greață. Te-ai transformat într-una dintre cele mai nasoale versiuni ale tale.

Îți vine să ștergi tot și să o iei de la zero. Sau să te ascunzi sub pătură pentru tot restul vieții. Ești cel mai mare paradox pe care îl cunoști. Propria ta victimă. Și alte bullshit-uri d-astea.

Dragă ființă minunată, paranoică și fraieră care scrie chestii de tip jurnal într-un loc public la 1 noaptea, dă-ți timp. Chill. XOXO.

13 Reasons Why

13-reasons-why_0

M-am uitat acum vreo două săptămâni la noua produție Netflix care a avut premiera pe 31 martie și care a cam creat isterie. Sigur ai auzit despre, ai citit vreun articol sau ai văzut meme-uri, pentru că zilele astea internetul e plin de păreri pro și contra. A fost deep, trist și genial în același timp. Încerc, pe cât posibil, să nu scriu o recenzie cu spoilere.

Bazat pe carte scrisă de Jay Asher în 2007, serialul prezintă, într-o manieră inedită, viața adolescentei Hannah Baker care s-a sinucis. Încă din primele minute este evidențiată tema oarecum tabu chiar și în societatea contemporană. „Hannah Baker here. I’m about to tell you the story of my life. More specifically, why my life ended.” Așa începe prima dintre casetele cu motivele care au dus la sfârșitul dramatic. Puțin previzibil. Nu voi face un rezumat cu ceea ce se întâmplă, pentru că sigur nu m-aș putea abține din a da detalii și mai bine vezi singur ce și cum. Sunt doar 13 episoade, dacă te chinui puțin poți să le termini într-o zi.

Te cam zguduie, mai ales dacă ești genul mai sentimentalist sau treci printr-o perioadă nasoală. Nu vreau să zic că o să plângi cu lacrimi de crocodil la scenele cu iubire tristuță dintre Clay și Hannah, dar o să-ți dea o stare. Am fost destul de deprimată vreo două zile după.

Ideea e că serialul prezintă o REALITATE. Da, poate ți se pare ușor exagerat că sunt accentuate toate părțile negative. Dar viața cam așa e, mai ales în perioada liceului. Personajele sunt tipologii pe care sigur le-ai întâlnit. Sunt abordate subiecte dure, dar adevărate. Bullying, care știm cu toții că există, pentru că adolescenții se judecă reciproc și  își  spun cuvinte cu rezonanță emoțională doar fiindcă sunt diferiți and shit. Viața de outsider, pe care fiecare a trăit-o, probabil, într-un anumit context. Prietenie, relații cu părinții, iubire, abuz aka viol, școală. Poate că este prezentat dintr-o manieră sumbră, dar chestiile astea chiar se întâmplă și n-are rost să ascundem asta. Că nu e totul roz cu floricele și zâmbețel.

Am observat că o grămadă de organizații pentru sănătate psihică și naiba mai știe ce din SUA, în general (că în Românica nu prea avem așa ceva), susțin că serialul are un impact negativ. Mie mi se pare că în sfârșit a fost prezentată și fața asta urâtă a adolescenței, unde te lupți cu niște probleme pe care nici tu nu le înțelegi, unde se pune presiune pe tine, unde așteptările nu coincid cu ce se întâmplă, ai parte de o mulțime de stres și ajungi într-un punct în care ești doar o particulă pierdută din Univers care nu știe ce să  facă. Te vei identifica și tu cu vreun personaj, vei simți că nu ești unicul om care se confruntă cu anumite chestiuni. Cel puțin așa am simțit eu. Da, poate că e dur și poate chiar i-a lovit destul de tare pe mulți, dar mai bine să fim sinceri.

Nu suntem singuri, avem  momente nașpa pe care le depășim și dacă ne trebuie ajutor exterior trebuie să îl cerem. Știu că la noi în țară nu se pune mai deloc accent pe așa ceva, dar BE VOCAL. Nu mă bag la statistici și d-astea, dar nu cred că situația arată prea bine. Așa că poate serialul ăsta ar trebui să fie un fel de semnal de alarmă.

Am auzit destul de multe comentarii negative, așa că uite părerea mea. Watch it. Fuck off.

Jurnalul vieții cu un câine

IMG_9086

Viața cu un câine este, clar, interesantă. Am scris AICI și AICI despre cum este să conviețuiești cu minunata creatură într-un apartament, ce atribuții în plus dobândești și câte chestiuni noi înveți. De curând, am rămas singură acasă două săptămâni cu Misha Câinele (vezi Instagram). Cu toate că am stat cu el de când era bebeluș, a fost diferit să petrecem atât de mult timp împreună doar noi. Adică pe lângă faptul că a trebuit să am grijă de mine, a mai fost și el. Mamă de câine cu normă întreagă, chiar m-am descurcat mai bine decât mă așteptam.

Unul dintre aspectele cu care nu prea eram obișnuită a fost trezitul de dimineață. Adică pe la 6 și ceva, cu toate că în ultimele zile și-a dat și el seama că dacă e liniște în casă poate să doarmă mai mult și am ieșit chiar pe la 8 fără.  Mi se pare un avantaj major la a avea câine faptul că te obligă să te plimbi de trei ori pe zi. Adică serios acum, probabil aș fi stat ca leguma sinistrată, dar așa a trebuit neapărat să iau niște aer. Nu cred că în alte condiții m-ar fi apucat pe mine plimbatul de nebună prin cartier.

Foarte interesant pe stradă e că socializezi cu alți stăpâni de câini sau cu oameni care vin să-l mângâie pe Misha. Nu că n-ar exista și tantici care se uită la el ca la un extraterestru și fac afirmații nesimțite, dar nu vreau să fiu rea în acest articol așa că hai să continuăm cu pozitiv. Cum spuneam, posesorii de astfel de animale sunt oameni mișto care vorbesc cu tine ca niște părinți responsabili, cu detalii și tot tacâmul și care te salută când te văd, cu toate că tu habar n-ai cum îi cheamă. Și copiii au cele mai drăguțe reacții posibile. Unul de vreo 5 ani așa, m-a întrebat super serios dacă înțelege română. El mai știe și engleză și spaniolă uneori, dar da, româna e limba lui nativă.

Foarte housewife modernă, i-am gătit. Pentru că în dieta lui echilibrată de câine este inclus și orezul simplu cu conservă. N-am mai făcut atâta orez niciodată în viața mea, dar e bine că am învățat ceva nou.

Având în vedere că are aproape un an, așa că teoretic încă e un pui, este destul de normal să mai aibă mici crize. De exemplu, posesivitatea. Adică acel moment când îl apucă mârâitul pe chestii mici pe care crede că vrea să i le ei, cum ar fi covorul lui în legătură cu care am avut o ceartă majoră. Dar se calmează. Ca să înțelegi un câine, trebuie să gândești ca un câine. Mai am de lucrat la faza asta.

Cu toate că în momentul de față nu suntem într-o fază prea bună, în sensul că vineri m-a mușcat și acum am o frică nejustificată de care ar trebui să scap, tot cel mai minunat câine de pe planetă rămâne. Suferă în tăcere, are dureri de creștere și e normal să aibă și nervi random. Nu e el genul de câine agresiv, dar acum ar trebui să îmblânzesc fiara și să îmi conving creierul că nu mi se întâmplă nimic.

În concluzie, cam așa e să ai un câine. Merită tot părul care ți se adună pe haine și toate reacțiile de tâmpițel pentru iubirea necondiționată și fața lui de scump. Mai multe detalii în vlogul documentar de mai jos: