Interviu cu Amedeo: „când intri în energia de creație și inspirație, toate vin de la sine.”

Image may contain: 1 person, standing, on stage and night

Poate că l-ai văzut la Vocea, pe YouTube, îl cunoști personal sau îl vei descoperi acum. Eu îl știu pe Amedeo din fostul meu liceu. Bine, prea mult spus știu pentru că nu am schimbat nici două cuvinte, dar era un fel de vedetă în devenire și cânta la evenimente și am observat că are potențial.

Talentat și carismatic, funny, pozitiv și cu o voce puternică, și-a format rapid o familie de susținători în online.

În primul rând hello și mulțumesc că ai acceptat să îmi răspunzi la întrebări. Când ai început să cânți?

Bună, mulțumesc pentru oportunitate!

Am început să cânt în clasa a 9-a, acum 6 ani. Am cântat într-un proiect al liceului și de acolo a început tot.

Ghiciți cine e încă răgușit.. Anyways. 🙂 #rockabye #cleanbandit

A post shared by Amedeo (@amedeochiriac) on

Cum a fost experiența Vocea pentru tine?

Vocea României înseamna ceva special – este o atmosferă genială, o energie inspirațională, total diferită de locurile din afara studiourilor. Niciodată nu aș fi crezut că pot intra în contact cu ceva atât de unic, de interesant. Mi-a oferit prieteni, lecții și perspective.

Cine te-a îndemnat să participi?

Mama și terapeutul meu m-au îndrumat să merg, am fost destul de nesigur dacă să fac acest pas.

Care este melodia ta de suflet?

Iubesc arta. Și din moment ce există atâtea creații geniale, îmi este greu să aleg. Dar melodia care mă inspiră cel mai mult este „I was here” – Beyonce.

Cum ai reușit să îți construiești comunitatea?

Am muncit. Am început să îmi fac publică munca și să vorbesc deschis despre visul meu. Oamenii mei pur și simplu m-au urmat pentru că au avut încredere în mine. Vocea României a fost un upgrade al vieții mele, al parcursului meu și m-a ajutat să cresc.

Ce mesaj ai pentru susținătorii tăi?

Că îi ador, dar ei știu deja asta. Le mulțumesc și acum așa cum le mulțumesc mereu că au încredere în mine.

Ce proiecte ne pregătești în viitor?

Urmează câteva colaborări importante pentru YouTube, unele muzicale, altele de entertain. Abia aștept să vă arăt tot ce am pregătit, pentru că îmi investesc majoritatea timpului ca să iasă cât mai bine și să le pot face pe toate.

Ai evoluat foarte mult în ultimul an. Cum te împarți între cântat, vlog și facultate?

Este prima oară când aud această remarcă de la o persoană care nu e implicate în viața mea în mod direct. Înseamnă că evoluția mea a fost vizibilă și mă bucur de rezonanța pe care a avut-o.

Reușesc să mă împart pentru că îmi scriu un program zilnic pe care trebuie să îl bifez a doua zi.

Mi-a fost foarte greu la început, încă îmi mai este câteodată. Dar când intri în energia de creație și inspirație, toate vin de la sine. Mă lovesc deseori de situații pe care nu știu cum să le rezolv în momentul respective, urmând ca după jumătate de oră să primesc mereu răspunsul pe care îl caut –  chiar și din surse la care nu mă așteptam. Toate astea datorită faptului că rămân conectat la energie pozitivă.

 

Urmăriți-l și pe:

Instagram

Youtube

Facebook

Anunțuri

Îmi caut spiritul festiv + 8 poze aproape reușite

IMG_2438

A trecut deja mai mult de o săptămână din Decembrie, ceea ce înseamnă că zilele de numărat până la Crăciun devin din ce în ce mai puține. Reclamele tematice au apărut încă de luna trecută, s-au aprins luminițele, în magazine urlă consumerismul, iar vitrinele se întrec în decorațiuni. Până și la mine în facultate sunt vreo 3 brazi.

IMG_2408

Nu sunt cârcotașă. Ador perioada asta a sărbătorilor, când ai impresia vagă că oamenii devin mai buni și ne prinde pe toți așa o magie și uităm de probleme. Și ideea cu Santa and stuff. Dar parcă anul ăsta este diferit și nu sunt în spirit. Am încercat să ascult muzică, am văzut un film, mi-am făcut liste și cam atât. Mă simt puțin elf doar pentru că mănânc dulciuri. Poate când mă duc acasă și împodobesc bradul îmi revin. Sau când împachetez cadouri și fac brioșe. Sau când beau vin fiert și stau cu oamenii mei. Și când ninge.

IMG_2461

IMG_2475

Astăzi am cedat în încercarea de a mai învăța la ISMM (Introducere în sistemul mass-media, not fun) la care am testul parțial marți și m-a apucat un chef subit să ies din casă și să fac poze. Și cum asta era una dintre puținele porniri care presupuneau părăsitul păturii din ultimul timp, m-am conformat. Îmbrăcată de scandal, adică să nu deger, m-am dat cu ruj, mi-am luat aparatul foto și am mers vreo cinci stații cu autobuzul până la cel mai apropiat parc. Orășelul Copiilor. 

IMG_2529

IMG_2483

Am fost puțin dezamăgită de atmosfera foarte puțin christmassy, de kitsch și de faptul că n-am găsit caruselul artistic pe care îl aveam eu în cap. Dar, după ce m-am chinuit puțin, mi-au ieșit câteva poze decente. Cu lumina aia mișto. Mi-era dor să mă implic în asta, ar trebui să o fac mai des. Am prins niște apus, am venit acasă pe jos și mi-am amintit ce-mi place să merg prin întuneric. Luminițele de pe bulevardul ăsta sunt cam urâțele, dar ideea contează.

IMG_2525

IMG_2580

Mai sunt 16 zile btw.

 

Ea a crescut dorindu-și un erou

Ea a crescut dorindu-și un erou, având nevoie constantă de cineva, încercând cu disperare să găsească persoana care să îi transforme viața în mai puțin iad. Era un concept, o idee care i s-a impregnat în creier în copilărie și a fost alimentată de experiențele pe care le trăise. De cuplurile idilice pe care le-a văzut de-a lungul anilor și pe care devenea geloasă, de momentele de suferință, de zilele și mai ales nopțile în care se simțea singură ca naiba. Și tot ce voia era cineva care să o placă așa, messy cum era.

A încercat să își schimbe mindset-ul. Să se salveze singură. Să fie femeia aia independentă care s-a metamorfozat din fetița speriată. Să fie propriul ei erou. Dar devenise o combinație între cele două extreme. Și-a încălcat regulile și a ajuns iar tristă și needy. Nu putea să facă asta doar cu ea și era absolut normal. Era uman.

Și a fost rănită. I s-a frânt inima în cel mai brutal mod posibil. Genul acela care te face bucățele aruncate pe podea. Mai mult decât rimel întins pe față, zâmbete false și ochi triști. Genul care te schimbă și te lasă cu răni. Chiar și acum încearcă să se mai vindece. A trecut atât de mult timp de când a fost adevărata ea, încât a și uitat cine mai e. S-a pierdut. A început cu self doubts. Cu sentimentul că nu e destul de bună pentru nimeni. Cu overthinking legat de cele mai stupide chestii. Încă se luptă cu asta. Și nu e vina ei.

Apoi l-a cunoscut pe el. Și o privește de parcă se uită la soare, de parcă ar fi cea mai prețioasă chestie pe care o are. O atinge ca și cum e o păpușă fragilă de porțelan. E fascinat de ea. Cum nimeni n-a mai fost. Vorbește soft și îi oferă afecțiunea de care are nevoie. Și ea habar n-are cum să reacționeze. Dacă nu simte nimic și e totul o iluzie ți îl va răni și pe el cum a fost rănită ea? E prostuță ca naiba și își pune întrebări tâmpite. Nu vrea să îl piardă. Și e super speriată. Fuck, e îndrăgostită fără măcar să știe pe bune ce e aia dragoste. Dar este absolut sigură că viața ei s-a îmbunătățit. Se simte mai puternică și mai safe.

Și  speră că va ține și va deveni cea mai bună versiune a ei.

„I don’t need you to fix me. I need you to love me while I fix myself.”

 

Cam câte se pot schimba într-un an sau despre cum sunt mai bine

IMG_2151

Astăzi e a treia zi de Decembrie, oficial e iarnă și începe numărătoare inversă până la Crăciun. Miercuri seară m-am întors acasă după două luni în care m-am obișnuit cu mutarea și cu o serie de schimbări bruște. Făceam comparație cu 29 de anul trecut ca să constat că, în ciuda faptului că anul ăsta a fost complicat ca naiba, sunt mai bine decât eram. Și știu că voi fi din ce în ce mai bine.

IMG_2140

Mi-am început ziua aia trezită de la 7 și cu vibe-ul de badass care mi-a cam lipsit în ultimul timp, dat probabil de noua mea culoare de păr. Trebuia să fie ginger, dar mă rog. Finally am arătat ca o prințesique și nu ca un boschet. Am mers cu bagajul în aglomerația de la metrou și am urcat trei etaje ca să fie bine. Am dat testul parțial la IRP (Introducere în relații publice) și m-am enervat puțin că întrebările erau formulate nasol. Am ajuns acasă și m-am văzut cu oamenii mei. 

IMG_2214

IMG_2192

Anul trecut eram destul de praf din cam toate punctele de vedere. Avusesem cred că primul atac de panică și nu știam ce naiba mi se întâmplă. Am ieșit în familie  să sărbătorim 30 de ani de căsnicie și am băut vinuț. Am ajuns acasă și plângeam pe muzică lame și scriam un căcat și sufeream ca proasta după un tip pe care nu îl interesa absolut deloc.

Văd un progres. Nici acum nu sunt perfect. Dar este diferit și îmi revin treptat și se întâmplă și lucruri pozitive. Acum, de exemplu, sunt destul de rece și parcă nici nu simt că vin sărbătorile. Dar mă aflu pe linia de plutire și știu că pot.

IMG_2149

Toată lumea zice că atunci când te muți și vii în vizită acasă, ai un sentiment ciudat și orașul ți se pare pustiu și nu te mai simți la  fel ca atunci când locuiai aici. Exact. Pentru că nimic nu va mai fi la fel și ești, mai mult sau mai puțin, un străin. Asta mă face să îmi dau seama că m-am relativ acomodat cu Bucureștiul și nu e așa nașpa cum credeam inițial. Nu e o tragedie, persoanele cărora chiar le pasă de tine îți vor arăta asta indiferent de unde ești sau cât timp trece până vă vedeți. Cu toate că distance sucks af.

IMG_2145

Pozele astea nu sunt extraordinare, dar am păr mișto.

„How lucky I am to have something that makes saying goodbye so hard

Povestea tipului fraier

tumblr_static_7mhbecknnmskwoskg4gsw40gc

*Inspirată din realitate și finally nu e despre mine. Cred.

Într-o zi aproape frumoasă de toamnă, când frunzele se sinucid și își încheie cu sacrificiul suprem povestea de iubire, când le calci cu bocancii și fâșâie, când dimineața e din ce în ce mai frig; în fine, once upon a time, momentul contează mai puțin, o prințesă a secolului XXI s-a îndrăgostit.

Deosebit. I s-au aprins beculețele din creier ca instalațiile din brad, a simțit toate moliile în stomac și inima îi bătea ca tobele de la concerte. Acasă în castel, saliva cu capul pe pernă și cu gândul la el.

Să îl descriem puțin. Despre el se pot spune multe, dar ne limităm. Prima dată când îl vedeai te electrocutai puțin, niște elemente în creier îți luau foc și nu puteai să spui două cuvinte coerent. Era tipul clasic de bad boy, că nu putea să i se pună și ei pata pe unul care nu era basic af. Era frumușel, nu zic nu. Avea părul ăla ciufulit, privirea aia ușor pierdută care îi dădea un aer fake de inocență, jawline bine definit. Părea din filme patetice. Dar i-a perturbat liniștea și pacea săracei fete.

Long story short, prințesa și-a făcut o mulțime de filme în cap și visa deja la o viață fericită alături de personajul cu zâmbet de DiCaprio. Așa că s-a hotărât, a găsit momentul oportun și l-a căutat. Să știe și el ce se întâmplă și ce planuri minunate de viitor îl așteaptă. Bine, și eu am încercat puțin să o conving că atunci când Cupidon face ceva, trebuie să te conformezi.

Începutul e frumos, finalul e cam tragic. Clasic. Ea era acolo cu inimioare în ochi și interpreta fiecare răspuns de-al lui, el era în lumea lui patetică și mediocră. Prințesa se bucura de situație și spera că va veni și ziua când vor putea să trăiască fericiți și să îi arate și lui ce potențial are. Chiar credea că totul decurge bine. Un porumbel mesager azi, un mesaj mâine, un bal peste câteva săptămâni.

Până când a intervenit acest  blestem contemporan. SEEN-UL. Una dintre cele mai urâte invenții ale omenirii, care i-a cam frânt inima. Acum plângea cu lacrimi de crocodil, asculta Taylor Swift  și voia să înțeleagă de ce tipul fanteziilor ei ajunsese să o respingă. Poate era ocupat în luptele cu dragonii, încerca ea să îi găsească scuze.

Dar nu. Fraierul se întorsese la servitoarele lui din regat și nu era obișnuit cu ceva așa extravagant. His loss, babe. Va veni și ziua în care prințesa își va găsi soulmate-ul, iar tipul ăsta va regreta că a pierdut ocazia unică să aibă lângă el pe cineva care nici măcar nu era de nasul lui.

Sfârșit.

To be continued.

Prima lună de facultate: FJSC & București

IMG_9767.JPG

Recent, s-a împlinit o lună de când am început perioada deosebită numită facultate. Sau fuckultate. Scriam acum ceva timp despre cum a fost prima săptămână, acum că m-am obișnuit fac un rezumat despre începuturile vieții de student. Pentru că eu habar nu aveam ce se întâmplă, în legătură cu o mulțime de aspecte. Așa că maybe I  can help sau pot să mă citesc peste un an să văd ce plantă eram.

Trecerea de la liceu la facultate este destul de bruscă și observi din start diferențe majore. Te muți, te familiarizezi cu o clădire nouă și, după caz, cu scările până la etajul 6 (pentru că mi-e frică să iau liftul, da), cu profi și colegi și materii și modalități de verificare.

M-am mutat în București acum vreo lună și jumătate și pot spune că așa, toată aglomerația și traficul și faptul că îmi pierd în jur de două ore din viață pe drum și ideea în sine a schimbării orașului, mi-am dat seama că are și multe părți bune de care ar trebui să profit. Despre RATB, cu altă ocazie că e prea mult de scris.

Înainte nu aveam ceva foarte clar în cap și stiu că mă întrebam dacă la facultate am nevoie de caiete. Really.

A durat până am înțeles diferența dintre CURS și SEMINAR, aka cele aproape două ore din amfiteatru cu alți 200 și ceva de oameni unde profa vorbește la microfon și tu încerci să pricepi ceva și să nu adormi (nu mereu) și ora cu grupa ta unde e mai mult teorie explicată și aplicată. Nu știam nici ce materii am.

Ce nu îmi place?

Treaba cu bibliografiile, cu pdf-urile și cu faptul că nu ți se mai dă „mură în gură” ce ai de învățat și trebuie să faci și tu un oarecare efort. Dar sunt conștientă că e mai bine pentru tine să cauți singur.

Cursul de Tehnici de Redactare unde nu pot să mă concentrez.

Engleza unde nivelul e cam scăzut.

Secretara care se ocupă de studenți. Mereu mă simt de parcă o deranjez la ea acasă.

Ce îmi place? 

Orarul. Am și zile cu un singur seminar.

Radio. Mă tentează și să încerc să lucrez acolo.

Faptul că nu ai doar teorie, ci ești obligat să faci ceva concret, practic.

Domeniul, pentru că este de actualitate și dezvoltarea ta profesionala include social media, site-uri gen iqads sau reclame. Sau cititul de știri, care nu e chiar favoritul meu, dar știu că e normal să fii informat.

Priveliștea. 

Marți am avut primul parțial din viața mea și cred că a fost mai bine decât mă așteptam. Încerc să nu fiu extrem de antisocială. Alte chestii despre cum supraviețuiesc la facultate, soon.

Mi-e dor de oamenii mei și de acasă, dar mă duc în mai puțin de două săptămâni.

Am vrut să fiu gameriță, dar nu mi-a ieșit #BLPVI

 

Image result for gamer boyfriend

După revelația de duminica trecută unde am zis că trebuie să pun stop perioadei de stat ca leguma deprimată aka articolul ăsta, mi-am dat seama că trebuie să mai ies din casă și, cu toate că zona mea de confort nu prea include contextele sociale, ieri am fost la Bloggers Lan Party pentru prima dată.

Mereu mi s-a părut interesant să fii tipa aia care e ușor dură, nerdy și sexy în același timp,  care omoară creaturi cu joystick-ul în mână și atrage o mulțime de tipi. Dar eu n-am reușit să fiu așa. De ceva timp am un interes subit pentru gaming, dar e o lume necunoscută pentru mine și abia înțeleg chestiuni basic, dar să mai și încerc să joc ca să pierd din primele două minute.

Revenind, BLP a fost mișto. Cât am stat pe acolo. Am reușit să ajung fără să mă rătăcesc, m-am văzut cu vreo 3 oameni pe care îi cunoșteam, am observat comunitatea de gaming, am învățat că în PUBG e și o tigaie și mi-am reamintit ce antiscocială sunt. N-am jucat nimic, maybe one day. Și m-a remarcat mama lui Sprinkles the Pug, cel mai adorabil câine din feedul meu de pe Facebook.

Cred că mă rezum la Foc și Apă.