It gets better

 

IMG_7619

În ultimul timp, majoritatea articolelor mele au avut o notă destul de tristă. Și mi-am dat seama că trebuie să accept că nu putem să fim fericiți mereu, că mai există și momente proaste și că n-are rost să dau vina pe mine că mă simt așa. Veșnicele clișee.

IMG_7576

IMG_7570

IMG_7565

Contează cum alegi tu să gestionezi situația. Și, de cele mai multe ori, ești propria ta victimă. Ajută să consulți un psiholog, pentru că e o persoană avizată care poate să analizeze părți ale vieții tale pe care tu le ignorai și care chiar te-au influențat. Și să discuți cu oameni care te înțeleg și nu te fac să te simți prost pentru problemele tale.

IMG_7581

IMG_7580

IMG_7624

IMG_7650

Nu știu clar care e legătura dintre poze și ce-am scris eu aici. Poate că încercam să mă simt mai bine. Nu dezvolt despre ce port că ai și tu ochi să vezi. Da, părul meu era verde. Acum e aproape roz. Încep să dezvolt o obsesie pentru pereții artistici.

IMG_7660

IMG_8558

IMG_8525

Ideea e că vei fi okay. La un moment dat. Poate nu mâine sau săptămâna viitoare, dar într-o zi. Nu ai altă alternativă, pentru că nu vrei să trăiești într-un continuu război cu tine. Încerc să-mi spun asta și începe să mă ajute. 

Rap pentru BAC sau cea mai bună idee recentă

*Scurt articol ușor atipic în care îmi prezint entuziasmul

Mi se pare genial. Absoult genial. În sfârșit cineva a combinat materia multă și ciudată cu muzică. Adică ceva pentru noi, elevii secolului XXI, pe care nu-i mai impresionează omorurile cu sapa și certurile pentru pământ. Mi se pare revoluționar. Cea mai bună idee pe care ar fi putut să o aibă cineva legat de asta. Dați-i un premiu lui Psihotrop, vă rog eu. Oricum, presimt că o să devină fenomen sau ceva. Și că o să crească promovabilitatea la BAC.

Bravo, se mai întâmplă și chestii bune. Păcat că nu m-am gândit și eu să-mi structurez comentariile așa, dar nu mă pricep.

Pe bune acum, raportat la societate contemporană, e un mare pas înainte. Metodele de predare deja sunt plictisitoare și să încerci cu disperare să înțelegi ce se întâmplă într-o mulțime de opere diferite e destul de greu. Și asta vine din perspectiva unei persoane care mai are vreo 3 luni până la marele examen care cică îți dictează viața.

Aștept și restul. Tu ascultă aici:

 

PACE.

M-am apucat de Game Of Thrones: mini-review

winter_is_coming_4k_wallpaper_by_maisterart-da46mgl

Săptămâna trecută, într-un moment de plictiseală în care teoretic ar fi trebuit să învăț pentru simulări, mi-a venit ideea absolut minunată să mă apuc de arhicunoscutul Game Of Thrones. În caz că nu am deja destule seriale la care să mă uit. Dar am văzut atâtea meme-uri pe care nu le înțelegeam și atâția fani, încât mi-am zis că ar trebui să îmi îmbogățesc cultura din acest punct de vedere.

Cred că m-am mai uitat, acum ceva timp, la vreo 2 episoade. Cu cineva care era pe la sezonul 3, așa că nu înțelegeam mai nimic și puneam întrebări de fiecare dată când apărea în prim-plan un personaj nou. Atunci nu prea mi-a plăcut și nu m-am prins de unde plăcerea asta în a vedea cum se omoară unii cu săbii.

*h

capture-20170319-210458

Acum, după cum s-a putut observa și pe Facebook,  știam doar despre John Snow, mama dragonilor și faptul că se cam moare. Da, din păcate mi-am dat niște spoilere. Importante, aparent. Comentariile mele au fost crema. Spuneam ceva funny cam la fiecare scenă, pentru că eram confuză.

Ce am reținut după 5 episoade?

Incest. John Snow. Winter is coming. Lumea se ceartă. Și se mai și omoară, ocazional. Femeile sunt inferioare. Sex dubioșel. Lupișori. Și probabil mai sunt, dar creierul meu nu prea funcționează în acest moment. Oricum, nu m-am uitat prea mult, așa că încă nu s-a întâmplat cine știe ce. Nu pot să zic că îmi place în mod deosebit, dar merită să încerci. Oricum, e regizat mișto și tot conceptul e foarte interesant.

Tu de ce ai început să te uiți la Game Of Thrones?

 

Text cu sirop și melancolie

anigif

A trecut ceva de la ultima siropoșenie pe care am scris-o. Poate pentru că viața mea e atât de dezordonată și mă aflu într-un cerc vicios și complicat. Sau pur și simplu nu am mai simțit aceasă nevoie de a-mi exprima trăirile în metafore.

Dar te mai apucă și nostalgia care disecă niște răni mai vechi. Sau un fel ciudat de regret. Și simți că ți se rupe carnea și-ți curg niște siruri de sânge când îți amintești cum erai la un moment dat. Cum era totul în jur. Cum te regăseai într-o oarecare stabilitate și te bucurai de îmbrățisări fierbinți. Azi tremuri. Și știi că ai trecut printr-o suferință care aproape că te-a omorât, dar gândurile tale se mai întorc din când în când la trecut. Ca să te mai zdruncine puțin. Dar ai încercat să faci pace, să fii împăcată cu tine.

La dracu’ cu toate mantrele și citatele motivaționale și clișeele. Uneori chiar sunt adevărate. Da’ când te simți ca un căcat, ca ultimul om de pe planetă, poți să auzi sute de propoziții d-astea care ar trebui să te ajute. Pentru că, surpriză sau nu, când ești în prăpastie nu mai auzi bine. Imaginează-ți puțin. Toți ceilalți sunt undeva sus, iar tu stai într-un oarecare infern pe care încă n-ai ajuns să-l conduci. Vezi să nu te dea afară că-i inunzi cu lacrimile tale sărate de prințesă ținută în puf. Dar ei habar n-au că rozul s-a schimbat în gri murdar șobolan și că n-ai un rezervor infinit de lacrimi care să-ți spele cearcănele.

Nu ai certitudine vizavi de aproape nimic din viața mea și asta te sperie teribil. Prezentul, oamenii, viitorul. Unde, când, cum, dacă. Sunt cuvinte frecvente în vocabular și în creier. Ca și cum ai avea setat autocorrectul prost și ar veni să te lovească de fiecare dată când vrei să ieși din zona de confort. Și ești un paradox și nu mai înțelegi absolut nimic și tot ce vrei e să fie măcar o dată simplu. S I M P L U. Atât.

Vlog dubios numero 21

capture-20170315-121214

După clipul tristuț de săptămâna trecută, am revenit cu ceva mai funny. Și am ajuns la constatarea că viața mea chiar e interesantă și că sunt mișto. Eu și sora mea de suflet, într-o minunată dimineață de marți. N-ai cum să te plictisești cu noi. Zici că suntem într-un film. O comedie romantică. Plus puțină dramă. Că așa trebuie să fie.

Serios acum, nu știu dacă îi pasă cuiva despre cum fac eu cafea aici sau ce îmi mai debitează creierașul, dar m-am distrat. Și sunt naturală și nu forțez nimic.

Cine n-ar vrea o tipă care face cafea, sandvișuri și e amuzantă? Jokes on you I’m awesome.

Narcisism puțin.

Articolul ăsta e ca să-mi promovez vlogul, așa că nu spun prea multe. E cu vibe-uri pozitive. Ai grijă de tine, hidratează-te, respiră, d-astea. Pace. Kissez. Love. Mulțumesc că mă citești sau că te uiți la clip. Happy Wednesday.

Despre 8 Martie pe 13

*Scriu articolul ăsta cu aproape o săptămână mai târziu. Încă sunt puțin supărată pe mine din acest motiv. Între timp, am fost cu Misha Câinele la București, am început un fel de terapie și am dat simulare la română. Asta așa ca o paranteză, în caz că interesa pe cineva ce mai fac.

m_563a5740729a664edb035ff2.jpg

FEMEI. Purtătoare de vagin. Sexul slab. Creaturi delicate. Bla bla. Există o mulțime de etichete care să denumească tipele. Și, în secolul XXI, nu suntem o societate echilibrată care să nu mai marginalizeze ființele umane în funcție de gen. Așa că există o mulțime de idei preconcepute care pun femeile într-o sferă inferioară.

Am urât întotdeauna acel TREBUIE impus în raport cu genul tău. Să fii drăguță. Să te îmbraci în rochii și fuste și haine colorate cu floricele și sclipici. Să nu te comporți urât, pentru că nu e okay și băieților nu le place o tipă care face nu știu ce. Am mai scris și AICI despre cum nu mi se pare normal să-ți dicteze societatea preferințele și să crești cu stereotipuri insuflate încă de la grădiniță.

Să nu uităm că, pentru o perioadă destul de mare a istoriei, femeile NU au avut drepturi egale. Și au fost considerate doar bune pentru făcut și crescut copii. Și eventual gătit și treburi d-astea care nu necesită forță fizică sau intelectuală. Mai alarmat este faptul că nu toată lumea a scăpat de această mentalitate și încă mai vezi în zilele noastre bărbați care își țin soțiile pe post de servitoare. Ceea ce e trist.

Da, e și mai trist că în 2017 societatea încă mai strâmbă din nas când aude despre MENSTRUAȚIE,  metode contraceptive și avort. Nu e vina ta că pierzi sânge lunar și un tampon n-a omorât pe nimeni. Lumea e mult prea pudică. În plus, ai control total asupra corpului tău. Your pussy, your choice.

Și cred că ar trebui să se înțeleagă în sfârșit că nu ne îmbrăcăm ca să atragem atenția tipilor și că nu e treaba noastră dacă o fustă scurtă, un decolteu sau niște piele îi excită pe șantieriștii care fluieră. Da, îți asumi când ieși îmbrăcată într-un anumit fel din casă, dar am auzit asta ca scuză în cazurile de viol de prea multe ori. Și mi-e scârbă.

FEMINISMUL ia amploare în ultimul timp și în România. Și mă bucur că în vremuri în care Coaliția pentru Familie se crede Dumnezeu și  le dictează oamenilor cu cine au și n-au voie să se iubescă și Biserica se sperie de educația sexuală ca vampirii de usturoi și ar fi în stare să te dea afară când ești pe stop, lucrurile încep să se schimbe. Sper.

Am trasat în linii mari problemele cu care se confruntă o tipă. Că e destul de greu să trăiești fiind privită cu inferioritate și cu un amestec de greață și milă.

Când eram mică, cred că îmi imaginam că voi crește și voi purta tocuri, eventual, ruj roșu și voi fi o business woman care face ce vrea ea și se întreține singură. Ca în filme, nu știu la ce mă uitam eu pe vremea aia. Dar aveam aspirații mari și ușor idealiste. Astăzi mi le mențin, pentru că există o mulțime de femei în lumea asta care inspiră și care chiar fac ceva măreț. Și au existat mereu. Dă un search pe Google și rămâi uimit. Da, chiar și femei medici și oameni de știință, că nu se pricep doar la modă și beauty.

Dacă te uiți mai atent în viața ta, clar există cel puțin o femeie căreia să îi mulțumești. Pentru că nu am zis-o când trebuia: mulțumesc, mama. Visez să fac lumea asta un loc mai frumos și datorită ție.

-Noi suntem fericite? -Nu prea…

 

IMG_7651.JPG

Știu, e abia al doilea articol de săptămâna asta. Sunt iar o mamă denaturată care își abandonează blogul. Ideea e că de la un timp nu mai am stare să fac nimic. Nu pot să mă concentrez. Mă holbez pe pereți și mă uit peste feed-ul de la Facebook sau de la Instagram. Sunt în rutina școală – încercare nereușită de a face ceva productiv – somn.

Zilele trecute aveam o discuție deep cu prietena mea cea mai bună. Nu că asta ar fi ceva ieșit din comun. Dar am ajus la întrebarea „Noi suntem fericite?” Și mi-am analizat ultimele luni și mi-am dat seama că răspunsul e „Nu prea.” Adică mereu încercăm să mimăm fericirea și să părem încadrabili în limitele normalului. E mai bine să afișezi un zâmbet fals decât să pari un depresiv care plânge într-un colț. Dar e haos. E obositor. Căutăm distrageri temporare. Și da, avem momente mici de vag fericire în care râdem din chestii de duzină, dar știm că de fapt ne mințim. Că realitatea e alta. Și că poate toți experimentăm cam aceleași stări, aceleași trăiri negative.

Peste tot se promovează chestiile funny. Și nu condamn societatea pentru asta. Vrei să îi scoți pe oameni din ale lor. Dar nimeni nu spune că e dispus să te asculte, că e normal să ai faze proaste. Pentru că așa suntem educați, să ținem pentru noi și să ne adaptăm. Ești certat că n-ai de ce să te simți așa. De parcă ție ți-ar plăcea. Clar, pe lista mea de planuri de viitor era să am cea mai nasoală stare posibilă. GOALS.

Ce mi se pare mie cel mai frustrant este faptul că fix atunci când crezi că ți-ai revenit, ai o zi nouă de căcat care îți amintește că lupți degeaba. Și că pierzi controlul.

Recunosc tot ce scriu aici pentru mine. Știu că e trist și că aberez, dar ar trebui să se vorbească mai des despre cum e okay să nu te simți mereu okay. Și că dacă ai nevoie de ajutor, trebuie să îl cauți. Și să accepți. Și că poate acum nu ești fericit, dar la un moment dat vei fi. Mi-e mie greață de la cât de clișeice și de 12 ani sunt rândurile astea.

Mai jos e un CLIP în care vorbesc puțin despre asta, cu niște cadre de tentativă artistică metaforică:

This too shall pass. Îmi tot spun asta sperând că o să se întâmple. Uneori mai ești și la pământ și te simți puțin egoist că sunt oameni care au probleme mult mai mari, cu toate că știi că e greșit.