De ce își ia un tip SEEN?

Related image

Despre subiectul sensibil SEEN am scris, de obicei, din perspectiva tipei căreia nu i se mai răspundea la mesaje și plângea în pernă. Că recunosc, am fost și eu în suferințe penibile și am dat mesaje la greu doar ca să fie ignorate. În caz că nu știai, să-ți iei SEEN  e mai bine decât să nu-ți iei. Citat profund de pus la descrieri. Glumesc.

Acum, după ce mi-a venit un chef subit să comentez ceva, am ajuns la concluzia că viața noastră este invadată destul de des de seria aceea de băieți cu care știi că nu vrei să ai nicio treabă, dar care insistă să fie acolo în lista ta din Messenger ca să te enerveze. Sunt rea aici. Vorbesc aici din experiența mea și a prietenelor mele. Dar hei, fără ei nu am mai râde de situație, așa că există și o parte bună. Da, probabil inimile fetelor care dau seen sunt de gheață și vom ajunge toate în iad. Ne asumăm.

Serios acum, cam de ce nu ți se oferă un răspuns? Care este motivul pentru care suntem niște nesimțite și nu te băgăm în seamă și ce condiții trebuie să îndeplinești? Asta, my friend, este seara ta norocoasă. Fă-te confortabil, bea niște bere, ia niște notițe și please don’t cry.

I-AI SCRIS GREȘIT. Bunaa cf pysy, d-astea. Fetele nu prea prind la așa ceva.

I-AI DAT LIKE LA POZE DIN 1900TOAMNA. Și asta e creepy rău.

NU TE-A VĂZUT NICIODATĂ. Adică te crede un dubios pe care nu-l cunoaște nici măcar din grupuri de prieteni sau poze de pe Facebook. Habar n-are cine ești.

NU-I INSPIRI ÎNCREDERE. Se uită la profilul tău și are un vibe prost. Simte ea ceva, e despre instinct.

ARE UN SET DE REGULI CLARE. Și nu vrea să comunice cu nimeni. Ever. Așa e ea, rea.

Probabil mai există enșpe mii de alte motive, dar dacă nu-ți răspunde de prima dată, las-o. Abandonează misiunea, nu o enerva în continuare.

Totuși, dacă ai noroc și îți zice și ea un amărât de hei înapoi, poate e fiindcă îi pari un tip okay, te știe, poate te place în secret, poate e plictisită. Îți dai tu seama.

Viața e grea, bajeți. Csf.

Pretty Little Liars <3

Image result for pretty little liars

*Mi-am dat seama că am terminat serialul săptămâna trecută și nu am scris un articol despre el, așa că here we go. Încerc, pe cât posibil, să nu dau spoilere. 

Nu sunt sigură când am auzit prima dată despre Pretty Little Liars, dar cert este că nu îmi trezise interesul. Știu că la un moment dat mi-a spus cineva că se uită și la mine în cap îmi imaginam cum e genul acela de serial pueril cu tipe plictisitoare. Not at all. Nici cum am început să mă uit nu-mi mai amintesc clar, a fost ceva de moment. Care a tot continuat, pentru că nu ai cum să dormi la două noaptea când descoperi unele dintre cele mai mari secrete de acolo.

Rezumat extra-scurt? 

Cinci prietene, niște cyberbullying, familii complicate, liceu. Mister. Mult mister. Și totul e fucked up. Adică atunci când crezi că nu se poate întâmpla nimic mai wow, se pare că ești surprins. Dramă. Iubire. Crime. Outfituri mișto. Băieți drăguți. Stalker. Momente funny. Nu știu ce să mai zic, e genial. Și sigur nu aș fi putut să îl văd în șapte ani cât a durat, m-ar fi apucat crizele. Oricum, sunt supărată că s-a terminat și mă mir că am reușit să mă abțin din a deschide articole care dezvăluiau cine e A. Despre cine vorbesc aici? Esența PLL, vei vedea. Aș mai zice, dar nu mă pricep la descris fără spoilere și nu vreau să ruinez viața nimănui.

Mai tresari uneori când vezi vreun hanorac negru sau vibrează un telefon, te mai apucă paranoia, te implici emoțional și trăiești fiecare experiență acolo cu personajele. Cel puțin eu am plâns în anumite momente și m-am identificat. Cred că Hannah a fost preferata mea, probabil pentru atitudinea de „Bitch, I don’t care”.

Temele abordate sunt diverse, de la principii de bază ale prieteniei la comunitatea LGBT, crime, hackeri, relațiile cu părinții, iubire, boli psihice. And more.

Am scris atât de random și mediocru aici încât nu știu dacă înțelege cineva ceva, dar sunt prea multe informații și pur și simplu mi-e greu să selectez. Ideea e să te uiți. Trebuie.

Ce înveți? (pentru că se presupune că rămâi cu ceva din fiecare serial/film/carte) Dacă oamenii ăștia au reușit să treacă prin atâtea, și tu poți să supraviețuiești. Plus câteva chestii despre dragostea platonică și luptă și cum să fii fearless.

Și ăsta e Caleb

Image result for pretty little liars

Și niște gifuri pe care mi-a fost greu să le aleg:

 

Image result for pretty little liars gifs

Related image

Image result for pretty little liars gifs

 

Image result for pretty little liars gifs

Related image

Image result for pretty little liars gifs season 6

Image result for pretty little liars gifs

 

Image result for pretty little liars gifs season 6

Image result for pretty little liars gifs season 6

Image result for pretty little liars gifs season 6

Image result for pretty little liars gifs season 6

Image result for pretty little liars gifs season 6

Hai să citim în stele. Vrei să-ți citesc și în cafea?

IMG_9137.JPG

Mi-am dat seama că n-am mai scris de foarte mult timp despre iubire. Și parcă mi-e cam dor.  A existat o perioadă în care abordam ca disperata subiectul ăsta, mă obseda, mă consuma, aveam alte principii și trăiam altă serie de experiențe. Și inimi frânte, asta e, cui îi mai pasă. Despre el ăla pe care credeai că nu îl mai uiți niciodată și de care acum puțin îți pasă.

So, here we go, Betty cu sirop din nou.

În copilărie ți se insuflă tot felul de povești despre cum îți vei găsi prințul și veți trăi fericiți până ajungeți bătrâni, eventual cu un copil sau doi. Ți se spune că dragostea face planeta asta să funcționeze, ne face mai buni și mișcă niște mecanisme. Că vei crește, vei cunoaște un tip, se întâmplă magia și aia e, vă iubiți. Dar nimeni nu îți zice și că înainte să îl găsești treci printr-o mulțime de încercări eșuate și suferi și plângi. Că și dragostea asta e complicată. Că dacă era si mplă ce sens mai avea?

Iubirea este destul de overrated. Până ți se întâmplă ție. Și după parcă ți se schimbă prioritățile și perspectivele. Vezi totul diferit. Și roz cu sclipici și inimioare. INIMIOARE. Ai creierul un glob din ăla de cristal în care-ți ninge cu inimioare. Ești ușor prostuță și începi să salivezi pe pernă când te uiți la perete și te gândești la el. Că așa mai faci tu.

Și vii cu eterna întrebare.  Ești tu singura fraieră băgată aici emoțional? Și mergeți pe deducții, matur tare. Hai să citim în stele. Hai să ne holbăm la cer și să ghicim. Vrei să-ți citesc și în cafea?

Dar e așa, pe vibe. Despre cum te face să te simți. Plus ceva clișeu.

Bla bla. Viața mea e mai mișto de când ne cunoaștem. Bere. Ce-i cu mine că mie nu-mi plăcea berea.

Poate așa te schimbă sentimentele astea. Ajungi în haluri noi care-ți plac. În bine.

Să fim. Simplu.

Îmbrățisări calde și parfum și goals as fuck și vrei cam multe coboară de pe norișor.

Că așa vrei, copil egoist care paradoxal îți vrea și ție binele. Don’t be sad.

Măcar acum nu mai scriu tristețe de fetiță de 12 ani. Sunt obosită.

Dă-i mesaj că nu pățești nimic.

Stupid people are happier sau S.O.S gândesc prea mult

Image result for one day we will die

M-am gândit mult dacă să fac sau nu public acest articol, pentru că este ceva diferit de postările normale. Not pink. Not nice. Dar mereu am încercat să scriu despre chestiile de care mă tem, cu riscul de a părea nebună sau penibilă. Pentru că e terapeutic, pentru că un pas important este să-ți recunoști că ai o problemă, pentru că într-o anumită măsură ajută.

Sunt conștientă de eventualul aer de drama queen și de faptul că există o mare probabilitate să fi scris deja enșpe mii de articole în care mă plâng, dar nu-mi pasă. Nu aștept absolut niciun tip de reacție. Poate doar să mă calmez.

După aproape un an în care am presupus că am toate bolile posibile și că mor, am constatat că sunt okay fizic. Great. Am pierdut atâta timp panicându-mă inutil. Și încă mai fac asta. Și am ajuns la concluzia că da, oricum murim. Toți. La un moment dat. Și treaba asta mă sperie. Rațional îmi dau seama când exagerez. Apoi gândurile iraționale apar. BUM.

We were born to die. Dar nu e frumos și poetic ca în melodiile Lanei Del Rey. Mai ales că nu știi clar când și cum și unde. Oamenii normali nu prea se gândesc la asta, știu. Avem și niște control. Adică Universul, forța, God sau cum se numește nu te folosește ca pe o marionetă, nu? Nu murim așa simplu că altfel nu s-ar mai trata nimeni de cancer, n-ar mai face lumea copii ca să-i aducă în lumea asta haotică, n-ar mai exista diferențe între siguranță și pericol, nu ar mai face nimeni planuri și am aștepta cu toții sfârșitul. Dar nu funcționează așa. Dacă ai intrat cu mașina în pom e vina ta, că nu te-a împins universul acolo. Presupun. Avem liber arbitru and stuff.

Dar nu suntem nemuritori. Și cândva, sper că atunci când voi fi bătrână și ușor nebună, în somn, voi părăsi viața asta ciudată care chiar îmi place. Cică devenim stele și mergem într-o dimensiune paralelă. Știu că e mai bine să îți fie frică atunci decât toată viața. Că oricum se întămplă, fie că te gândești sau nu. Că dacă oferi pozitiv, primești pozitiv. Și se presupune că această constatare te face să-ți trăiești într-adevăr viața, fără frici, fără calcule.

Mi-e dor de vremurile în care nu aveam probleme existențiale.

“We all die. The goal isn’t to live forever, the goal is to create something that will.”

Peace & Love, revin și cu ceva despre facultate.

Cum a fost să-mi cânte Salam sub geam

Publication1

*NU sunt hater aici, nu sunt nici fan al genului, dar hai să fim pacifiști și toleranți

**Și înainte să vină cineva cu un WTF de ce scrii despre asta pe blog, e o lume liberă and shit, hai să ieșim puțin din bula noastră colorată și să vedem și ce mai e în jur

Vara, anotimpul acela pe care eu îl urăsc din adâncul sufletului pentru căldura sa de Iad, care îți permite să te îmbraci mai sumar și să te bucuri de apusuri fascinante, să descoperi insecte de existența cărora nici măcar nu știai și să înjuri mașina de gunoi care vine în fiecare dimineață și pe care o auzi că dormi cu geamul rabatat. Or it’s just me. Pentru mulți vara este punctul culminant al anului, isterie, nebunie. Dar, dacă trăiești într-un cartier cu vecini de etnie rromă, asta înseamnă ceva important și așteptat. NUNȚI.

Aceste evenimente desfășurate de obicei în aer liber, în parcare. Cu corturi, arcade, baloane, flori, covoare roșii, decor în general kitschos. Decapotabile, rochii de mireasă care arată ca tortul de nuntă (am zis, n-am dat cu pietre), la un moment dat am văzut și o dronă. Toată crema se strânge pentru căteva ore ca să celebreze unirea a două destine. Haine colorate, cu sclipici și paiete, copii care țipă, papuci cu puf. Pentru că în parcare nu e chiar party-ul propriu-zis, e mai mult momentul de glorie.

În mai puțin de două săptămâni, am avut ocazia unică de a-l vedea pe Salam la două nunți din fața blocului meu. Să nu spui că aici în Călărași nu ai oportunități. Nu înțelegeam eu de ce aveau oamenii 7 bodyguarzi la eveniment. Mereu mi s-au părut fascinante toate chestiile care țin de lumea manelelor în general, nu neapărat într-un mod  bun. Da, am ascultat în mod ironic, asta e. Nu contest acum calități vocale, versuri dubioase și cultură specifică a rromilor, fiecare cu treaba lui.  Nu sunt chiar pe gustul meu, nu spun nici de incultură. Dar BBC a făcut anul trecut un documentar despre asta, The New Gipsy Kings. „Manele has been described as the gypsy version of gangster rap, glorifying fast cars and money.” Ce?

REVENIND.

Liniște și pace, seară frumoasă de iunie. Până încep să se audă dedicații pentru miri și familia lor, tot neamul venit din cine știe ce țărișoare. Toată lumea fericită, a venit chiar Salam să le cânte la această nuntă extraordinară. A doua oară a fost fix înainte de BAC, când intenționam să mai repet ceva. Intenționam.

Nu sunt rasistă, încerc să nu judec, Salam chiar e un personaj că nu degeaba se tot fac meme-uri cu el, omul trăiește fericit cu tot hateul. Zilele trecute a fost nebunie că a cântat la Outernational Days. Eu doar am vrut să scriu despre ce se mai întâmplă în viața mea dubioasă.

Pace.

5 conturi inspiring de Instagram

Image result for instagram

Instagram este una dintre rețelele mele de socializare preferate, pentru că mă inspiră și se pliază pe pasiunea mea pentru fotografie. Cam ăsta e și motivul pentru care postez ca nebuna, mai multe aici:  https://www.instagram.com/beatrice_c11/ 

În multa vreme pe care am petrecut-o pe Insta în aproape 2 ani, am descoperit câteva conturi pe care chiar merită să le urmărești. Din punctul meu de vedere acum, gusturile nu se discută. Nu sunt mare fangirl, dar apreciez când lumea face artă.  În general cred că am o slăbiciune pentru păr colorat și tatuaje. Și cafea. Poate părea că toate se copiază între ele și seamănă, dar eu am câteva care ies din tipar. Dă follow să-ți mai inveselească feedul.

1.Luanna Perez

Cred că aș putea scrie un întreg articol doar despre ea, pentru că e absolut genială. Goals as fuck. Roșcată, eyeliner perfect, majoritatea pozelor profi cum eu nu voi avea prea curând în New York. Stilul ei vestimentar e ce trebuie și cred că m-a ajutat în perioada liceu.

City views on this weather 🙌🏼😍 hope you all had a beautiful Sunday

A post shared by Lua (@luanna) on

2.jaglever

Tipa asta are breton. BRETON. Și ei chiar îi stă bine.

Good morning babes! I hope you're all having a lovely weekend. 💕

A post shared by Rachel Iwanyszyn (@jaglever) on

3.Noelle Downing

Contul ăsta mi se pare foarte flower power, happy happy joy joy. În plus, ador faptul că tipa e super confident, având în vedere greutatea. Nu, nu vreau să spun ceva rău legat de asta, nu e grasă, dar în condițiile în care sunt promovate corpuri din gama 90-60-90, e sănătos să existe și alte perspective.

4.Vintageena

Pace, Univers, multe poze no make-up și natură.

5.pomshine

Picioare cu tatuaje.

 

Presimt că va exista și partea a doua a articolului, pentru că mai sunt o grămadă de conturi mișto.

Pace, kissez.

Goodbye, happy place sau despre cum mă mut

IMG_0783

Având în vedere că am supraviețuit celor 4 ani de liceu, se cam apropie momentul să îmi împachetez viața în niște valize și să plec la FACULTATE. Adică să mă mut din Călărași, orașul care mi-a fost acasă în această perioadă și care, cu multele părți negative, mi-a plăcut pentru că era mic și relativ liniștit. Cu toți dubioșii care te fluieră și-ți mai zic „fă dragă pisi”, gunoaiele sau țigăneasca vorbită la ordinea zilei.

Ca să îmi mai testez talentele de fotograf, uite câteva poze cu my happy place, camera mea, locul în care mi-am petrecut atâta timp și în care am trecut prin toate stările emoționale posibile, unde m-am simțit safe. Așa super messy, pentru că eu și curățenia nu suntem chiar BFF. Era o dezordine care mă linștea. Și ai un sentiment destul de ciudat când îți strângi toate lucrurile și constați că nu te mai întorci niciodată aici la fel, în calitatea de locatar, iar în cap îți tot apar flashback-uri.

În general îmi place zona de confort,  dar ador schimbările de tipul unor noi începuturi. Complicate cum sunt, cu acomodare cu tot.  Mă sperie puțin gândul la plecarea mea definitivă la București, pentru că nu pot spune că este orașul meu preferat sau că mă identific prea tare cu aglomerația și gălăgia. Sau că garantez că nu mă pierd. But it’s now or never. 

IMG_0795

IMG_0796

IMG_0797

IMG_0808

IMG_0801

img_0813.jpg

P.S: Am reușit și eu în viața asta să nu omor niște plante.