Ce să mai citești în online?

IMG_5268.JPG

Nu mă uit la TV de câțiva ani, cu excepția unor ocazii rare când văd mai mult reclame, așa că trebuie să mă informez în legătură cu se întâmplă în lumea asta de undeva. Am ajuns să folosesc Facebook ca un tool, în mod benefic și să îmi curăț feedul în așa fel încât să îmi apară chestii relevante. Cel puțin parțial. Cu toate că îmi pierd destul de repede răbdarea si ăsta este unul dintre motivele pentru care nu prea citesc bloguri sau mă uit la vloguri, am decis să fac o listă cu site-uri care merită urmărite. Asta și pentru că cineva mi-a cerut recomandări acum câteva săptămâni și am zis să fie aici.

Așa că poți să dai like paginilor ca să nu uiți de ele. 

Îmi place jurnalismul alternativ și visez să fac și eu asta la un moment dat. Pentru reportaje, anchete și subiecte politice, uită-te pe:

Într-o notă mai fun și fresh:

  • Noizz nu doar pentru că sunt și eu în internship de câteva zile acolo și îmi place la nebunie, ci pentru că e altceva și îți dă vibe-ul ăla mișto.
  • Metropotam mai ales ca să vezi evenimente și locuri de ieșit.
  • Sub 25, cultură urbană.
  • Vice
  • Buzzfeed și Mashable ca să îți gâdile creativitatea.

Dacă ai vreo sugestie de site care merită urmărit, let me know. ^_^

Reclame

Povestea Seenului

why

*Cineva a căutat asta alături de chestii precum „de ce mă lasă cu seen”, „de ce nu răspund fetele la mesaje”, „seen explicație” and stuff și a ajuns la mine pe blog, habar nu am de ce, dar având în vedere că am antecedente cu seenul cred că merită să îi scriu o poveste. So here we go. Me trying to be funny again. 

Scriu din perspectiva tipei care dă seen, acest concept greu de înțeles pentru unii care probabil stau noaptea și se gândesc cu ce au greșit în viață sau își schimbă planul de atac. Sau nu, că noaptea este momentul oportun să trimită mesaje. Mai multe, că dacă la primul nu a răspuns este aproape sigur că doar nu l-a văzut și viața ei este mult prea busy ca să te remarce așa din prima. Dar nu renunța, doar știi toate proverbele alea cu răbdarea.

Este o seară frumoasă de vară, soarele apune peste Bucureștiul aglomerat, vezi culorile de foc dansând romantic pe cer. Păsările cântă, copiii din fața blocului mai țipă unii la alții ocazional când jocurile lor nu ies așa cum ar trebui, stăpânii de câini își plimbă fericiți animalele drăgălașe. Se încheie o nouă zi aglomerată, iar ea își savurează paharul de vin roșu pe care îl aștepta încă de dimineață. E în halatul ei fin roz pudră și se bucură de liniștea și pacea oferite de un final de program haotic. Totul e zen, parcă și zgomotele de afară s-au mai cizelat, momentul perfect să îți faci planuri pentru săptămânile următoare. Dar deodată jazz-ul de pe fundal este întrerupt de un bâzâit de telefon. Urmat de altul.

Cum nu suportă să vadă ledul clipocind de la notificări, se uită în caz că e ceva important care îi merită câteva secunde din timpul ei cu sine, cu toate că  the loved ones știu deja ce face. Dar nu. Nimic de viață și de moarte. Doar un WAVE, acea modalitate total lipsită de logică să te bagi în seamă cu străinii. Pentru că, într-adevăr, de ce nu ai răspunde la asta? Sau la celelalte mesaje cu insistente cu hei, bună, sal etc. Trimise așa, constant, poate-poate într-o zi va fi in toane mai bune.

Explicația simplă și logică: tipa asta nu are chef de abordări dubioase pe Messenger de la necunoscuți. Atât. Mă rog, ea și majoritatea prietenelor ei sau a populației feminine de pe planetă. Și, ca să elucidăm de tot misterul, gândește-te că în timp ce tu o stresezi cu mesaje, ea chiar e fericită într-o relație cu un tip care, trust me, nu a făcut ca tine. Că nu toată lumea își expune viața privată complet pe social media.

Hint: dacă la primele trei nu dă niciun semn, ar fi cazul să te oprești.

Voiam să zic că au trăit fericiți, dar în situația asta rămâi doar cu stresul.

Atât s-a putut.

Constatări.doc

Nu am mai scris aici de o lună. Cred că am luat o mică pauză să îmi pun gândurile în ordine (cât de clișeu a sunat fraza asta), să mă concentrez și să îmi dau seama concret ce vreau să fac cu viața mea. Măcar parțial. Am fost prinsă cu SESIUNEA, poate unul dintre rarele momente în care chiar m-am axat pe învățat, pentru că aceste 6 examene nu se trec singure și dacă vrei să buget trebuie să faci ceva în legătură cu asta. S-a terminat și primul an de facultate, e aproape Iulie, am început primul meu internship și rămân în București pe vară, adică voi continua drumurile cu trenul  ca să mă întorc în locurile unde mă simt mai acasă, cu toate că e un feeling legat de persoană, nu neapărat de unde te afli. Whatever.

Încerc să fac schimbări la blog. Care vor veni progresiv. Să revin la scris. Să mă organizez. Mi-am amintit că asta e ceea ce fac eu, ce vreau să fac, nu îți abandonezi prima iubire care la mine se întâmplă să fie scrisul. Mi-am revenit din fazele de copil depresiv care plânge în pernă, învăț în fiecare zi să îmi manageriez gândurile și reacțiile, încerc să mă înțeleg și fac progrese. E vara și nu vreau să-mi irosesc timpul aiurea, descopăr chestii și scriu și petrec timp cu oamenii mei care sunt aici necondiționat. 

Poate chiar m-am maturizat puțin, adică am început să privesc din altă perspectivă și să îmi dau seama că va fi okay și dacă nu te crizezi înainte. Că poate nu ești super fericită mereu, pentru că fericirea în sine e relativă, dar știi că atunci când râzi sau ai zâmbetul tău tâmp pe față e o stare reală. Că iubești și ești un haos care se echilibrează treptat.

Text scris în gară

B R E A T H E

Nu credeam că vreodată în viața asta voi scrie articole din Mc-ul din gară, but here I go. Trenul meu pleacă la 5, mă duc acasă singură la fel ca în majoritatea timpului, așa că stau aici ca să nu mă bată soarele în cap pe peron. Nu e ăsta mediul meu preferat, dar măcar am mâncat chestii nesănătoase și am net. Sunt oameni peste tot și simt că îmi ies puțin din zona de confort, but who the fuck cares. Și ceva cu  petrece timp cu tine. Whatever.

Nici măcar nu știu clar despre ce scriu aici, e un moment de inspirație random sau mai mult o fază în care încerc să trag de mine ca să fiu creativă. Azi am fost la ultimul seminar din primul meu an de facultate și mi-am dat seama cât de multe s-au schimbat, cum eram când am intrat în clădirea aia înaltă prima dată și cât de lejer mi se pare tot subiectul acum, când mă așteaptă o pauză înainte de sesiune. Cât de speriată eram când m-am mutat și cum am învățat că oamenii care vor să rămână o vor face indiferent de situație. Cum m-am redescoperit și m-am schimbat în bine, cum era lumea mea cu fix un an în urmă. Și alte constatări de tipă anxioasă care nu poate să nu analizeze fiecare aspect până se simte ca un căcat.

Poate că viața ta se împarte între gări, bagaje și locuri pe care le numești, pe rând, acasă. Dar oamenii sunt tot ăia, tu ești aceeași. Ți-e dor progresiv, măcar ai amintirile acolo să îți țină de cald când te ia frigul. Și poți să le retrăiești, să le faci mai bune. Idk. Dacă nu te-ai mai gândi că lumea se termină tragic, poate ai fi mai bine. Ceva existențialism și chestii pe care nu le înțelegi și oare ești nebună.

Și uneori e haos, uneori e aproape pace. Echilibru. Oamenii de aici fac cam multă gălăgie, pereții sunt vopsiți în culori prea vii de parcă ești într-o grădiniță. La tine acasă e liniște și e safe, dar oare acasă nu e cumva în brațele lui? 

Cum să îți alegi facultatea? #sfaturicuBetty

motivational cat GIF by Chibird

*titlul sună de parcă îți alegi outfitul pentru mâine, dar nu contează

Când ajungi din ce în ce mai aproape de momentul glorios în care absolvi liceul și intri în (semi)panica pre BAC, întrebarea „La ce facultate dai?” începe să te streseze poate puțin mai mult ca de obicei. Pentru că îți dai și tu seama că ai nevoie de un răspuns cât mai repede, că în curând vine perioada înscrierilor și că trebuie să iei o decizie relativ importantă vizavi de o mare parte a viitorului tău. No pressure.

Am fost toți sau mă rog, majoritatea în această fază și am supraviețiut. Probabil în momentul ăsta ți se pare ceva mult prea mult pentru tine și te sperie puțin ideea de nou și necunoscut, dar va fi okay și lumea nu se sfârșește aici. 

Eu am ales Jurnalismul undeva prin clasa a 11-a și cred că tot atunci m-am hotărât că vreau la Publicitate ca specializare. Și pentru mult timp a fost o treabă clară, fără absolut niciun dubiu. Că în a 12-a începusem să îmi pun tot felul de întrebări și să mă tenteze Criminalistica sau Psihologia e partea a doua. Dar mi-am dat seama că scrisul este, cum s-ar spune, prima mea iubire. 

Știu că vor fi oameni care îți vor spune din start că dacă nu îți alegi ceva de genul Drept, Medicină, Arhitectură sau mai știu eu ce vei muri de foame și alte filme proaste. Și nu te vor susține. Dar nu mai trăim în perioada în care ca să te realizezi profesional trebuia să te duci doar la ceva așa impunător, pentru că sunt și alte domenii și facultăți pe pământul ăsta și nu putem să ne facem toți medici. Unu, pentru că nu ne place tuturor și doi, pentru că n-am avea loc unii de alții. You got the point, da? Și există și oameni fără facultate care au un trai lejer și fac ceea ce le place.

În primul rând, gândește-te ce îți place să faci și la ce te pricepi. Vreun talent, un vis, o afininate, ceva unde să te încadrezi. Poate nu este chiar dorința vieții tale, nu mori de plăcere, nu ești as, dar în comparație cu celelalte domenii te identifici mai mult. Ești în filmul ăla și simți că ai vrea, măcar o perioadă, să activezi pe partea asta.

Mai există și varianta în care habar nu ai la ce ești bun, hobby-urile tale nu sunt la un nivel așa înalt pentru a-ți da seama și asta este perfect okay, mai ai timp să te descoperi. Și atunci poți să faci o alegere pur întâmplătoare pe care să ți-o asumi și să vezi la fața locului cum stau lucrurile.

Facultatea nu trebuie să îți dicteze viitorul obligatoriu. Te poți reprofila oricând, poate după ce termini nu vei lucra fix pe ce ai învățat și oricum, în lumea noastră care evoluează constant trebuie să fii familiarizat cu cât mai multe domenii. Și niciodată nu e prea târziu să te apuci de ceva. Sunt atâția oameni care se duc zilnic la un job pe care îl urăsc, unde nu sunt apreciați și de la care abia așteaptă să plece.

În plus, ia în calcul în ce constă admiterea, dacă dai examen sau poți intra pe dosar, dacă poți să ajungi ușor la buget, chestiuni din astea administrative care nu ar trebui să fie decisive, dar contează puțin acolo.

Și, dacă ai orice fel de dubii în privința facultății la care vrei să mergi, vorbește cu cineva de acolo. Pe bune. Pe site s-ar putea să nu găsești toate informațiile de care ai nevoie, pentru că majoritatea stau praf la partea organizatorică. Și clar nu îți vor scrie acolo aspectele negative. Așa că trebuie să contactezi pe cineva din interior și, trust me, sigur studenții vor fi de acord să-ți vorbească despre facultatea lor și să îți spună serios ce se întâmplă. Și poți să te consulți cu cineva care crezi că îți va da o opinie bună, eventual obiectivă: prieteni, poate familie, un profesor. Oamenii chiar vor să te ajute să îți găsești, în primă fază, un drum.

Așa că adună-te, cu toate că pare greu și amintește-ți că toată presiunea asta impusă de societate legată de alegerea facultății este pur și simplu inutilă. Te descurci tu. 

Am fost aproape divă roz la Digital Divas

31421517_1706568106088488_5092954872223891456_o
Puteam să arăt mai bine în poza asta și să n-am față de serial killer. Puteam. 

Dacă voiam să fac clickbait, aș fi denumit articolul ăsta „Marta Popescu mi-a făcut poze la Digital Divas”. Dar să nu exagerăm. 

Acum vreo două săptămâni, într-o zi frumoasă de marți în care mi-am luat liber de la facultate, am fost la cea mai mare conferință de beauty și fashion, Digital Divas, ca să mai ies din casă și să merg la evenimente din zona mea de interes ca o bloggeriță importantă wannabe.

Soarele strălucea peste străduțele aproape pustii ale Berceniului, când o ființă roz ca o bomboană putea fi văzută așteptând cu nervi autobuzul aglomerat timp de mai mult de jumătate de oră. Eram eu în trench-ul meu roz pudră, fiind pregătită să mă rătăcesc puțin în drum spre Palatul Bragadiru. Ca de obicei. M-am învârtit puțin în cerc și am mers în direcția greșită, până să constat că trebuia să ajung la o străduță printre clădiri distanță. Long story short, m-am descurcat.

Cum a fost conferința?

Am stat la primele două sesiuni, din care chiar am reținut câteva aspecte de care aș vrea să țin cont pe viitor. Maurice Munteanu este un om mișto dincolo de Bravo, ai stil, Vali Bărbulescu a devenit un fotograf super cunoscut internațional și nu mai e tipul ăla de la radio de când eram eu mică, Andreea Balaban și Sânziana Negru chiar sunt tipele alea autentice care nu se prefac doar de dragul unor aprecieri și spun lucrurile așa cum sunt, fără brizbrizuri. Am reținut că mesajul contează mai mult decât calitatea suportului pe care îl prezinți, că un content bun vine din tine și din relevanță, că trebuie să fii onest, determinat și să posezi autoironie. Și că „Oamenii te judecă după cea mai proastă fotografie, nu după cea mai bună”.

Cu toate că știu că online-ul are și el partea lui de fake, este o muncă și în spatele pozelor și clipurilor perfecte pe care ai crede că poate să le facă oricine. Nu tot mediul ăsta este roz, logic. Oricum, eu am fost foarte fericită să aflu că Award for Social Causes a fost câștigat de Corina Băcanu, pentru că femeia asta genială chiar încearcă în fiecare zi să schimbe ceva în țara asta cu ajutorul social media. 

Mi-am amintit că eu și socializarea nu prea ne înțelegem. M-am salutat cu niște oameni pe care îi știam puțin. Dar am fost foarte entuziasmată că am putut să o văd pe Marta Popescu, pentru că mă inspiră de când am descoperit-o în liceu. Și pe Oana Tache, pe care o știu de când eram mică și ascultam radio și care e așa un fel de goal în domeniul ăsta. Și pe Barbara Langellotti pe care probabil o știți și voi de la Next Top Model de acum câțiva ani. Mereu mi-au plăcut oportunitățile de networking de la evenimentele de genul, faptul că poți să te duci și să îți manifești aprecierea față de oameni face to face.

Ideea e că după mi-am reamintit de planurile mele cu blogul, așa că lucrez la ceva mișto acum care va apărea aici în curând. Brace yourselves. ❤  

Scrisoare pentru copilașii care dau BAC-ul #sfaturicuBetty

Exams GIF

Anul trecut eram și eu în postura copilului confuz peste care venea monstrul despre care fusesem anunțată cu vreo patru ani înainte și de care se presupunea că depinde tot viitorul meu. Dar acum, retrospectiv provind, nu a avut nicio influență dacă nu luăm în calcul diploma pe care o am undeva în casă în cazul în care mai intru vreodată în viața asta la buget. Acum, serios, dacă poți să ajungi la o facultate pe baza notei de la examenul minunat, atunci contează. Dar, în majoritatea cazurilor, dai admitere.

În vremurile nu foarte îndepărtate când fiecare zi te aducea mai aproape de BAC, iar toți oamenii se stresau, făceau meditații sau învățau, eu eram undeva departe de planeta Pământ, cu creierul plimbându-se prin galaxii. Cred că am fost cea mai calmă persoană, ori pentru că mă consumam din altele, ori pur și simplu fiindcă niciodată nu mi-a plăcut să îmi sec nervii prea mult cu subiectul școală. Și nu regret deloc că am ales să abordez situația așa.

Sigur, se stresau alții pentru mine. Dar eu eram conștientă că mă descurc. La fel cum m-am apucat de Pretty Little Liars și  mă uitam până la patru dimineața ca după să încerc să învăț puțin și să mă chinui să aleg între asta și încă un episod.

Ca lumea nu sunt foarte sigură când am învățat. În ultimul timp m-au întrebat oameni care se află în situația asta cum am făcut. Sincer, habar n-am. Eu am putut mereu să asimilez repede și să înțeleg, așa că uneri prindeam din clasă. Plus că nu prea puteam să tocesc. Și multă materie cred că o știam deja din anii trecuți (cum ar fi sociologia, care chiar mi-a plăcut; sau unele comentarii la română). Istorie am învățat mai mult în ultimele săptămâni când mi-am dat seama că mă, vine BAC-ul peste tine. Poate am avut și noroc, asta venind de la cineva care a luat 10 la o materie cu care nu avea nicio treabă (cât am așteptat să folosesc informația asta la ceva).

Ideea e că examenul ăsta vine și trece, notele nu reflectă clar cunoștințele tale, poți să înveți cuvânt cu cuvânt chestiuni pe care să le uiți în următoarea săptămână, poți să dai de corectori care să te depuncteze aiurea. BAC aka cel mai mare concurs de memorat. Pentru că așa e sinstemul nostru de învățământ.

Având în vedere că am spus câte ceva din experiența mea și încerc să încep seria de #sfaturicuBetty:

  • Încearcă, pe cât posibil, să nu te stresezi. Oricât de enervanți ar fi părinții și profesorii și toți oamenii care în absolut orice conversație spun ceva despre BAC. Tu știi că va fi okay și brace yourself, asta e doar o etapă.
  • Învață. Dar încearcă să înțelegi. Sau să fie agreabil. Știu cum e să încerci să reții ceva super plictisitor și poți să te motivezi singur. Idk, ia-ți ciocolată.
  • Nu îți neglija timpul liber și nu uita că până și creierul tău are nevoie de o pauză. Așa că mai ieși din casă. Pe mine m-au ajutat mult prietenele mele care erau acolo să mă asculte plângându-mă și să mă susțină. Și mi-am canalizat energiile și pe alte activități.
  • Încearcă să te hidratezi și să mănânci kind of sănătos. Eu la un moment dat mâncam o ciocolată și o pungă de chipsuri, dar hei cine sunt eu să spun asta.

*Mă simt puțin ca Mama Răniților, mai ales că am folosit în titlu copilași având în vedere că am trecut prin experiența asta anul trecut, but get over it. Cică acum sunt matură și dau sfaturi sau ceva. Nu mă ascultați.

O ținută de prințesă războinică pentru Digital Divas 2018

IMG_4831

Marți merg pentru a doua oară la Digital Divas, conferința despre fashion și beauty care are loc la Palatul Bragadiru și care adună unele dintre cele mai importante personalități feminine din social media.

După ce anul trecut am încercat să fiu o divă digitală cu două șosete diferite, am învățat despre autenticitate, le-am cunoscut pe  zânele Verde și Retinschi și m-a apucat puțin panica, acum mă duc mai matură și excited că iau parte la evenimente din acestă gamă. Desigur, anxietatea mea socială e tot acolo, dar se mai cizelează. Mereu mi-au plăcut oportunitățile de networking, așa că simt că trebuie să profit. Printre speakerii de anul acesta se numără Maurice Munteanu, Dana Rogoz, Sânziana Negru sau Andreea Balaban. Conferința poate fi urmărită și live AICI.

Chiar dacă eu și domeniile astea nu avem mare conexiune, am vrut să scriu despre haine. Sau să îmi mai antrenez abilitățile la tipul acesta de fotografie. Nu respect regulile de modă and stuff și consider că stilul este o chestiune proprie, în sensul că dacă ție îți place ceva trebuie să îl porți și gata. Cu atitudine. Eu abordez vreo două: boschet și prințesică. Uneori se mai combină. 

După ce inițial preconizam un articol cu 3 ținute ieșite din zona de confort, mi-am dat seama că pantalonii evazați de culoare roșie și rozul sau fusta cu pliuri sunt peste capacitățile mele. Așa că a rezultat această ținută de prințesă războinică în care am combinat niște piese aproape basic care dau bine împreună. Trench-ul roz pudră este noua mea iubire și, cu toate că mi s-a spus că arată ca un halat (puțin, da), i fucking love it. Nu prea știu cum să comentez restul hainelor, ăia sunt blugi și aia e o cămașă simplă albă. Plus botinele mele negre preferate din ultimul timp. Ceva cu less is more.

IMG_4809

Nu mă prea pricep la articole de genul. Revin la dubioșeniile mele soon.

Digital Divas

Povești de 1 aprilie

IMG_4533

Duminică a fost una dintre zilele acelea în care ori a rămas Mercur în Retrograd, era lună plină sau creierul și-a dat shut down brusc. Aveam o stare așa bună, cum nu cred că am avut vreodată anul ăsta. Așa că mai jos sunt o serie de povești amuzante din gama doar mie mi se poate întâmpla asta/cum să fii penibil.  Măcar funny sunt.

În gara de la Ciulnița, pe peron, așteptam trenul în lumina și căldura razelor de soare de dinainte de apus. Cum stăteam acolo și voiam să plec mai repede, vocea aia care face anunțuri legate de mersul trenurilor spune pe tonul ei lipsit de emoție cum există o întârziere de 100 de minute. Yey, azi e ziua ta norocoasă, tocmai ai câștigat o vacanță prelungită în cea mai modernă gară din zonă. Deja îmi imaginam cum stau o oră jumate și fac crize. Într-un final, ni s-a spus că putem să luăm trenul următor. Așa că am stat în picioare și m-am holbat la cerul care părea din poveștile cu zâne.

Eu nu am mai călătorit cu trenul pe lumină prea mult, așa că în gară priveliștea mi se părea necunoscută. Știam că există probabilitatea să oprească și la Obor sau ceva de genul și eram ușor confuză când erau oameni care încă nu se ridicaseră. Așa că am zis să pun întrebarea supremă, să fiu sigură.

Eu: – Trenul ăsta ajunge și la Gara de Nord, nu?

Tipă care se uita la mine cu fața de vai, săraca: – Suntem la Gara de Nord.

După episodul ăsta în care mi-am reamintit că orientarea mea în spațiu e praf, convingerea mi-a fost întărită când mai aveam puțin și ajungeam acasă. Am luat autobuzul pentru două stații, pentru că nu mai aveam chef să merg pe jos. Am fost atât de concentrată la cei doi homeleși care erau în jumătatea mijlocului de transport care, sincer, cred că nici nu mă vedeau bine, încât am coborât cu o stație mai târziu. Okay, până în casă distanța dintre stații e cam aceeași. Merg eu ca o floricică, văd strada cu blocul, îmi spun în gând că ăla nu e blocul meu, ocolesc și îmi dau seama că nu prea știu unde locuiesc noaptea. Când mă mut trebuie să știu foarte clar unde mă întorc seara acasă.

Uneori am și zile mai bune. Pace.

 

 

Ce să faci ca să te simți mai bine? #sfaturicuBetty

Related image

A trecut destul de mult timp de la ultimul articol în care dau sfaturi cu toate că nu mă pricep. Nu știu dacă hashtag-ul ăsta va deveni o serie sau ceva. Cum iarna în martie e deprimantă, astenia de primăvară mai are puțin și te lovește, viața e complicată și iubirea la fel, am revenit aici cu ideile mele tâmpite. Nu garantez că vei fi happy happy joy joy, dar nu la fel de legumă tristă. Cred.

Bea niște cafea. Vin. Bere. Ceai. Ce vrei tu. Și nu uita de apă că e bine să te hidratezi.

Fă un duș fierbinte. Stai acolo și calmează-te.

Scrie. Poate să fie și o scrisoare plină de nervi căreia să-i dai foc, doesn’t matter.

Vorbește cu cineva ca să primești vibe-uri pozitive. Poți să discuți fix despre problema pe care o ai sau pur și simplu să ai o conversație pe un subiect random. Ajută.

Ieși afară. Fie că e până la magazinul de la colț sau o ieșire ca lumea, măcar te dai jos din pat și respiri aer curat ca să ți se mai oxigeneze creierul.

Citește sau vezi un serial. 

Uită-te la meme-uri. Serios. Intră pe 9gag. Sau unde vrei tu.

Ascultă manele ironic. Pe bune. „Manelele mi-au vindecat depresia” există cu un scop. Sau muzică românească pe care nu ai deschide-o în mod normal.

Uneori totul e prea mult, obosești și ai nevoie de o pauză de la tot. Și vrei să fie simplu, dar nu e. Așa că după ce plângi degeaba constați că tu poți să te faci să fii mai bine. Și aia e. Acum, la modul super serios, dacă ești în starea asta de mult prea mult timp sau devine din ce în ce mai rău, du-te la psiholog, pretty please.