All the best people are crazy – povestioară de Halloween în orășel

_MG_5205

Nu cred că am mai sărbătorit niciodată pe bune Halloweenul până acum, momentul ăsta care stârnește controverse pe plaiurile noastre mioritice, de parcă încă un motiv de fun ar trebui interzis ca să rămânem sub norișorul nostru depresivi. Mie mereu mi-a plăcut și visez cum într-o zi voi putea merge într-o țară deschisă la minte la trick or treat. Poate sunt eu mai excentrică, dar mi se pare că nu suntem doar floricele roz și sclipici și tot conceptul ăsta te obligă să vezi dintr-o altă perspectivă. Nu știu, fiecare dintre noi are un dark side pe care de obicei îl ține cât mai ascuns posibil.

Mereu mi-a plăcut ideea de a te costuma în altcineva, de obicei un personaj cu care să rezonezi la un anumit nivel. Cred că sunt norocoasă că nu a trebuit să îl conving prea mult pe iubitul meu să ia parte la asta – un fel de Let’s go be psychos together. Puteam să fim un cuplu clișeu și chiar intenționam asta, dar am ales ceva super random care mi-a super plăcut, adică Alice and The Rabbit din una dintre poveștile mele preferate. Cred că îmi place pentru că explică, metaforic, că nu trebuie să fii sănătos psihic 100% ca să fii considerat normal, un fel de paralelă cu bolile psihice sau ceva despre cum ieși din tipare.

_MG_5197.JPG

_MG_5193

Oamenii normali ies noaptea în club să petreacă treaba asta, noi mergem după-amiaza când abia deschide la Trinity Collage Pub să ne machiem și seara când e pustiu la Sinners să bem bere. Am avut niște costume low budget, dar eu mă cam îmbrac așa de obicei. Uite niște poz drăguțe. Anul viitor ne gândim din timp.

_MG_5199

Probabil ai auzit de Questo și Mergi prin Bucureștiul Bântuit III, quest căruia i-am dat o șansă, având în vedere că n-am mai participat la așa ceva până acum. Pe scurt, cu 30 de lei poți să-ți iei 3 prieteni și să descoperiți clădiri vechi cu povești din orășel, plus că e challenging să găsești indiciile și să urmezi traseul indicat de aplicație. Noi am găsit doar 3 din 13 și ne-am blocat la 4, plus că am făcut aproape 2 ore doar bucățica asta, chiar dacă totul dura estimativ o oră jumate. Dar ne-am distrat, recomand, sigur mai facem asta cândva. Ca să se înțeleagă, am mers ca niște ciudăței machiați și aproape dressed up pe străzi, cu o prietenă care arăta ca un om normal. Highlightul serii a fost când un copil s-a luminat la față când l-a văzut pe iubitul meu și a spus, ca în dimineața de Crăciun, „a bunny”. 

Povestioara asta ușor haotică despre cum am petrecut Halloweenul probabil e aici să îmi amintească mie, persoana cu o tristețe patologică, despre cum uneori mă mai și distrez. 

Healthy Habits: pleacă de nebun(ă)

Untitled-1

Povestea începe într-o dimineață târzie, mai pe la prânz așa (că de la un timp zac letargic într-o stare de oboseală/lene permanentă), în care trei prietene s-au hotărât să se întâlnească finally. Și cum orașul lor natal era prea mainstream, de ce să nu facă un picnic de toamnă la munte? 

Da, am mai scris aici sau pe Instagram vara asta că mie îmi plac mult one-day-trip-urile și le consider un obicei sănătos, pentru că mai ieși din rutina ta de toate zilele și faci ceva random. Vreau să pot să decid azi că mâine vreau să plec de nebună și să mă urc în primul tren cu program okay care îmi iese în cale (a se citi mersultrenurilor.ro).

Te trezești la 6 după ce ai dormit doar vreo 4 ore, dar ai deja un rezervor plin cu somn  de zilele trecute. Sperai să prinzi un răsărit frumos, dar te mulțumești doar cu niște norișori răsfirați și câteva porțiuni mai colorate. E dimineața în care mijloacele de transport circulă mai repede decât de obicei, pentru că ajungi la gară cu mai mult de jumătate de oră înainte să plece trenul. Îți aștepți o prietenă și sunteți gata să plecați în aventură. Călătoria de aproape două ore e liniștită, lângă voi miroase puțin a tărie, afară pare mai frig decât credeai și nu ai la tine nimic de citit.

Ajungeți în Azuga, după ce vă învârtiți puțin în catacombe ca să găsiți ieșirea subterană bună. Vrei un bilet de întoarcere, dar tanti de la casă îți spune că trenul ăla e privat și te urci pur și simplu în el. Bine, oricum nu îmi pasă prea mult.

Vă îndreptați spre cafeneaua pe care o găsisei tu pe Google și ai face orice pentru o cafea acum. După câteva minute de întrebări legate de direcția în care ar trebui să mergeți, o vezi: un spațiu micuț și cosy cu muzică bună, decor hipsteresc – cărți, culori și mult lemn – și mirosul inconfundabil de cafea proaspăt preparată. În plus, au croissant bavarez, your fave. Te bucuri că nu mai sunt alți clienți care să stea pe scaunele de lemn și să admire, să se bucure de atmosferă și să analizeze detalii. „Ăsta e cel mai frumos loc din Azuga”, îți spui când vă îndreptați din nou spre gară și speri să nu ai dreptate.

Acum sunteți trei și căutați un loc pașnic să vă instalați picnicul. Tu nu vrei să urci pe munte, prin păduri sau prin locuri de unde ar putea veni toți câinii pământului să te atace. Vă învârtiți puțin pe străduțe care arată ca ale unui sătuc de munte și găsiți un fel de pajiște, lângă niște plopi înalți prin ale căror frunze bate vântul. Vizavi e o fabrică veche și abandonată, de parcă ai putea să filmezi IT 3 în ea și un băruleț din care mai ies oameni cu alcool și se așază pe canapeluțe. Din depăratare se aud niște manele în surdină și tot vezi oameni care ies cu sticlele de bere. Un nene caută fier vechi prin iarba din apropierea noastră, grupuri de copii se plimbă și uneori trec bicicliști spre traseul montan.

Noi stăm pe o mușama colorată cu model de toamnă și ne-am înșirat mâncarea, în mare parte gătită de mine – am făcut quiche pentru prima dată și mă simt aproape bucătăreasă că nu am dat fail. Suntem 3 pete de culoare, putem lejer să formăm câteva steaguri de țări. Mi-am pus și hanoracul cel verde pe mine, bate vântul și razele de soare se ascund după copacii înalți și boscheții de lângă noi. N-am mai fost de ceva timp un trio și, the good and the bad, prietenia noastră a reușit cumva să supraviețuiască. Sunt în dezacord cu multe dintre chestiile pe care ele le fac și probabil e reciproc, dar nu am energie să spun mai mult. Dar când suntem împreună e o conexiune, diferită cu fiecare dintre ele, care încă rezistă. Poate cândva mai multe despre prietenie și compromisuri sau stări sau viață. Whatever.

Gata, cât să stai să mănânci și să râzi pe iarbă; mă opresc să pozez clădirile abandonate, care sunt destul de multe. „Când mergem spre gară ne urcăm pe podul ăla să facem câteva poze de sus”. Ne-am întors la PepCafe&CustomShop care chiar este locul favorit din Azuga – doar pentru o cafea aici m-aș întoarce. Ne-au recunoscut, e a doua oară când venim aici. Bem bere nepastrurizată Azuga și stăm pe canapeaua super comodă cu păturică galbenă. Ne întreabă dacă pot să ne facă o poză de pus la ei pe Facebook – sure, why not. Vrem să plecăm și să ne luăm covrigi bavarezi pentru drum, pe care ni-i dau din partea casei. Aș vrea ca locul ăsta să facă parte din turul meu de cafenele montane. Good luck, guys.

Trenul de întoarcere e de la Regio Călători, dar nu cel dintr-un film vechi cu care am fost la Râșnov. Facem două ore și jumătate, în timpul ăsta ajungeam la Brașov, dar eu nu mă plâng. Din spate se aude un scâncet surd și întorc privirea ca o nebună ca să văd un puiuț de ceva care părea un Dog German care dormea în brațele stăpânei. După vreo zece minute de călătorie, în fața noastră se așază o mamă cu o fetiță de un an și puțin care a fost cel mai fericit copil pe care l-am văzut eu vreodată, probabil. A stat cuminte absolut tot drumul, a râs, a zâmbit, s-a jucat cu noi și cu animalul său de pluș Tigrilă și mi-a făcut călătoria mai bună (and I don t really like kids). În gară am sperat ca măcar apusul să fie frumos, but nah.

Ieșind din starea de poveste, cred că e important să îți dezvolți o serie de obiceiuri sănătoase – și să pleci de nebun uneori este unul dintre ele. 

Alte povești despre fotografia pe film și de ce e important să ai hobby-uri

Untitled-7

Am scris acum câteva luni despre cum am descoperit fotografia pe film și cum mi-a schimbat cumva lifestyle-ul, după ce am primit acest aparat vintage minunat că până îl duceam eu la reparat pe cel care probabil mi-a făcut poze de bebe îmi trecea și pasiunea. Din fericire, nu l-am lăsat pe birou să se pună praful pe el și acest obicei nou m-a captat – în ultimele trei luni am învățat câte ceva despre acest tip de fotografie și l-am plimbat după mine de colo-colo.

Nu mă dau mare fotograf acum, că nu sunt – cu toate că mi-aș dori, dar probabil sunt mult prea leneșă ca să învăț pe deplin partea tehnică; pentru mine se bazează mai mult pe emoție. Nici de data asta nu am învățat prea bine setările pe film, dar am făcut un mic research și îmi place să cred că am schimbat ceva. Dacă data trecută aveam doar câteva poze, pentru că nu știam că de fapt sunt 72 și  prima mea încercare a ieșit puțin dezamăgitoare, acum deja mi se pare că stăpânesc puțin mai bine situația și sunt destul de mândră de ce a ieșit. Nici nu am așteptat două săptămâni după developare la mine în oraș, dar asta nu e o informație relevantă; în plus, am mai zis că mi se pare puțin mai costisitor, dar în același timp merită.

De ce îmi place ideea de fotografie pe film?

Pentru că ai o singură șansă – nu poți să încerci șapte cadre diferite, să vezi cum au ieșit, să le ștergi sau modifici – abia la scanare poți să îți dai seama, adică în destul de mult timp.

Îmi place foarte mult faptul că, până vezi ce a ieșit de fapt, uiți momentul în care ai făcut respectiva fotografie și așa e într-un fel o dublă bucurie, că poți să o vezi într-un final și că ai o amintire de rememorat.

Mi se pare că foarte multe chestii, adică în mare parte toate arată artistic pe film.

Îmi place vibe-ul ăsta vintage unde nu mai avem totul așa digitalizat și suntem hipsterei.

Îmi place să îmi plimb camera veche în husa ei de piele și să apăs pe declanșator random ca după să aștept câteva săptămâni sau luni până să văd ce a ieșit.

Știu că multora li se pare ceva ciudat, mai ales că azi toată lumea se autointitulează fotograf și că poți să surprinzi ce e în jurul tău chiar și cu telefonul, dar pentru mine e o treabă de amintiri și emoție și ceva mai deep, adică tot procesul ăsta. Ori devin o fană a vintageului, ori de fapt am fost mereu și acum că mă maturizez îmi ies anumite componente ale personalității la suprafață.

E important af să avem hobby-uri

Eu cred că nu poți să fii într-un oarecare echilibru cu tine dacă nu găsești ceva de făcut care să te facă să te simți bine, indiferent de ceea ce ar însemna asta. Fie că devorezi seriale, filme sau cărți, ești fan al activități în aer liber sau colecționezi chestii, mi se pare că asta te face să ai un scop și să îți implici energia în ceva. După mine, preocupările artistice de genul scris sau fotografie au cu adevărat proprietăți terapeutice, de aceea mi se pare foarte trist că unii oameni nu și-au găsit (sau, mai degrabă nu-și caută conștient) un mod de evadare. Pentru că da, viața e complicată uneori, dar cred că trebuie să avem singuri metodele noastre de coping. În plus, un hobby te face să te simți mai puțin singur, sau să nu îți proiectezi absolut toate nevoile pe persoana de lângă tine și te face să te înțelegi mai bine. 

Nu știu, nu sunt psiholog, dar cred că dacă iei o activitate pe care o iubești și poți să o desfășori în singurătate și să te ajute să te regăsești, cumva, ești pe drumul cel bun de self-love and self-discover și crești mult pe plan personal.

Închei aceste constatări de speaker motivațional cu câteva povești scurte despre zilele în care m-am uitat prin lentila de sticlă a aparatului foto.

Ziua în care am plecat cu o prietenă până la Sinaia și, chiar dacă era Mai, a fost așa de frig încât mi-am luat geaca de iarnă; also, la Peleș era o coadă imensă.

Ziua în care am plecat de nebună într-un one day trip la Brașov și m-am văzut cu prietena mea cea mai bună după o perioadă de distanțare.

View this post on Instagram

Și această idee de decor cu cărți.

A post shared by Beatrice Crețu (@beatrice_c11) on

Ziua în care am fost cu el la Zoo și am mâncat vată de zahăr roz.

Plus altele despre care cel mai probabil voi scrie pe Instagram unde mai fac eu spam artistic.

Câteva chestii useful pe care să ți le pui în bagaj

moodboardv2
Mare încercare de Mood Board

Nu știu dacă simt eu nevoia de o vacanță acum, – de fapt ba da, și mai e foarte puțin până când voi putea să mă bucur din nou de starea aceea pe care ți-o dau camerele de hotel și locurile noi în care te aventurezi – dar m-am gândit să am și abordări mai useful cumva pe blog, pentru că nu totul ar trebui să fie despre mine și poate pot să ajut cumva, cu un sfat sau o idee sau whatever it is.

Așa că uite o listă (listele, preferatele mele pe care le recomand cu orice ocazie posibilă; ah, stai, de fapt nu fac asta doar sună bine; oricum fă-ți liste it helps) cu ce mi se pare mie important să îți pui în bagaj, indiferent că pleci la munte, la mare sau pe altă planetă. Nu călătoresc atât de mult pe cât mi-aș dori, poate pentru că atunci când ești student și nu provii dintr-o familie de bani gata posibilitățile tale financiare sunt considerabil reduce, dar încerc să mai ies din viața mea de toate zilele și probabil voi mai scrie aici despre cum e să travel cu bani puțini, pentru că am descoperit că e posibil să pleci câteva nopți și fără să dai o grămadă pe cazare (citește aici despre cum e la Hostel și de ce cred că e o variantă bună uneori).

Voi scoate din această listă elementele basic, de tipul haine și pastă de dinți, pentru că nu mai are sens să le menționez.

  • Ceva grosuț, cum ar fi un hanorac/pulover/jachețică, pentru că oricât de cald ar fi, noaptea se face răcoare sau va ploua pentru că chiar dacă urmărești meteo e posibil ca Mama Natură să te surprindă. Bine, nu zic că nu s-ar putea să fie chiar cald și să cari piesa asta vestimentară degeaba cu tine, așa că mai bine alege ceva mic, compact, care să nu îți ocupe prea mult spațiu.
  • Pastile de durere, Calciu sau Magneziu. Sau toate trei, pentru că nu știi niciodată dacă te apucă vreo criză de ceva, sau, cum sunt eu, ceva cădere de calciu/anxietate/oboseală. Nu zic că nu găsești o farmacie, dar poate nu vrei să pleci de nebun(ă) noaptea din hotel doar pentru asta. Better safe than sorry, if you know what I mean. 
  • O carte. Te duci acolo să te deconectezi și să te distrezi, dar trebuie să iei în calcul că drumul durează de obicei destul de mult. Eu citesc în tren sau autobuz și mi se pare niște timp folosit în mod util.
  • O agendă. Probabil aici mă includ doar pe mine, pentru că mereu plimb câte una prin rucsac doar ca să fie.
  • Nu mai zic de cameră foto și acte, că alea le știm.
  • Căștile. Pot fi utile în situații precum cea de mai sus, mai ales dacă dai de vecini de scaun gălăgioși.
  • Nu știu dacă lumea chiar folosește prosoapele de la cazare, n-am stat în hoteluri fancy, așa că mai bine îți iei prosop de acasă.

Nu știu ce altceva omit, primele trei mi se par super importante și probabil le-am scris din experiența mea, știu că nu ți-am prezentat ceva revoluționar și în cel mai rău caz poți găsi aproape orice la cel mai apropiat magazin – atâta timp cât nu mergi într-o cabană în munți.

Eu am observat că măcar nu uit nimic acasă, surprinzător, și că aproape am ajuns în punctul în care nu îmi car inutil chestii după mine – măcar încap toate într-un troller micuț și un rucsac. În plus, am început să îmi dezvolt obiceiul de a -mi lăsa laptopul acasă și cred că e o decizie foarte bună.

Nici nu contează unde pleci și cât stai, atâta timp cât ieși puțin din rutină și reușești măcar un pic să îți pui restul gândurilor pe hold.

Happy travelling,

Betty.

Povestea primului salariu

_MG_1275.JPG

Într-o zi ploioasă de aprilie care nu se compara cu primăvara aceea plină de soare și floricele pe care și-o imagina, tipa asta care încerca să rămână pe linia de plutire a adulthood-ului s-a simțit mai matură decât de obicei. De fapt, nu a simțit cine știe ce – poate doar puțină mândrie că a câștigat primii bănuți din munca ei. Până la urmă, așteaptă asta din liceu – și acum are 20 de ani. 

Am tot scris despre cum e greu să te împarți între facultate, viață, sănătate pshică și what the fuck you do for living. În plus, încă mi se pare destul de greu să găsești un job sau internship care să se plieze pe nevoile și disponibilitatea ta sau să nu îți ceară niște chestiuni din astea imposibile, gen să știi să faci șapte mii de treburi, având în vedere că abia acum iei propriu-zis contact cu câmpul muncii.

Revenind. Se plimba ca un copil care primise un leu și se ducea să și-l spargă pe bomboane. Nu erau mulți, având în vedere că nici măcar nu avea atâta timp sau abilități, dar erau ai ei. Primul pas spre a se întreține singură și a avea, la un moment dat, stabilitate financiară. După o zi de plimbat prim mall, locul ăla pe care nu îl suportă și în care te duci de nevoie, nu de plăcere, s-a trezit din visul frumos. Și-a dat seama că următorul salariu nu îi mai e asigurat, pentru că a plecat din locul actual unde a fost plătită, după prima lună.

Discalimer: Într-o lună de internship am învățat destul de multe și mi-am dat seama mai mult spre ce tind. Nu regret că am plecat sau că am fost, am înțeles că probabil nu voi putea vreodată să fac aceeași chestie continuu. Aștept cu nerăbdare momentul în care voi putea să fiu freelancer și să lucrez pe proiectele mele, stabilindu-mi clar programul și alte din astea. Adică da, I wanna own my shit sau ceva.

So, acum caut.

Make cultură great again – în vizită la muzee

IMG_20190331_105603148_HDR

Mi-am dat seama recent că de când m-am mutat în București, adică de un an și jumătate, nu m-am dus la niciun muzeu. Nu știu dacă a fost din lipsă de chef, lene sau procrastinare, cert este că am ratat oportunitățile astea de a mă holba la cultură și de a-mi îmbogăți creierul cu informații. Probabil vizitele mele la muzee s-au regăsit cu precădere în copilărie, prin excursii cu clasa ori în momentele când veneam în capitală și eram o fetiță scumpă care voia să descopere. Cred că o puneam pe mătuși-mea să mă ducă în fiecare an la Muzeul Satului și am și niște poze de mare fashion model de când eram mică.

Long story short, săptămâna trecută mi-a propus o prietenă să mergem la muzeu și aia a fost. Acum probabil vor urma niște paragrafe în care comentez eu arta sau ceva.

Muzeul Național George Enescu a fost o experiență dezamăgitoare pentru mine. Când mă plimbam pe Victoriei și vedeam clădirea aia, mi se părea așa pe lux și opulență. Asta până să ajung și să constat că are nevoie de o renovare (care aparent va veni în curând). Nu zic că nu arată bine în mare, dar pe alocuri sunt foarte multe chestii care îi strică aerul boem. Nu sunt eu mare fană a muzicii clasice, dar mi-a plăcut tavanul ăsta pictat.

IMG_20190331_104132769

Muzeul Național al Literaturii Române a fost un upgrade, pentru că după „dezamăgeala” anterioară nu mai știam la ce să mă aștept. Jokes on me, am rămas plăcut surprinsă de cât de modern și minimalist a fost, plus că are un etaj, mansardă și demisol. Mașină de scris my love. Și vibeurile alea mișto pe care le ai când te simți wannabe scriitoare  și vezi scrisul de mână al autorilor și alte d-astea artistice.

IMG_20190331_120528368

f

Muzeul Național de Artă are intratea gratuită în fiecare primă miercuri a lunii, ceea ce a fost așa un imbold să mă adun și să merg. Pe lângă o expoziție mică și săracă, era deschisă doar Galeria Națională, so am fost dezamăgită că Galeria de Artă Europeană nu putea fi vizitată. Spoiler: există o regiune întreagă cu icoane, pentru că asta este arta noastră veche, aparent. Multă natură moartă, la un moment dat într-un tablou erau niște porumbi. Bine, nu mă pricep eu la pictură. Mi-au plăcut chestiile abstracte.

56446504_456923141718847_5510772477644505088_n

56659790_2364146186985637_961927598898675712_n

56232385_506290839774907_2032894977104674816_n

3

Pozele sunt făcute toate cu telefonul și editate în Photoshop, hai că nu sunt chiar așa rele.  Also, mă bucur că nu există taxă foto.

Nu pot să spun că m-au mișcat în mod deosebit călătoriile astea, îmi pierd răbdarea destul de repede. Dar e bine să mai ieși din bula ta și să vezi niște artă. Also, la mine la Călărași e un singur muzeu deschis în weekend.

P.S: Urmărește-mă pe Instagram pentru și mai mult spam. 

Cum să nu înnebunești în sesiune? #sfaturicuBetty

sesiune
Mare thumbnail în Photoshop

A venit sesiunea, acea perioadă din an (bine, ediția de iarnă) în care încerci să înveți pe ultima sută toată materia dintr-un semestru, eventual cu o serie de informații despre existența cărora nici măcar nu știai aka citești pentru prima dată ceva ce ar fi trebuit, tehnic, doar să repeți. Sau exercițiul cât de mult poți să înveți în 3 săptămâni.

Examenele sunt motiv de disperare pentru mulți dintre noi, dar din fericire pentru mine am dezvoltat un fel de toleranță la tipul acesta de stres. Sau mă consum din atât de multe chestii, încât aici am ales să nu îmi pese. Hei, eu sunt aia care se apucase de Pretty Little Liars, serialul cu crime și 7 sezoane înainte de BAC (și am luat note okay, so poate așa e tipul meu de creier, nu știu). Prima sesiune cică nu se uită niciodată: eu nu știam pe ce planetă sunt și încercam să descopăr cum se învață la facultate. Oricum, am terminat primul an destul de bine, având în vedere că am reușit să trec la buget. Un articol despre cum am descoperit că facultatea mea e o ciorbă și ăsta e un lucru pozitiv, plus că aproape fac unele chestiuni utile și încă încerc să-mi dau seama ce fac cu viața mea, într-un articol care va apărea când îmi mai amintesc că am blog și îmi place să scriu.

Azi mi-am adus aminte că voiam să fiu utilă și să împărtășesc din experiența mea vastă de viață, sau măcar să fiu funny. Nu sunt eu cel mai indicat om care să dea sfaturi, dar îmi place să îmi exersez latura asta sau ceva. Ce să faci ca să nu înnebunești în sesiune? Uite o listă care mă ajută pe mine. Sau eu sunt o cauză deja pierdută, cine știe.

Încearcă să îți gestionezi timpul astfel încât să nu ajungi în crize și panici. Adică începe să citești măcar cu câteva zile înainte să vină examenul ăla. Și dacă stai cu foile lângă tine și nu faci nimic, măcar îți dai impresia că ești productiv și-ți crești self-esteem-ul.

Nu învăța mecanic. Poate am eu o problemă, dar îmi e super greu să învăț ceva ce nu înțeleg. Sau care nu are măcar un 1% aplicabilitate în viața reală.

Schemă, liniuțe, săgețele, bulinuțe, highlighter. Adică încearcă să îți explici singur și să îți organizezi informațiile într-un mod în care să te ajute.

Ia o pauză, bea ceva, fă altceva sau ieși afară. Adică trebuie să ai niște momente în care îți golești creierul, pentru că trust me, dacă simți că nu mai poți și te chinui nu vei rezolva nimic.

Dormi. Da, știu, cică în sesiune trebuie să ai nopți nedormite, dar eu abia pot să învăț ziua.

Programează-ți o mini excursie sau ceva care să te motiveze când se termină sesiunea, un fel de reward.

Nu pune presiune pe tine. Sănătatea ta psihică e mai importantă, pe bune. Anii ăștia de școală te învață să te pui pe locul doi și să trăiești cu o frică permanentă, de parcă tot viitorul tău ține de modalitățile astea de evaluare. Și nu te stresa de parcă este cea mai importantă chestiune din viața ta, pentru că nu e. Examenul ăla trece oricum, așa că mai bine respiri și te calmezi.

Sesiunea vine, sesiunea trece. Nu ar trebui să mai dau sfaturi. Nu mă ascultați.

Am întrebat studenții ce mânâncă în cămin ca să văd dacă zacusca e doar un mit

untitled-2

*articolul ăsta nu fusese scris pentru blog, dar dacă nu putut să apară în altă parte merge lejer aici; mi-e dor de internshipul la Noizz; mulțumiri speciale prietenelor mele. 

Viața de student este plină de oportunități, challenge-uri, party-uri și alte momente de rebeliune, în care nimic nu mai contează și te trezești în trioul bani – femei/bărbați – alcool și simți că ești regele/regina lumii. Okay, aproape pe acolo. Dar vine un moment în lifestyle-ul ăsta ușor autodistructiv și independent când rămâi fără mâncare sau când modurile în care ai putea găti sunt limitate. Bine, asta nu mă vizează pe mine, având în vedere că stau la o mătușă și am mâncare caldă oricând îmi doresc. Dar nu toată lumea are noroc, pentru că așa cum spune un filosof contemporan „Cine are noroc, are”.

Am vrut să văd dacă mitul cu zacusca salvatoare e adevărat sau reprezintă doar un bullshit învechit, așa că am întrebat câțiva oameni despre asta. Te invit și pe tine să descoperi mai jos răspunsurile la această dilemă care sigur ne frământă pe toți.

Când ai mâncat ultima dată zacuscă?

Carmina Panait, 18 : Mai de mult am mâncat, nu mai știu. De când sunt la cămin n-am mâncat, dar mi-am adus acum.

Ramona Neagu, 22: Nu am mâncat niciodată, nu îmi place.

Mihaela Niculescu, 22: Acum o lună.

Karola Illeș, 22: Acum două săptămâni.

Daniela Țuluca, 19: Nu sunt foarte mare fan zacuscă, dar nu am refuzat săptămâna trecută când o colegă a vrut să împartă.

Ce mănânci, în general, în cămin?

Carmina: Mănânc iaurt, cârnați, conservă de pește, sarmale, ardei umplut, chiftele și eventual cozonac, știi tu.

Ramona: Mâncare gătită de acasă, brânzeturi, mezeluri.

Mihaela: Mâncare gătită de la părinți, șuncă, cașcaval, roșii, pizza, dulciuri.

Karola: Fructe, supa la plic, ciocolata, iaurt, icre.

Daniela: În cămin nu prea mănânc, prefer să îmi iau ceva de la cantină sau patiserie, dar uneori mai apelez la un iaurt cu biscuiți de la magazinul de jos sau fructe.

Cum îți împarți bugetul pe mâncare?

Carmina: Nu împart nimic că acum am destui bani. :))

Ramona: Ai bani, mănânci, n-ai bani nu ți-e foame.

Mihaela: Împart banii pe zile și încerc să mă incadrez într-un anumit buget.

Karola: În fiecare zi încerc să nu cheltui mai mult de 20 lei pe mâncare.

Daniela: Aloc undeva la 15 lei pe zi pe mâncare, dar dacă mănânc la cantină, chiar mai puțin.

Se pare că în 2018 zacusca a fost înlocuită de mezeluri și alte răcituri, chiar dacă studenții români încă mai mănâncă tradiționalul pachet de la mama.

One day trip to Brașov

IMG_6174
Writing love notes on the wall

Sâmbăta trecută am făcut un train-trip (da, road trip pentru noi ăștia care mergem cu trenul) până la Brașov, pentru că prietena mea cea mai bună s-a mutat recent acolo. Și, believe it or not, nu mai vizitasem orașul ăsta, o informație extraordinară. Unii se duc în locuri fancy, dar când ești student sărac și nu-ți găsești job viața e grea. Dar mereu mi-a plăcut ideea să mergi random în locuri și îmi propun să o aplic.

Octombrie cu frunzele lui uscate, culorile, frigul și vibe-ul ăla romantic în care vrei să te plimbi pe străduțe portocalii când bate vântul și e vremea mohorâtă e frumos oriunde te-ai afla. 

IMG_6259

Spun asta cu riscul de a-mi lua câteva înjurături, dar Brașovul mi se pare puțin overrated. Bine, n-am făcut eu turul complet și poate n-am avut cel mai bun vibe ca să-l apreciez la adevărata valoare, dar am rămas ușor dezamăgită, în mare parte de clădirile pe care nu le renovează nimeni. Asta nu înseamnă că nu e mișto și nu mă voi întoarce. Oricum, orașele sunt ca oamenii și fiecare are partea lui frumoasă (scuze sunt clișeică iar).

IMG_6180

IMG_6175

M-am plimbat prin centru, am fost pe Strada Sforii care cred că a fost preferata mea și pe peretele căreia mi-am lăsat amprenta, am urcat puțin ca să văd priveliștea mai bine, am descoperit niște ziduri cu graffiti-uri drăguțe și am băut o cafea with a view.

IMG_6145

M-am trezit de la 5 jumate, am mers de două ori cu trenul, am făcut drumul București-Brașov, dar a fost nice și toamna e anotimpul meu preferat, așa că toată pădurea care se colorează a meritat efortul. Mă gândeam dacă aș putea să locuiesc în Brașov și cred că mi-am dat seama că m-am obișnuit cu capitala. Momentan.

IMG_6205

Și, din nou, cred că nici nu contează unde ești dacă ai oamenii care contează lângă tine. Clișeu iar.

IMG_6293

#31(Not)SoBasicOctoberDays

#31(Not)SoBasicOctoberDays (2)

Octombrie a venit și cu el Instagramul se transformă într-o paradă xeroxată de postări mai puțin originale. Sau sunt eu rea, scuze. Oricum, este una dintre lunile mele preferate, pentru că toamna începe să se simtă și plouă, bate vântul, se face friguț, cad frunzele, știi tu.

Știi photography challenge-urile alea ușor clasice?  Ia d-aici niște inspirație. Am gândit ăsta acum câteva seri, după ce eu și prietena mea cea mai bună ne gândeam că ar fi mișto să facem un fel de proiect foto și voiam să ne aparțină. Ideea e că abordezi fiecare temă din fiecare zi din perspectiva ta. Am încercat să-l centrez pe self-discover puțin.

Nu știu ce sau dacă se va întâmpla ceva cu #31(Not)SoBasicOctoberDays, dar știu clar că mă va ajuta pe mine într-un fel sau altul să evoluez pe partea asta, poate să-mi cresc puțin contul de Insta și d-astea. Feel free to join și folosește hashtagul. 

Primul challenge/proiecțel care se vrea artistic by Blogul unei alte tipe ciudate.