Cum să nu înnebunești în sesiune? #sfaturicuBetty

sesiune
Mare thumbnail în Photoshop

A venit sesiunea, acea perioadă din an (bine, ediția de iarnă) în care încerci să înveți pe ultima sută toată materia dintr-un semestru, eventual cu o serie de informații despre existența cărora nici măcar nu știai aka citești pentru prima dată ceva ce ar fi trebuit, tehnic, doar să repeți. Sau exercițiul cât de mult poți să înveți în 3 săptămâni.

Examenele sunt motiv de disperare pentru mulți dintre noi, dar din fericire pentru mine am dezvoltat un fel de toleranță la tipul acesta de stres. Sau mă consum din atât de multe chestii, încât aici am ales să nu îmi pese. Hei, eu sunt aia care se apucase de Pretty Little Liars, serialul cu crime și 7 sezoane înainte de BAC (și am luat note okay, so poate așa e tipul meu de creier, nu știu). Prima sesiune cică nu se uită niciodată: eu nu știam pe ce planetă sunt și încercam să descopăr cum se învață la facultate. Oricum, am terminat primul an destul de bine, având în vedere că am reușit să trec la buget. Un articol despre cum am descoperit că facultatea mea e o ciorbă și ăsta e un lucru pozitiv, plus că aproape fac unele chestiuni utile și încă încerc să-mi dau seama ce fac cu viața mea, într-un articol care va apărea când îmi mai amintesc că am blog și îmi place să scriu.

Azi mi-am adus aminte că voiam să fiu utilă și să împărtășesc din experiența mea vastă de viață, sau măcar să fiu funny. Nu sunt eu cel mai indicat om care să dea sfaturi, dar îmi place să îmi exersez latura asta sau ceva. Ce să faci ca să nu înnebunești în sesiune? Uite o listă care mă ajută pe mine. Sau eu sunt o cauză deja pierdută, cine știe.

Încearcă să îți gestionezi timpul astfel încât să nu ajungi în crize și panici. Adică începe să citești măcar cu câteva zile înainte să vină examenul ăla. Și dacă stai cu foile lângă tine și nu faci nimic, măcar îți dai impresia că ești productiv și-ți crești self-esteem-ul.

Nu învăța mecanic. Poate am eu o problemă, dar îmi e super greu să învăț ceva ce nu înțeleg. Sau care nu are măcar un 1% aplicabilitate în viața reală.

Schemă, liniuțe, săgețele, bulinuțe, highlighter. Adică încearcă să îți explici singur și să îți organizezi informațiile într-un mod în care să te ajute.

Ia o pauză, bea ceva, fă altceva sau ieși afară. Adică trebuie să ai niște momente în care îți golești creierul, pentru că trust me, dacă simți că nu mai poți și te chinui nu vei rezolva nimic.

Dormi. Da, știu, cică în sesiune trebuie să ai nopți nedormite, dar eu abia pot să învăț ziua.

Programează-ți o mini excursie sau ceva care să te motiveze când se termină sesiunea, un fel de reward.

Nu pune presiune pe tine. Sănătatea ta psihică e mai importantă, pe bune. Anii ăștia de școală te învață să te pui pe locul doi și să trăiești cu o frică permanentă, de parcă tot viitorul tău ține de modalitățile astea de evaluare. Și nu te stresa de parcă este cea mai importantă chestiune din viața ta, pentru că nu e. Examenul ăla trece oricum, așa că mai bine respiri și te calmezi.

Sesiunea vine, sesiunea trece. Nu ar trebui să mai dau sfaturi. Nu mă ascultați.

Reclame

Am întrebat studenții ce mânâncă în cămin ca să văd dacă zacusca e doar un mit

untitled-2

*articolul ăsta nu fusese scris pentru blog, dar dacă nu putut să apară în altă parte merge lejer aici; mi-e dor de internshipul la Noizz; mulțumiri speciale prietenelor mele. 

Viața de student este plină de oportunități, challenge-uri, party-uri și alte momente de rebeliune, în care nimic nu mai contează și te trezești în trioul bani – femei/bărbați – alcool și simți că ești regele/regina lumii. Okay, aproape pe acolo. Dar vine un moment în lifestyle-ul ăsta ușor autodistructiv și independent când rămâi fără mâncare sau când modurile în care ai putea găti sunt limitate. Bine, asta nu mă vizează pe mine, având în vedere că stau la o mătușă și am mâncare caldă oricând îmi doresc. Dar nu toată lumea are noroc, pentru că așa cum spune un filosof contemporan „Cine are noroc, are”.

Am vrut să văd dacă mitul cu zacusca salvatoare e adevărat sau reprezintă doar un bullshit învechit, așa că am întrebat câțiva oameni despre asta. Te invit și pe tine să descoperi mai jos răspunsurile la această dilemă care sigur ne frământă pe toți.

Când ai mâncat ultima dată zacuscă?

Carmina Panait, 18 : Mai de mult am mâncat, nu mai știu. De când sunt la cămin n-am mâncat, dar mi-am adus acum.

Ramona Neagu, 22: Nu am mâncat niciodată, nu îmi place.

Mihaela Niculescu, 22: Acum o lună.

Karola Illeș, 22: Acum două săptămâni.

Daniela Țuluca, 19: Nu sunt foarte mare fan zacuscă, dar nu am refuzat săptămâna trecută când o colegă a vrut să împartă.

Ce mănânci, în general, în cămin?

Carmina: Mănânc iaurt, cârnați, conservă de pește, sarmale, ardei umplut, chiftele și eventual cozonac, știi tu.

Ramona: Mâncare gătită de acasă, brânzeturi, mezeluri.

Mihaela: Mâncare gătită de la părinți, șuncă, cașcaval, roșii, pizza, dulciuri.

Karola: Fructe, supa la plic, ciocolata, iaurt, icre.

Daniela: În cămin nu prea mănânc, prefer să îmi iau ceva de la cantină sau patiserie, dar uneori mai apelez la un iaurt cu biscuiți de la magazinul de jos sau fructe.

Cum îți împarți bugetul pe mâncare?

Carmina: Nu împart nimic că acum am destui bani. :))

Ramona: Ai bani, mănânci, n-ai bani nu ți-e foame.

Mihaela: Împart banii pe zile și încerc să mă incadrez într-un anumit buget.

Karola: În fiecare zi încerc să nu cheltui mai mult de 20 lei pe mâncare.

Daniela: Aloc undeva la 15 lei pe zi pe mâncare, dar dacă mănânc la cantină, chiar mai puțin.

Se pare că în 2018 zacusca a fost înlocuită de mezeluri și alte răcituri, chiar dacă studenții români încă mai mănâncă tradiționalul pachet de la mama.

One day trip to Brașov

IMG_6174
Writing love notes on the wall

Sâmbăta trecută am făcut un train-trip (da, road trip pentru noi ăștia care mergem cu trenul) până la Brașov, pentru că prietena mea cea mai bună s-a mutat recent acolo. Și, believe it or not, nu mai vizitasem orașul ăsta, o informație extraordinară. Unii se duc în locuri fancy, dar când ești student sărac și nu-ți găsești job viața e grea. Dar mereu mi-a plăcut ideea să mergi random în locuri și îmi propun să o aplic.

Octombrie cu frunzele lui uscate, culorile, frigul și vibe-ul ăla romantic în care vrei să te plimbi pe străduțe portocalii când bate vântul și e vremea mohorâtă e frumos oriunde te-ai afla. 

IMG_6259

Spun asta cu riscul de a-mi lua câteva înjurături, dar Brașovul mi se pare puțin overrated. Bine, n-am făcut eu turul complet și poate n-am avut cel mai bun vibe ca să-l apreciez la adevărata valoare, dar am rămas ușor dezamăgită, în mare parte de clădirile pe care nu le renovează nimeni. Asta nu înseamnă că nu e mișto și nu mă voi întoarce. Oricum, orașele sunt ca oamenii și fiecare are partea lui frumoasă (scuze sunt clișeică iar).

IMG_6180

IMG_6175

M-am plimbat prin centru, am fost pe Strada Sforii care cred că a fost preferata mea și pe peretele căreia mi-am lăsat amprenta, am urcat puțin ca să văd priveliștea mai bine, am descoperit niște ziduri cu graffiti-uri drăguțe și am băut o cafea with a view.

IMG_6145

M-am trezit de la 5 jumate, am mers de două ori cu trenul, am făcut drumul București-Brașov, dar a fost nice și toamna e anotimpul meu preferat, așa că toată pădurea care se colorează a meritat efortul. Mă gândeam dacă aș putea să locuiesc în Brașov și cred că mi-am dat seama că m-am obișnuit cu capitala. Momentan.

IMG_6205

Și, din nou, cred că nici nu contează unde ești dacă ai oamenii care contează lângă tine. Clișeu iar.

IMG_6293

#31(Not)SoBasicOctoberDays

#31(Not)SoBasicOctoberDays (2)

Octombrie a venit și cu el Instagramul se transformă într-o paradă xeroxată de postări mai puțin originale. Sau sunt eu rea, scuze. Oricum, este una dintre lunile mele preferate, pentru că toamna începe să se simtă și plouă, bate vântul, se face friguț, cad frunzele, știi tu.

Știi photography challenge-urile alea ușor clasice?  Ia d-aici niște inspirație. Am gândit ăsta acum câteva seri, după ce eu și prietena mea cea mai bună ne gândeam că ar fi mișto să facem un fel de proiect foto și voiam să ne aparțină. Ideea e că abordezi fiecare temă din fiecare zi din perspectiva ta. Am încercat să-l centrez pe self-discover puțin.

Nu știu ce sau dacă se va întâmpla ceva cu #31(Not)SoBasicOctoberDays, dar știu clar că mă va ajuta pe mine într-un fel sau altul să evoluez pe partea asta, poate să-mi cresc puțin contul de Insta și d-astea. Feel free to join și folosește hashtagul. 

Primul challenge/proiecțel care se vrea artistic by Blogul unei alte tipe ciudate. 

 

 

Primul an de facultate: ce nu-ți spune nimeni înainte

Fuckultate (1)
Betty fiind productivă la facultate

*Să nu ai așteptări. 

Când am început eu facultatea, nu îmi era clar cam nimic din ce se întâmpla aici. Eram într-o fază destul de nasoală psihic și mă obișnuiam cu mutatul dintr-un orășel liniștit și aproape pustiu în haosul din București. Am vrut să scriu despre asta cred că de când s-a terminat sesiunea și acum mi-am dat seama că anul doi vine peste mine, așa că uite experiența mea cu insituția asta de învățământ menită să te aducă mai aproape de o carieră.

Dacă credeai că va fi locul ăla mișto unde înveți fix ce-ți place, te transformi în adult independent peste noapte și oamenii chiar te văd așa, n-ai nicio grijă și trăiești o perioadă plină doar de fun, îmi pare rău că te dezamăgesc. Nu vreau să scriu din perspectiva pesimistă, dar majoritatea clișeelor din filmele americane cu tipe care pleacă la facultate și-și schimbă radical lifestyle-ul când încep să-și decoreze camera de cămin nu sunt reale (dar cine știe acum, eu n-am stat în cămin).

Ceea ce cred că mi-a plăcut mie de la început este că nu poți să compari cu liceul. Adică oamenii sunt mult mai maturi sau cel puțin așa par. Atunci când am fost în vizită la fostul meu liceu prima dată nu înțelegeam de ce toată lumea țipă și se înghesuie pe holuri și uitasem de atmosfera aia de grădiniță. Și nimănui nu îi pasă că ești diferit și nu te încadrezi în cine știe ce tipar, ești liber să faci ce vrei și să fii cum vrei. La faza asta și profii mi se par mai permisivi și te tratează, mai mult sau mai puțin, ca pe un egal.

De ce chestii noi m-am lovit eu?

Seminar (adică partea presupus aplicată pe care o faci cu grupa ta)  versus curs (aproape două ore pe care le petreci în amfiteatru cu alte sute de studenți sperând să nu adormi). Și prezențele. Apropo, există cursuri la care nu te obligă nimeni să te duci și, din ce am învățat eu, dacă poți să lipsești și simți că îți pierzi timpul acolo, nu te mai duce. Really. Poți să faci ceva mai productiv în loc să te uiți pe pereți și să aștepți să se termine. În semestrul al doilea nu m-am dus la două și ghici ce, mi-am trecut și examenele.

Sesiunea. Și bibliografiile. Suntem obișnuiți din liceu să învățăm fix ce ne dă proful, eventual din caiet și după venim aici ca să constatăm că la curs nu prea poți să-ți iei notițe, ppt-urile pe care ți le trimit profii (dacă sunt drăguți) nu te ajută prea mult, așa că trebuie să îți cauți singur toate materialele pentru examene (adică niște teancuri cu foi ceva pe care, dacă ai noroc, le găsești la xerox-ul facultății). Mi-a luat ceva până să mă prind cum trebuie să învăț, dar am reușit. Cred.

Vezi că mai dai și de cărți din 1900toamna care se mai folosesc și îți descriu, spre exemplu, Internetul ca pe o invenție utopică. Și sigur vei mai avea și materii de umplutură doar așa ca să fie.

 

Profesorii nu se mai raportează la tine ca la un copil mereu. Bine, sunt câțiva care își mai mențin mentalitatea comunistă, dar poți să ai și profi friendly care chiar vor să te învețe ceva. La mine au fost foarte deschiși, în sensul că îți răspund la tot felul de întrebări și te susțin. În general, acum nu zic că totul e happy happy joy joy și veți ieși la bere.

Schimbarea colectivului este un aspect care cred că m-a speriat pe mine puțin, dar cred că îți dă niște panică și dacă nu ești o ființă antisocială așa ca mine. Dar am ajuns la concluzia că pot să fiu friendly și poate ăsta este avantajul când ajungi la o facultate de comunicare. În plus, oamenii ăștia noi nu te cunosc și cred că îți e mai ușor să te integrezi așa. Zic și eu.

M-a dezamăgit puțin faptul că nu aplici foarte mult teoria, nu scrii așa mult cum aș fi crezut și totul se axează mai mult pe materie în sine. Dar cred că practica obligatorie (pe care știu că multe facultăți o au) te ajută foarte  mult să înțelegi mai bine și să vezi dacă îți place sau nu. Adică eu în aproape două luni de practică simt că am acumulat super multă experiență și am observat schimbări în bine la mine. By the way, în caz că nu știai că s-a modificat legea internshipului, se pare că de acum sunt neapărat plătite.

Ce am învățat eu într-un an de facultate?

Studiez Publicitate la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. Pe lângă priveliștea de la Leu și urcatul celor șase etaje (pentru că am fobie de lifturi), mi s-a confirmat că domeniul ăsta creativ e mișto cu tot cu prejudecățile lui și din scris nu vei muri de foame. Bine, sunt unii care văd jurnaliștii și oamenii de publicitate într-o lumină nașpa, dar mie îmi place zona asta.

Eu am fost la taxă (că și asta cu buget și taxă e o altă discuție) și nu regret că am dat banii pentru învățământul de stat, așa cu părțile lui negative că până la urmă nicăieri nu va fi perfect. Și e important să îți placă facultatea la care ești și să nu fii acolo doar ca să ai o diplomă în plus și să simți că îți pierzi ani din viață aiurea. Adică, poate nu va fi neapărat visul tău, dar să te identifici într-o anumită măsură cu ce se întâmplă acolo. Că este perfect okay să nu fi sigur ce vrei să faci în continuare, asta e doar o fază și poți oricând să te reprofilezi, indiferent de ce zic mințile închise din jurul tău. Și în același timp e okay și să nu faci facultate. 

Nici eu nu sunt sigură ce vreau să fac mai departe, știu că până acum îmi place și am niște planuri, dar nu mi-am format o direcție clară. Probabil nu voi face presă, cel mult ceva pe parte alternativă sau colaborări. Publicitatea îmi place până acum, dar n-am avut oportunitatea să văd cu ce se mânâncă pe bune. Mi se pare interesantă ideea de freelancing.

Anul ăsta a trecut super repede și m-am obișnuit. Mi-am dat seama că mai sunt doar doi ani și eventual un master, dar hai să ajungem acolo. *insert încheiere despre cum n-are sens să te panichezi că îți vei da seama la un moment dat ce vrei să faci, things take time sau alte citate clișeu*

Jurnal de răceală

Jurnal de răceală

Dacă la începutul acestei săptămâni de august m-a lovit o răceală de vară, preferata mea, pentru că aparent e destul de ușor să răcești, mai ales dacă ai lipsă de vitamine și chestii din astea (say whaat), azi sunt mai bine și scriu pe blog. Așa că uite un mini documentar foarte interesant din viața de om răpus de boala asta pe care n-am înțeles-o niciodată. *Posibil dramatizat pe alocuri.

Luni

După niște dureri de cap și oase, o probabilă febră pe care nu o identifici clar și trezit de câteva ori, reușești să te dai jos din pat și să nu pierzi trenul pe care îl ai la 7:36. Hai că nu pățești nimic, ești alive chiar dacă simți că a venit apocalipsa zombie.

Ești în tren, ți-e somn și simți cum te doare creierul, te bate soarele, vecinul tău de compartiment are chef de dialog și tu abia legi două cuvinte. Ajungi în gară, mănânci doi covrigi ca să-ți iei un Nurofen și bei niște Cola. Nurofen & Cola, sănătate curată. Gata, ești fresh, ajungi acasă, te bagi la somn și te faci bine. Hai să mâncăm o eugenie.

Pranz, acasă, s-a dus naibii și efectul de pasilă, nu mănânci nimic și dormi toată după-amiaza. Te trezești și nu ești în stare nici să faci duș, te lupți cu niște pâine prăjită și chec și te culci la loc când abia s-a întunecat afară.

 

Marți

După trezit pe la 12:30, 3, 5, 6 fără, 9, 10, 11 and so on, te dai jos și mai mănânci doi covrigi, apoi te bagi înapoi în pătură. Aici locuiești azi, cu niște ceai și somn, pastile și supă cu morcov și cartof. Nu te mai dor oasele, te doare stomacul: poate Cola și covrigi drept cea mai elaborată masă de ieri n-au fost o idee bună. Highlight: ai făcut duș și nu mai ești în pijamalele de ieri, bv.

 

Miercuri

Azi deja te simți mai vie, dacă n-ai mai avea crampe din astea chiar ai fi bine. Să nu exagerăm totuși. Ai rămas singură acasă. Ai ieșit din casă, ți-ai luat banane și Coldrex, vechea ta iubire. O tanti din stația de autobuz care vorbea la telefon zicea că e frumos afară, nici prea frig, nici prea cald. La tine oricum e prea cald oriunde ai fi. Și azi parcă ai mai mâncat, mai ai dureri de stomac, n-ai băut cafea de trei zile.

 

Joi

Ești mult mai bine, ai mâncat un mic dejun aproape elaborat. Te-ai îmbrăcat frumos, te-ai dat cu ruj și te-ai dus la birou, poate fuge răceala de tine. În metrou mureai de cald, dar e okay. Niște vitamina C, niște Magneziu și ceaiuri. Cafea. Azi ți-ai și gătit, prima  masă completă pe săptămâna asta, orez cu pui. Also: nu te duci des să duci gunoiul, dar și când o faci ești în pantaloni scurți de casă și maiou cu model cu găurele și te vezi cu 3 vecini. Deja nu mai pari răcită, doar ușor slăbită. Deadline-ul era miercuri dimineață, ești în grafic.

 

Nu va urma.

Aș fi putut să merg la Summer Well

Da’ nu merg. Csf. Ncsf.

244098891bcb9dd9d16c04b84e5f8cea

Scriu articolul ăsta ca să îmi apară la On This Day pe Facebook în anii viitori și să îmi amintesc că trebuie să învăț să profit de oportunități pe moment, nu să mă panichez și să mi se scurtcircuiteze creierul.

Dacă mă cunoști, atunci probabil știi că eu și deciziile pe ultima sută nu prea suntem prietene, pentru că trebuie să gândesc o situație de șapte ori înainte ca să pot face o alegere. Așa sunt, o ființă antisocială care încearcă să își schimbe comportamentul cu baby steps și observă progrese.

Așa că uite cum poate cineva să refuze o invitație gratuită la festivalul ăla mișto care ține cât o vacanță, din motive puerile și nedefinite clar. Una dintre prietenele mele cele mai bune care e voluntar acolo m-a întrebat dacă vreau biletul pe care îl primea ea, deci eu ieșeam cea câștigată.

Apoi mintea mea era ca într-un rollercoaster, cu întrebări de tipul Unde stai? Cu cine te duci? Dar dacă se întâmplă X? și toată povestea minunată cu paranoia, tipică mie. Nu știu dacă mă  va înțelege cineva la faza asta, pentru că de obicei oamenii normali just go for it. 

Nu-mi plac în mod deosebit spațiile cu mulți oameni, evenimentele unde nu cunosc în mod special pe cineva și încerc pe cât posibil să ies din treaba asta și să mă provoc să nu fiu așa introvert mereu, poate de asta am ales o facultate de comunicare.

Oricum, mi-am dat seama că dacă vrei să te distrezi poți să o faci oricunde, nu contează în mod special unde ești, mai mult ce vibe ai. Și sigur sunt oameni care se bucură mai mult de un bilet moca decât tine.

Dacă veneau The Neighbourhood mă duceam.

Da, la 19 ani ar trebui să fiu party animal and shit, știu. But I’m not.

Later edit: aș fi putut să primesc și bilet la Awake

Unoeri ești fraieră și înveți din asta. Dar hei mâine mă duc acasă.