O ținută de prințesă războinică pentru Digital Divas 2018

IMG_4831

Marți merg pentru a doua oară la Digital Divas, conferința despre fashion și beauty care are loc la Palatul Bragadiru și care adună unele dintre cele mai importante personalități feminine din social media.

După ce anul trecut am încercat să fiu o divă digitală cu două șosete diferite, am învățat despre autenticitate, le-am cunoscut pe  zânele Verde și Retinschi și m-a apucat puțin panica, acum mă duc mai matură și excited că iau parte la evenimente din acestă gamă. Desigur, anxietatea mea socială e tot acolo, dar se mai cizelează. Mereu mi-au plăcut oportunitățile de networking, așa că simt că trebuie să profit. Printre speakerii de anul acesta se numără Maurice Munteanu, Dana Rogoz, Sânziana Negru sau Andreea Balaban. Conferința poate fi urmărită și live AICI.

Chiar dacă eu și domeniile astea nu avem mare conexiune, am vrut să scriu despre haine. Sau să îmi mai antrenez abilitățile la tipul acesta de fotografie. Nu respect regulile de modă and stuff și consider că stilul este o chestiune proprie, în sensul că dacă ție îți place ceva trebuie să îl porți și gata. Cu atitudine. Eu abordez vreo două: boschet și prințesică. Uneori se mai combină. 

După ce inițial preconizam un articol cu 3 ținute ieșite din zona de confort, mi-am dat seama că pantalonii evazați de culoare roșie și rozul sau fusta cu pliuri sunt peste capacitățile mele. Așa că a rezultat această ținută de prințesă războinică în care am combinat niște piese aproape basic care dau bine împreună. Trench-ul roz pudră este noua mea iubire și, cu toate că mi s-a spus că arată ca un halat (puțin, da), i fucking love it. Nu prea știu cum să comentez restul hainelor, ăia sunt blugi și aia e o cămașă simplă albă. Plus botinele mele negre preferate din ultimul timp. Ceva cu less is more.

IMG_4809

Nu mă prea pricep la articole de genul. Revin la dubioșeniile mele soon.

Digital Divas

Anunțuri

Povești de 1 aprilie

IMG_4533

Duminică a fost una dintre zilele acelea în care ori a rămas Mercur în Retrograd, era lună plină sau creierul și-a dat shut down brusc. Aveam o stare așa bună, cum nu cred că am avut vreodată anul ăsta. Așa că mai jos sunt o serie de povești amuzante din gama doar mie mi se poate întâmpla asta/cum să fii penibil.  Măcar funny sunt.

În gara de la Ciulnița, pe peron, așteptam trenul în lumina și căldura razelor de soare de dinainte de apus. Cum stăteam acolo și voiam să plec mai repede, vocea aia care face anunțuri legate de mersul trenurilor spune pe tonul ei lipsit de emoție cum există o întârziere de 100 de minute. Yey, azi e ziua ta norocoasă, tocmai ai câștigat o vacanță prelungită în cea mai modernă gară din zonă. Deja îmi imaginam cum stau o oră jumate și fac crize. Într-un final, ni s-a spus că putem să luăm trenul următor. Așa că am stat în picioare și m-am holbat la cerul care părea din poveștile cu zâne.

Eu nu am mai călătorit cu trenul pe lumină prea mult, așa că în gară priveliștea mi se părea necunoscută. Știam că există probabilitatea să oprească și la Obor sau ceva de genul și eram ușor confuză când erau oameni care încă nu se ridicaseră. Așa că am zis să pun întrebarea supremă, să fiu sigură.

Eu: – Trenul ăsta ajunge și la Gara de Nord, nu?

Tipă care se uita la mine cu fața de vai, săraca: – Suntem la Gara de Nord.

După episodul ăsta în care mi-am reamintit că orientarea mea în spațiu e praf, convingerea mi-a fost întărită când mai aveam puțin și ajungeam acasă. Am luat autobuzul pentru două stații, pentru că nu mai aveam chef să merg pe jos. Am fost atât de concentrată la cei doi homeleși care erau în jumătatea mijlocului de transport care, sincer, cred că nici nu mă vedeau bine, încât am coborât cu o stație mai târziu. Okay, până în casă distanța dintre stații e cam aceeași. Merg eu ca o floricică, văd strada cu blocul, îmi spun în gând că ăla nu e blocul meu, ocolesc și îmi dau seama că nu prea știu unde locuiesc noaptea. Când mă mut trebuie să știu foarte clar unde mă întorc seara acasă.

Uneori am și zile mai bune. Pace.

 

 

Ce să faci ca să te simți mai bine? #sfaturicuBetty

Related image

A trecut destul de mult timp de la ultimul articol în care dau sfaturi cu toate că nu mă pricep. Nu știu dacă hashtag-ul ăsta va deveni o serie sau ceva. Cum iarna în martie e deprimantă, astenia de primăvară mai are puțin și te lovește, viața e complicată și iubirea la fel, am revenit aici cu ideile mele tâmpite. Nu garantez că vei fi happy happy joy joy, dar nu la fel de legumă tristă. Cred.

Bea niște cafea. Vin. Bere. Ceai. Ce vrei tu. Și nu uita de apă că e bine să te hidratezi.

Fă un duș fierbinte. Stai acolo și calmează-te.

Scrie. Poate să fie și o scrisoare plină de nervi căreia să-i dai foc, doesn’t matter.

Vorbește cu cineva ca să primești vibe-uri pozitive. Poți să discuți fix despre problema pe care o ai sau pur și simplu să ai o conversație pe un subiect random. Ajută.

Ieși afară. Fie că e până la magazinul de la colț sau o ieșire ca lumea, măcar te dai jos din pat și respiri aer curat ca să ți se mai oxigeneze creierul.

Citește sau vezi un serial. 

Uită-te la meme-uri. Serios. Intră pe 9gag. Sau unde vrei tu.

Ascultă manele ironic. Pe bune. „Manelele mi-au vindecat depresia” există cu un scop. Sau muzică românească pe care nu ai deschide-o în mod normal.

Uneori totul e prea mult, obosești și ai nevoie de o pauză de la tot. Și vrei să fie simplu, dar nu e. Așa că după ce plângi degeaba constați că tu poți să te faci să fii mai bine. Și aia e. Acum, la modul super serios, dacă ești în starea asta de mult prea mult timp sau devine din ce în ce mai rău, du-te la psiholog, pretty please.

Primul semestru de FJSC și jurnal de sesiune

IMG_3781
Poza asta e de când eram în sesiune. Narcisism much. Still alive. 

S-a terminat și primul semestru de facultate, am trăit și prima sesiune din viața mea și nu puteam să las astea să treacă nescrise, mai ales că parcă mi se clarifică și mie o serie de chestiuni.

Vezi AICI cum eram la început, când habar n-aveam ce se întâmplă.

Eu sunt la FJSC la Publicitate. Pentru o facultate de comunicare, nu prea comunici. Lol. Serios acum, e okay, nu faci fizică cuantică. Dar domeniul nu este atât de ușor pe cât pare. Poate puțin cam vechi având în vedere că treaba asta se desfășoară foarte mult în online.

Basic points:

Nu scrii așa mult.

Citește știri. Chiar contează să știi și tu ce se întâmplă în lumea asta.

O știre nu e când un câine mușcă un om, ci când un om mușcă un câine. Înțelepciune sau una dintre primele chestii pe care le înveți.

Priveliștea de la Leu e genială.

Învață să scrii corect, pretty please.

Mă tot gândesc ce am învățat eu de când sunt aici.

Că e o diferență majoră față de liceu. Că ai program destul de accesibil. Că bibliografie. Că trebuie pe bune să înțelegi ca să aplici. Și niște cuvinte noi în vocabular, pe care ți-l formezi cu termeni ca segmentare, poziționare, publicuri și altele. Concepte și teorii și niște psihologie. Că nu faci atât de mult practic cum ți-ai dori. Și seminarul diferă uneori de curs. Că publicitatea e mișto și nu reprezintă doar o amărâtă de reclamă pe care să o comentezi tu când te uiți la TV.

Sunt plusuri și minusuri, ca peste tot. Nu știu ce vreau să fac concret, dar momentan sunt aici și învăț chestii care în mare parte îmi plac.

Cum a fost sesiunea? Scriam la început că vreau să mă trezesc când se termină. Totuși, n-am băut șapte cafele pe zi și nici nu am învățat noaptea. Sau așa sunt eu în contexte din astea. Chill. Mai ai și materii pe care nu le înțelegi, te mai duci la examen ca să-ți cadă fața acolo în foaie, pentru că profu’ a formulat întrebările fix ca să te încurce pe tine și subiectele sunt ceva ce nu ai mai făcut niciodată. Te mai gândești să dai un acatist sau să te duci pe la biserică să fii sigur că n-ai restanțe. Noi să fim sănătoși.

Pe bune acum. E okay.

Trezește-mă când se termină sesiunea

IMG_3594

Azi a fost luni, probabil pentru mulți o zi normală în care ninge și ne uităm toți pe geam surprinși. Dar nu și pentru studenți. Nu știam clar cum e cu asta, facultatea încă e un mister pentru mine, mereu mai descoperi ceva. Dar acum am un nou motiv să mă plâng. A început SESIUNEA.

*Iar a venit perioada aia minunată în care nu mai scriu ca lumea pe blog și mă apucă nervii din cauza asta. Acum mă adun și încerc să postez un articol. Respir. Sper că după ce se termină toată asta să revin.

Nu ai cum să nu fi auzit povești horror despre sesiune și despre cum ai mult de învățat, că nu se compară cu BAC-ul, că restanțe sau că te omoară încet. Mâine am primul examen și deja simt că mi-a ajuns. Mai sunt încă PATRU. Câți copaci au murit pentru asta.

Serios acum, materia e aproximativ okay. Când ești la Publicitate înveți chestii aproape actuale și utile. Am zis aproape, pentru că mai ai și cursuri greu de înțeles unde cel mai recent reper e de prin ’90 așa. În rest, timp puțin între examene și cât de mult poți să înveți în câteva zile. Încă mă obișnuiesc cu noțiunea de bibliografie și cu faptul că îți selectezi singur informația, ceea ce teoretic e bine. Încerc să înțeleg.

Pot să mă trezesc pe 8 februarie?

Mai bei o cafea. Mai bei încă o cafea. Mai pui o poză pe Insta. Mai faci o crizuță.

img_3623.jpg

Notează-ți parolele ca să nu ajungi ca mine

anigif

Lecții de viață cu Betty. Extraordinar. Poate învață cineva ceva din asta.

Era o zi minunată de Decembrie. Genul ăla de dimineață în care te trezești cu motivație, îți faci cafea și surprinzător nu o verși pe aragaz, te uiți pe geam la iarna de aproape 10 grade și te gândești că azi va fi mișto.

Hai să facem chestii, mi-am spus luând o gură de cafea, pornind laptopul și mai dând un scroll pe Insta. Ăsta e momentul. Să scriem. Să edităm. Să fim productivitatea întruchipată. Totul frumos până am decis să îmi verific mailul. Nu că aș primi ceva important neapărat, dar așa ca chestie. Și, surpriză, n-am putut să intru. Acum, dacă analizez, de vreo lună așa nu îmi mai știam parola și mă lăsau să intru cu întrebările de securitate. Pe care, aparent, le-au scos. Dragă Yahoo, mi-nu-nat sistem de securitate ai, nu m-a ajutat cu nimic. De ce nu mi-am resetat parola cât timp încă îmi mai puteam accesa contul va rămâne un mister. Long story short, ca să demonstrez că ăla e contul meu trebuie să confirm cu o adresă de mail super veche la care nu există nicio posibilitate să ajung. Așa că adios. Majoritatea conturilor mele sunt făcute cu yahoo, la un moment dat credeam că nu voi putea intra pe blog, I miss Tumblr. În rest e okay.

Ca să fiu dumb până la capăt, constatasem că nu-mi mai știam nici parola la gmail. Să fie bine ca să nu fie rău, cum era. Asta însemna no Youtube. Și, normal, nu îmi verificasem contul cu numărul de telefon. Dar, într-un final neașteptat al zilei ăleia, nu știu dacă a fost vreun miracol festiv sau pur și simplu în creierul meu s-au aprins niște beculețe, m-am adunat și a patra variantă a mers. Genius.

Ce am învățat eu din asta? Că trebuie să-ți notezi naibii parolele alea și să nu crezi că ai memorie așa bună dacă tu uiți și ce ai făcut acum o oră. Și că viața e greu și complicat. Cam atât.

P.S: Știu, un gif făcut cu mult talent.

Am vrut să fiu gameriță, dar nu mi-a ieșit #BLPVI

 

Image result for gamer boyfriend

După revelația de duminica trecută unde am zis că trebuie să pun stop perioadei de stat ca leguma deprimată aka articolul ăsta, mi-am dat seama că trebuie să mai ies din casă și, cu toate că zona mea de confort nu prea include contextele sociale, ieri am fost la Bloggers Lan Party pentru prima dată.

Mereu mi s-a părut interesant să fii tipa aia care e ușor dură, nerdy și sexy în același timp,  care omoară creaturi cu joystick-ul în mână și atrage o mulțime de tipi. Dar eu n-am reușit să fiu așa. De ceva timp am un interes subit pentru gaming, dar e o lume necunoscută pentru mine și abia înțeleg chestiuni basic, dar să mai și încerc să joc ca să pierd din primele două minute.

Revenind, BLP a fost mișto. Cât am stat pe acolo. Am reușit să ajung fără să mă rătăcesc, m-am văzut cu vreo 3 oameni pe care îi cunoșteam, am observat comunitatea de gaming, am învățat că în PUBG e și o tigaie și mi-am reamintit ce antiscocială sunt. N-am jucat nimic, maybe one day. Și m-a remarcat mama lui Sprinkles the Pug, cel mai adorabil câine din feedul meu de pe Facebook.

Cred că mă rezum la Foc și Apă.