Adulthood is hard: Betty caută job

cropped-img_0773.jpg

Am 19 ani și încep să mă gândesc cu nostalgie la perioada în care viitorul era ceva utopic îndepărtat în legătură cu care nu trebuia să îmi fac griji în mod special. Acum mă lovesc mai des și mai tare de întrebarea „Ce fac cu viața mea?” și posibilitățile sunt multe, ușor scarry și frustrante. Până de curând știam că termin liceul, încep facultatea, la un moment dat voi fi independentă financiar, îmi iau un câine și fac ce îmi place, adică scriu for living. Dar până să ajungi să-ți câștigi existența în modul în care vrei, trebuie să treci printr-o serie de crize și dezamăgiri. 

Locuiesc în București de aproape un an și stau la o mătușă, ceea ce înseamnă cu nu prea dau bani aiurea, având în vedere că am mâncare și un loc unde să stau. Sunt fericită că nu am fost nevoită să ajung în cămin, pentru că pur și simplu nu era de mine. Acum problemele mele de viitor variază de la „Vreau să mă mut” la „Trebuie să mă angajez” și „Eu ce fac după ce termin facultatea”. Cândva mi-am spus că la 20 de ani vreau să am propriul meu loc și încerc să fac treaba asta, dar nu prea îmi iese. 

Mă frustrează faptul că toată viața asta de adult independent e grea și de obicei nedreaptă, că să câștigi bani la început e și mai greu, că vrei să te întreții și aparent n-ai cum. Și hei, vreau să am un salariu obținut din ceva ce îmi place, nu să fac sacrificii majore ca să nu mor de foame. 

Am tot încercat să-mi caut un job. Bine, poate puteam să încerc mai mult, dar am refuzat opțiunile de genul vândut cafea and stuff nu pentru că nu mi-ar plăcea, ci pentru că vreau să profesez în domeniul meu. Și, normal, joburile îți cer măcar un an experiență, unicorni și aripi de zână, adică majoritatea au niște așteptări mult prea mari de la cineva care abia a ajuns la facultate. Plus că trebuie să mai fie și part-time, că vrei și tu să îți treci examenele alea.

Chiria e scumpă. De fapt, viața în general. Când erai mică nici nu te gândeai la cum se duc super ușor banii doar ca să trăiești, în limite. Dar acum vrei să-ți decorezi viitoarea garsonieră, să-ți plimbi câinele, să te mai duci și tu într-o vacanță.

Sunt în al doilea an de Publicitate la FJSC și nu am lucrat niciodată în viața mea (mai mult de un internship mișto unde am scris articole și am filmat voxuri). Îmi place să scriu (de asta am și blogul ăsta unde îmi dau cu părerea și împărtășesc din experiența mea dubioasă), să fac poze la chestii (uită-te pe Instagram https://www.instagram.com/beatrice_c11/), să fac research. Tind să cred că sunt creativă, mă adaptez la situații noi și lucrez bine sub presiune. Nu bag bullshit-uri despre ce am făcut eu pe plan profesional, pentru că am devenit majoră cu nu foarte mult timp în urmă și nu ne-am născut toți copii talentați care fac bani la 15 ani. Am avut o tentativă de vlog, am făcut puțin voluntariat, încerc să merg la eventuri din social media ca să învăț mai multe despre domeniu și să cunosc oameni. Visez să ajung relativ cunoscută și să fiu freelancer. Dar până atunci am nevoie de un job (merge și internship plătit), ceva part-time care îmi permite să lucrez uneori și de acasă în domeniul creativ (publicitate/jurnalism/sth) unde să îmi dezvolt potențialul, să învăț de la oameni mișto care să înțeleagă că abia am venit în vastul tărâm al pieței muncii și să-mi fac niște bani de trăit decent, nothing too wild. Dacă știi pe cineva care are nevoie de o tipă ciudată care să-și dea cu părerea, să-și stoarcă creativitatea și să se implice în ceea ce face, please let me know. 

#Bettycautăjob

Reclame

Aventura la Predeal: când te hrănești cu munte și iubire

_MG_1043
Eram happy, da’ așa mai e fața mea

Puteam să scriu textul ăsta de pe terasa cu vedere la munte și norișori, dar uneori reușești să te deconectezi și să fii în visul tău frumos. Care e real.

Nu am mai fost atât de fericită ca în cele trei zile de vacanță în munți de luna trecută dintr-o perioadă îndepărtată pe care nici nu mi-o mai amintesc clar. Să fie de la aerul curat, faptul că ești practic în nori sau că am petrecut timp doar cu probabil persoana mea preferată? Oricum, a fost mișto să nu mai simt anxietate în fiecare moment și să nu mă mai gândesc la ce ar putea să meargă prost.

_MG_1150

Merită și să te trezești de la 4:30 ca să prinzi trenul când știi că mergi cu iubitul tău într-o aventură. Anul trecut erai down rău de tot, acum simți că ai un scop.

_MG_1023

*scurtă poveste cu fetiță drăguță și câine din Predeal*

Cum mergeam fericită și puțin adormită în căutatea unei cafenele or sth să-mi beau cafeaua holbându-mă la munți, văd un câine mic și pufos care părea o combinație între Pechinez și Corgy și normal că am reacția mea universală de copil de 5 ani. După ce m-am înscris cu succes la grădinița cu program prelungit – notă: aveam trench-ul roz so eram din film – o fetiță blondă cu niște urme subtile de pământ, îmbrăcată tot în roz, îmi spune că îl cheamă Bobo. Și nu știu cum sau de ce m-a apucat comunicatul cu ea, pentru că mie nu îmi plac copiii în general, doar cu mici excepții. Am întrebat-o câți ani au ea și câinele ca să aflu că probabil crescuseră împreună, mi-a fost destul de greu să înțeleg ce zice din moment ce la până în trei ani nu vorbești neapărat inteligibil, am aflat că o cheamă Natalia și am făcut cunoștință cu ea ca să descopăr că un copil nu știe ce vrei de la viața lui când îi întinzi mâna. Și-am zâmbit ca tâmpițica la fiecare chestie pe care mi-o spunea, cu iubitul meu în fundal care se uita la mine cu afecțiune și compasiune și probabil gânduri de „Săracaa”. Aparent, fetița își aștepta bunicul care era la pariuri sportive. N-am mai văzut-o. Păcat.

_MG_0965

Predealul ar merita renovat puțin așa și i-ar trebui niște restaurante mai de oameni, dar asta e mai puțin important. Eu sunt happy și dacă stau într-un loc și mă uit la munți, nu trebuie să vizitez neapărat ceva. Știu, probabil am folosit obsesiv cuvântul ăsta. Ce viață pe tine când poți să porți bocanci și să „urci pe munte” ca după să te bucuri de priveliște și să nu faci nimic fără să te streseze treaba asta. Și nu ești singură.

_MG_0979

Moose este cea mai mișto cafenea de aici pe care am remarcat-o după design-ul interesant al clădirii și prin care m-am plimbat ca să fac poze.

IMG_0833

IMG_0820

IMG_0838

IMG_0852

Am văzut unul dintre cele mai frumoase apusuri când simțeam că stau pe norișori, la figurat și la propriu.

IMG_0836

Când m-am întors în București mă gândeam de ce nu am rămas acolo. Vreau să stau în munți, să scriu și să mă bucur de viață cu băiatul ăsta minunat. Și un pug. 

_MG_1253

Mi-am reamintit că trebuie să mă bucur de moment și că atunci când iubești pe cineva în totalitate accepți persoana aia și te simți bine în prezența ei fără să facă nimic special. Și little things like îmbrățisări când adormi sau să te trezești și să îi vezi fața sleepy și știi că în momentul ăla nu mai ai nevoie de absolut nimic. Că e calm și-ți dispare haosul și nu mai ai o mie de gânduri nașpa și simți că acolo ești safe, totul e bine și știi că merită și că vei face tot ce poți să fie okay în continuare, pentru că este cea mai bună chestie care ți s-a întâmplat. 

4 ani de blog

#BLOGULUNEIALTETIPECIUDATE

*Astăzi dimineață, Facebook mi-a reamintit că împlinesc patru ani de blog. Că eu uitasem. Probabil la un moment dat mi-aș fi dat seama, dar nu poți să lași așa eveniment să treacă fără un articol. Glumesc. Încă nu mi-am cumpărat domeniu și tot cam pe la început sunt.

Relația mea de lungă durată cu bloggingul a început în 2014, adică în vara de la final de clasa a noua, vremurile în care eram un copil care încă se adapta și începea să înțeleagă puțin cine este și ce își dorește de la viață. Așa că speriat și fără un plan concret, s-a hotărât să își facă publice trăirile și părerile.

Inițial ne ascundeam povestea de dragoste de ochii lumii, de teamă să nu fim judecați prea tare pentru că nu ne încadram în tiparele clasice. Dar după o serie de discuții acide, mi-am dat seama că este cazul să ne afișăm și așa a apărut primul articol pe care am avut curajul să îl distribui și pe care oamenii l-au apreciat, ceea ce m-a făcut să am mai multă încredere. Îmi amintesc mesajele sau comentariile random în care se spuneau chestii drăguțe sau lumea din liceu care îmi zicea că m-a citit și i-a plăcut. Și chestiile astea mici te fac să ieși din bula ta și să dai mai departe, să știi că nu faci asta doar pentru tine și că ai un scop.

Blogul a fost acolo în mini momentele de rebeliune, de nebunie, cu plâns și râs, crize și reinventare. M-am maturizat scriind aici, de la adolescenta dezorientată la aproape adult. Am trecut de la haine de copii care nu exprimă nimic la stilul de prințesică-boschet, de la păr lung la breton și bob scurt, de la șaten la verde, roșcat, albastru, roz, blond și naiba știe ce culori am mai avut în cap, de la crush-uri puerile la iubire frumoasă. 

Cu toate că la vreun an și puțin după mi-am șters vreo 50 de articole și mi-am găsit o identitate, asta este ziua în care am apărut prima dată aici. Abia mai târziu a luat naștere, concret, Blogul unei alte tipe ciudate.

Am învățat mai multe despre mine și am făcut progrese în ceea ce privește scrisul, am descoperit ce înseamnă să ai un blog și cum să ai grijă de el cu detalii tehnice and stuff. Când mi-am făcut eu cont pe wordpress, termenul ăsta era ceva vag la mine în creier și nu știam clar ce definește. Am cunoscut oameni și am simțit că într-adevăr fac ceva.

Uneori am fost mamă denaturată și mereu sunt în punctul în care îmi spun că mă ocup mai mult, dar acum am în plan o serie de schimbări care vor veni în curând.

Thankful af pentru fiecare persoană care a citit ce am aberat eu pe aici. 

Kisses, Betty. ❤ 

The Coffee Factory sau unde am scris astăzi

IMG_5421

Căutam de câteva zile o cafenea work friendly unde să pot scrie, pentru că m-a gândit să ies din zona mea de confort și să încerc să fac asta undeva care să nu fie acasă unde adorm sau mă las distrasă. Așa că am căutat articole și review-uri și am dat peste locul ăsta drăguț pe lângă care treceam destul de des când mă duceam cu autobuzul la facultate, dar în care nu am mers niciodată.

Cum eu nu suport spațiile aglomerate cu oameni necunoscuți, mai ales când sunt singură (a se citi semi anxietate socială cizelată), să-mi iau laptopul și să merg de nebună a fost un progres destul de mare având în  vedere că vine de la una dintre variantele lui Grinch. 

The Coffe Factory se află pe Bulevardul Regina Elisabeta 54, la vreo maximum zece minute de mers pe jos de la stația cu Cișmigiul, foarte aproape de Kogălniceanu. De afară te întâmpină designul discret cu logo-ul și prețurile afișate la intrare, alături de un geam mare. Dacă treci mai grăbit, probabil nu o vei observa, sau îți vei da seama mult prea tărziu ce era. Are un iz subtil vintage și nu degeaba se cheamă „factory”. 

IMG_5429

În interior, fiecare măsuță are o hartă separată cu probabil una dintre zonele de unde se procură cafeaua, pe pereți sunt desene și picturi tematice, într-un colț sunt chiar și punguțe de cafea. Și muzică nice pe fundal. Nu știu de ce mă așteptam la altceva, dar este aranjată drăguț, probabil aș împrumuta și eu câteva dintre elementele de decor dacă aș putea să am casa mea. Azi dimineață când am fost eu era destul de pustiu, ceea ce mi-a plăcut pentru că ai liniște și nu este unul dintre locurile acelea unde abia poți să respiri. Oricum, este destul de spațios și am înțeles că există și o grădină în spate. Și că mai au concerte jazz.

IMG_5433

Personalul e frindly și prețurile sunt okay. Nu este un loc fancy, așa că nu ar trebui să îți imaginezi ceva foarte dichisit, dar este perfect dacă vrei să petreci niște timp cu tine, să bei o cafea pe care să nu ți-o faci tu sau să planifici. Atmosfera îți dă un vibe bun, eu am reușit să îmi găsesc inspirația. Bine, poate unul dintre minusuri ar fi râșnița de cafea pe care o mai auzi ocazional făcând zgomot. Dar merită numai când te gândești la mirosul acela care se răspândește.

Nu prea mă pricep la review-uri. Din perspectivă de om care scrie și de iubitor de cafea, mi-a plăcut, cred că mai vin.  ❤ 

Sunt mai B I N E

IMG_4543

M-am trezit la 8 într-o zi de duminică, ultima din vacanța asta scurtă de primăvară. Constat că îmi era dor să fiu matinală. În ultimul timp am avut un vibe mai bun decât în restul anului, sau al anului trecut, sau nici nu îmi mai amintesc de când. Nu am prea scris aici, nu am mai fost așa productivă, dar am fost într-un fel de pauză sau cerc de ceva vreme și în sfârșit simt că mi-am mai revenit. Că sunt mai bine.

Iar scriu rânduri de tip jurnal aici, dar fac ce vreau la mine pe blog. Și uneori mă motivez când mă citesc.

M-am maturizat destul de mult. Mereu mă compar cu versiunea mea din trecut, pentru că la un moment dat sigur am fost mai rău. Adică, aveam breton și plângeam pe băncuțe. Sau abia ieșeam din casă. Sau credeam că mor. Sau făceam crizuțe de trei ori pe zi. Și văd o evoluție. Acum, când mă apucă  gândurile de nebună, le gestionez mai bine. Dacă ți-ai revenit nu înseamnă că mereu e totul okay, dar știi cum să depășești fazele nașpa și nu le mai lași să te controleze. Am învățat atâtea despre mine și despre cum și de ce reacționez în anumite situații și este important să îți cunoști propria persoană.

Trebuie să ai grijă de tine. Și să faci ceva cu viața ta. Așa clișeu cum sună. Că nu ajungi nicăieri dacă te consumi și aștepți să treacă pe lângă tine. Așa motivațională n-am mai fost din vremuri îndepărtate. Dar am ajuns la gama asta de concluzii the hard way. 

Să bei apă. Să-ți iei vitaminele și să mănânci kinda sănătos. Să îți bei cafeaua în liniște, eventual cu niște ciocolată. Să faci ceva pentru tine. Să crești ca persoană. Și să ajuți, să faci și tu lumea un loc mai bun. Și să te ții de oamenii care sunt acolo mereu. Plus alte chestii despre dezvoltare personală și self love.

Fericirea e efemeră, dar e formată din momente din astea mici în care te simți bine. 

Azi mă întorc în București, dar începe să devină mai ușor. Distanța e ceva relativ. Și poate revii la activitățile tale mișto și îți aplici în sfârșit planurile.

*ceva citat foarte deep și inspiring*

P. S: Poza aia e din Gara de la Ciulnița, tărâmul tuturor posibilităților.

30 de chestii despre mine

IMG_4185.JPG

Acum vreo două luni circula pe Facebook ideea asta și mă gândisem că e un  exercițiu bun la momentul respectiv. Doar că majoritatea articolului a sfârșit într-un document în laptop pe care s-a pus praful. Până azi. Am încercat să fac și eu asta într-un writing challenge, dar nu prea mi-a ieșit. Așa că aici sunt chestii total random despre mine.

1. Cred că dovlecelul este singura legumă pe care nu o mănânc în absolut niciun fel. Nici fiert, nici prăjit, nici nimic.

2. Luna asta s-au făcut doi ani de când beau cafea. Până atunci mi se părea un moft când auzeam pe cineva că spune că nu poate să stea fără. După am început o relație lungă și frumoasă. I fucking love coffee. Inițial o beam super dulce, apoi am început să o accept și simplă, dar cred că depindea de stare. În ultimul timp e fără zahăr.

3. Până anul trecut nu prea beam bere și mi se părea mult prea amară. Nu îmi imaginam vreodată că îmi voi schimba părerea, dar s-a întâmplat. Până și berea nașpa e bună.

4. Primul serial întreg pe care l-am văzut a fost STALKER, care ulterior a fost anulat.

5. Când eram mică voiam să fiu prințesă. Când eram mică eram prințesă. De la trei la șapte ani așa. Și aveam un elefant de pluș iubit, din ăla gen teatru de păpuși.

6. Cred că mi-am găsit identitatea prin clasa a 10 a. Până atunci îmi păsa excesiv de mult de părerile exterioare, mai ales din cauză că sunt introvertită. După am învățat că e bine să fii diferit și am început să mă impun.

7. Prima pereche de blugi rupți a fost tăiată de mătușa mea. Erau negri și suuuper rupți și eram destul de reticentă să ies așa din casă, cu toate că mi-i dorisem. Atunci am primit sfatul care probabil m-a marcat pe plan vestimentar: atitudinea contează.

8. Mi-am vopsit părul de prea multe ori ca să mai număr. Niciodată tot. Probabil niciodată o nuanță uniformă. Singură, cu câteva excepții. În mare parte nuanțator spumă, puțin albastru de metil, o dată vopsea. Și m-am decolorat cu pudră pe care scria că e exclusiv pentru uz profesional. Încă mai am păr.

9. Înainte să am blogul, am avut o pagină de Facebook numită Stay Strong. Era destul de la modă treaba asta cu jurnalul online și eram a 9-a, perioadă în care am simțit că e momentul să îmi fac gândurile publice. Era un colțișor ușor depresiv care reprezintă debutul meu în online.

10. Stilurile mele vestimentare se clasifică în două mari grupe: boschet și prințesică. Bine, trei că uneori le combin.

11. Uneori nu sunt mulțumită de mine și de munca mea, fie că se referă la blog, la procrastination sau la postările de pe Instagram. Mă apucă niște crize existențiale și mă comport de parcă sunt cel mai netalentat om de pe planetă. Dar mă calmez.

12. Am două prietene super bune care au fost și sunt acolo în momentele grele, când mă apucă toate crizele și gândurile. Luv ya gurls.

13. I’m a complex mess. Nici eu nu mă înțeleg uneori. Gândesc mult, în mare parte irațional și asta mă face să mă simt nașpa din cauza mea. Am fost și  la psiholog. Poate ar trebui să mă mai duc.

14. Mâncarea mea preferată este pizza. Plus paste. Și, paradoxal, cred că după urmează salata.

15. Mereu vreau să citesc, dar foarte rar chiar o fac. Că nu mi găsesc stare și asta mă enervează.

16. În permanență am cel puțin o vânătaie pe picior. Și în majoritatea cazurilor nu știu cum a apărut.

17. Nu sunt absolut sigură ce vreau să fac după facultate sau cu viața mea în general, dar asta nu mă sperie. Mă bate gândul să devin freelancer, dar mai am până acolo.

18. Îmi este destul de greu să înțeleg conceptul de spațiu și de alone time al oamenilor, iar de cele mai multe ori îl iau personal, în sensul că mi se pare că nu le pasă de mine suficient. Ceea ce duce la conflicte inutile. De fapt am nevoie de atenție și încă învăț să îmi gestionez reacțiile.

19. Nu știu câtă muzică veselă știu. Adică știu, dar mai greu. La un moment dat am încercat să caut ceva care nu e trist și mi-a luat destul.

20. Plâng din chestii stupide și mă consum foarte repede din ce nu ar trebui. Și e involuntar.

21. Îmi place mai mult vinul roșu decât cel alb. 

22. Mereu mi-am dorit să scriu o carte și am avut câteva tentative pe care dacă le recitesc acum le consider penibile. Dar într-o zi.

23. Cred că prima poezie pe care am scris-o a fost ca temă prin clasa a cincea, ceva cu natură și atunci mi-am dat seama că îmi place. Și profa din generală m-a susținut.

24. M-am ofticat mereu că nu am talent la cântat, desenat sau orice fel de lucru manual. Sunt destul de praf și cu toate astea încă mai încerc.

25. Când eram super mică voiam să fiu câtăreață, probabil ca orice copil. Și dădeam concerte în familie și cred că melodia mea preferată era „Dacă ploaia s-ar opri” de la Cargo. Dacă mă gândesc acum, versiunea mea de trei ani nu înțelegea suferința din iubire vindecată cu alcool.

26. Am încercat să fac vlogging și pentru o perioadă chiar m-am ținut de asta. A fost o experiență care m-a ajutat să cresc ca persoană. Poate ar trebui să revin.

27. Am avut o tentativă de business cu tricouri pictate manual. Nu mi-a ieșit.

28. Am niște povești interesante cu seen. Vremuri nașpa și copil fraier.

29. În timp mi-am perfecționat tehnica de stalkerit. Asta sună dubios. Dar am aflat multe chestii fără să mai întreb.

30. Am fost mamă de câine part-time, iubesc câinii și când voi putea vreau să îmi iau un pug.

New year new me bullshit

Este Martie, adică au trecut deja două luni din anul ăsta nou despre care nu am apucat să scriu. Mi-am zis că vreau să îmi pun blogul la punct, dar de fapt cred că voiam să mă pun la punct pe mine. Nimic nu s-a întâmplat încă, dar mi-am dat seama că mi-e dor să scriu aici și dacă îmi iei și activitatea asta rămân doar haos și crize. Că asta este printre singurele în care te regăsești, care te ajută și te face să te simți întreagă și tu o neglijezi și dai cu ea de toți pereții.

Vechea poveste: anul ăsta e anul tău, clar. Scapi de obiceiurile tale nocive și te schimbi în persoana care ai vrut mereu să fii. Bullshit. Te agăți de fix aceleași chestii care îți dau o senzație vagă de siguranță, că normal că ți-e greu să  ieși din zona de confort. Și e mult mai simplu așa. Vrei să fie diferit, dar nu poți să nu faci aceleași căcaturi. Overthinking. Ceva cu dramă. Concentrarea ta e undeva la limită. Ești într-o bipolaritate continuă. Confuzie.

Habar n-ai ce faci cu viața ta. Ai un contur despre ce ai vrea, dar nu știi clar cum să ajungi acolo. E un rollercoaster la tine în creier și azi te simți Wonder Woman, mâine ești depresivă sub pătură. Teoretic ești conștientă de ce trebuie, dar nu poți. Nu ai capacitatea să te aduni. Nici tu nu te mai înțelegi. Și timpul trece și te găsești în punctul de care voiai să treci anul trecut. Sau acum câțiva ani.

Niște citate motivaționale, ceva cu stres și praf. Idk. Totul e o ciorbă și ție nu-ți place ciorba. Uneori e mai liniște și după revine iar la haos. Mai ești și mediocră din când în când. Unde naiba s-a dus versiunea ta mișto? Măcar ai acolo niște oameni care îți spun când reacționezi ca fraiera. Uneori. Hai că poate mai scrii și tu ceva.