4 ani de blog

#BLOGULUNEIALTETIPECIUDATE

*Astăzi dimineață, Facebook mi-a reamintit că împlinesc patru ani de blog. Că eu uitasem. Probabil la un moment dat mi-aș fi dat seama, dar nu poți să lași așa eveniment să treacă fără un articol. Glumesc. Încă nu mi-am cumpărat domeniu și tot cam pe la început sunt.

Relația mea de lungă durată cu bloggingul a început în 2014, adică în vara de la final de clasa a noua, vremurile în care eram un copil care încă se adapta și începea să înțeleagă puțin cine este și ce își dorește de la viață. Așa că speriat și fără un plan concret, s-a hotărât să își facă publice trăirile și părerile.

Inițial ne ascundeam povestea de dragoste de ochii lumii, de teamă să nu fim judecați prea tare pentru că nu ne încadram în tiparele clasice. Dar după o serie de discuții acide, mi-am dat seama că este cazul să ne afișăm și așa a apărut primul articol pe care am avut curajul să îl distribui și pe care oamenii l-au apreciat, ceea ce m-a făcut să am mai multă încredere. Îmi amintesc mesajele sau comentariile random în care se spuneau chestii drăguțe sau lumea din liceu care îmi zicea că m-a citit și i-a plăcut. Și chestiile astea mici te fac să ieși din bula ta și să dai mai departe, să știi că nu faci asta doar pentru tine și că ai un scop.

Blogul a fost acolo în mini momentele de rebeliune, de nebunie, cu plâns și râs, crize și reinventare. M-am maturizat scriind aici, de la adolescenta dezorientată la aproape adult. Am trecut de la haine de copii care nu exprimă nimic la stilul de prințesică-boschet, de la păr lung la breton și bob scurt, de la șaten la verde, roșcat, albastru, roz, blond și naiba știe ce culori am mai avut în cap, de la crush-uri puerile la iubire frumoasă. 

Cu toate că la vreun an și puțin după mi-am șters vreo 50 de articole și mi-am găsit o identitate, asta este ziua în care am apărut prima dată aici. Abia mai târziu a luat naștere, concret, Blogul unei alte tipe ciudate.

Am învățat mai multe despre mine și am făcut progrese în ceea ce privește scrisul, am descoperit ce înseamnă să ai un blog și cum să ai grijă de el cu detalii tehnice and stuff. Când mi-am făcut eu cont pe wordpress, termenul ăsta era ceva vag la mine în creier și nu știam clar ce definește. Am cunoscut oameni și am simțit că într-adevăr fac ceva.

Uneori am fost mamă denaturată și mereu sunt în punctul în care îmi spun că mă ocup mai mult, dar acum am în plan o serie de schimbări care vor veni în curând.

Thankful af pentru fiecare persoană care a citit ce am aberat eu pe aici. 

Kisses, Betty. ❤ 

Reclame

The Coffee Factory sau unde am scris astăzi

IMG_5421

Căutam de câteva zile o cafenea work friendly unde să pot scrie, pentru că m-a gândit să ies din zona mea de confort și să încerc să fac asta undeva care să nu fie acasă unde adorm sau mă las distrasă. Așa că am căutat articole și review-uri și am dat peste locul ăsta drăguț pe lângă care treceam destul de des când mă duceam cu autobuzul la facultate, dar în care nu am mers niciodată.

Cum eu nu suport spațiile aglomerate cu oameni necunoscuți, mai ales când sunt singură (a se citi semi anxietate socială cizelată), să-mi iau laptopul și să merg de nebună a fost un progres destul de mare având în  vedere că vine de la una dintre variantele lui Grinch. 

The Coffe Factory se află pe Bulevardul Regina Elisabeta 54, la vreo maximum zece minute de mers pe jos de la stația cu Cișmigiul, foarte aproape de Kogălniceanu. De afară te întâmpină designul discret cu logo-ul și prețurile afișate la intrare, alături de un geam mare. Dacă treci mai grăbit, probabil nu o vei observa, sau îți vei da seama mult prea tărziu ce era. Are un iz subtil vintage și nu degeaba se cheamă „factory”. 

IMG_5429

În interior, fiecare măsuță are o hartă separată cu probabil una dintre zonele de unde se procură cafeaua, pe pereți sunt desene și picturi tematice, într-un colț sunt chiar și punguțe de cafea. Și muzică nice pe fundal. Nu știu de ce mă așteptam la altceva, dar este aranjată drăguț, probabil aș împrumuta și eu câteva dintre elementele de decor dacă aș putea să am casa mea. Azi dimineață când am fost eu era destul de pustiu, ceea ce mi-a plăcut pentru că ai liniște și nu este unul dintre locurile acelea unde abia poți să respiri. Oricum, este destul de spațios și am înțeles că există și o grădină în spate. Și că mai au concerte jazz.

IMG_5433

Personalul e frindly și prețurile sunt okay. Nu este un loc fancy, așa că nu ar trebui să îți imaginezi ceva foarte dichisit, dar este perfect dacă vrei să petreci niște timp cu tine, să bei o cafea pe care să nu ți-o faci tu sau să planifici. Atmosfera îți dă un vibe bun, eu am reușit să îmi găsesc inspirația. Bine, poate unul dintre minusuri ar fi râșnița de cafea pe care o mai auzi ocazional făcând zgomot. Dar merită numai când te gândești la mirosul acela care se răspândește.

Nu prea mă pricep la review-uri. Din perspectivă de om care scrie și de iubitor de cafea, mi-a plăcut, cred că mai vin.  ❤ 

Sunt mai B I N E

IMG_4543

M-am trezit la 8 într-o zi de duminică, ultima din vacanța asta scurtă de primăvară. Constat că îmi era dor să fiu matinală. În ultimul timp am avut un vibe mai bun decât în restul anului, sau al anului trecut, sau nici nu îmi mai amintesc de când. Nu am prea scris aici, nu am mai fost așa productivă, dar am fost într-un fel de pauză sau cerc de ceva vreme și în sfârșit simt că mi-am mai revenit. Că sunt mai bine.

Iar scriu rânduri de tip jurnal aici, dar fac ce vreau la mine pe blog. Și uneori mă motivez când mă citesc.

M-am maturizat destul de mult. Mereu mă compar cu versiunea mea din trecut, pentru că la un moment dat sigur am fost mai rău. Adică, aveam breton și plângeam pe băncuțe. Sau abia ieșeam din casă. Sau credeam că mor. Sau făceam crizuțe de trei ori pe zi. Și văd o evoluție. Acum, când mă apucă  gândurile de nebună, le gestionez mai bine. Dacă ți-ai revenit nu înseamnă că mereu e totul okay, dar știi cum să depășești fazele nașpa și nu le mai lași să te controleze. Am învățat atâtea despre mine și despre cum și de ce reacționez în anumite situații și este important să îți cunoști propria persoană.

Trebuie să ai grijă de tine. Și să faci ceva cu viața ta. Așa clișeu cum sună. Că nu ajungi nicăieri dacă te consumi și aștepți să treacă pe lângă tine. Așa motivațională n-am mai fost din vremuri îndepărtate. Dar am ajuns la gama asta de concluzii the hard way. 

Să bei apă. Să-ți iei vitaminele și să mănânci kinda sănătos. Să îți bei cafeaua în liniște, eventual cu niște ciocolată. Să faci ceva pentru tine. Să crești ca persoană. Și să ajuți, să faci și tu lumea un loc mai bun. Și să te ții de oamenii care sunt acolo mereu. Plus alte chestii despre dezvoltare personală și self love.

Fericirea e efemeră, dar e formată din momente din astea mici în care te simți bine. 

Azi mă întorc în București, dar începe să devină mai ușor. Distanța e ceva relativ. Și poate revii la activitățile tale mișto și îți aplici în sfârșit planurile.

*ceva citat foarte deep și inspiring*

P. S: Poza aia e din Gara de la Ciulnița, tărâmul tuturor posibilităților.

30 de chestii despre mine

IMG_4185.JPG

Acum vreo două luni circula pe Facebook ideea asta și mă gândisem că e un  exercițiu bun la momentul respectiv. Doar că majoritatea articolului a sfârșit într-un document în laptop pe care s-a pus praful. Până azi. Am încercat să fac și eu asta într-un writing challenge, dar nu prea mi-a ieșit. Așa că aici sunt chestii total random despre mine.

1. Cred că dovlecelul este singura legumă pe care nu o mănânc în absolut niciun fel. Nici fiert, nici prăjit, nici nimic.

2. Luna asta s-au făcut doi ani de când beau cafea. Până atunci mi se părea un moft când auzeam pe cineva că spune că nu poate să stea fără. După am început o relație lungă și frumoasă. I fucking love coffee. Inițial o beam super dulce, apoi am început să o accept și simplă, dar cred că depindea de stare. În ultimul timp e fără zahăr.

3. Până anul trecut nu prea beam bere și mi se părea mult prea amară. Nu îmi imaginam vreodată că îmi voi schimba părerea, dar s-a întâmplat. Până și berea nașpa e bună.

4. Primul serial întreg pe care l-am văzut a fost STALKER, care ulterior a fost anulat.

5. Când eram mică voiam să fiu prințesă. Când eram mică eram prințesă. De la trei la șapte ani așa. Și aveam un elefant de pluș iubit, din ăla gen teatru de păpuși.

6. Cred că mi-am găsit identitatea prin clasa a 10 a. Până atunci îmi păsa excesiv de mult de părerile exterioare, mai ales din cauză că sunt introvertită. După am învățat că e bine să fii diferit și am început să mă impun.

7. Prima pereche de blugi rupți a fost tăiată de mătușa mea. Erau negri și suuuper rupți și eram destul de reticentă să ies așa din casă, cu toate că mi-i dorisem. Atunci am primit sfatul care probabil m-a marcat pe plan vestimentar: atitudinea contează.

8. Mi-am vopsit părul de prea multe ori ca să mai număr. Niciodată tot. Probabil niciodată o nuanță uniformă. Singură, cu câteva excepții. În mare parte nuanțator spumă, puțin albastru de metil, o dată vopsea. Și m-am decolorat cu pudră pe care scria că e exclusiv pentru uz profesional. Încă mai am păr.

9. Înainte să am blogul, am avut o pagină de Facebook numită Stay Strong. Era destul de la modă treaba asta cu jurnalul online și eram a 9-a, perioadă în care am simțit că e momentul să îmi fac gândurile publice. Era un colțișor ușor depresiv care reprezintă debutul meu în online.

10. Stilurile mele vestimentare se clasifică în două mari grupe: boschet și prințesică. Bine, trei că uneori le combin.

11. Uneori nu sunt mulțumită de mine și de munca mea, fie că se referă la blog, la procrastination sau la postările de pe Instagram. Mă apucă niște crize existențiale și mă comport de parcă sunt cel mai netalentat om de pe planetă. Dar mă calmez.

12. Am două prietene super bune care au fost și sunt acolo în momentele grele, când mă apucă toate crizele și gândurile. Luv ya gurls.

13. I’m a complex mess. Nici eu nu mă înțeleg uneori. Gândesc mult, în mare parte irațional și asta mă face să mă simt nașpa din cauza mea. Am fost și  la psiholog. Poate ar trebui să mă mai duc.

14. Mâncarea mea preferată este pizza. Plus paste. Și, paradoxal, cred că după urmează salata.

15. Mereu vreau să citesc, dar foarte rar chiar o fac. Că nu mi găsesc stare și asta mă enervează.

16. În permanență am cel puțin o vânătaie pe picior. Și în majoritatea cazurilor nu știu cum a apărut.

17. Nu sunt absolut sigură ce vreau să fac după facultate sau cu viața mea în general, dar asta nu mă sperie. Mă bate gândul să devin freelancer, dar mai am până acolo.

18. Îmi este destul de greu să înțeleg conceptul de spațiu și de alone time al oamenilor, iar de cele mai multe ori îl iau personal, în sensul că mi se pare că nu le pasă de mine suficient. Ceea ce duce la conflicte inutile. De fapt am nevoie de atenție și încă învăț să îmi gestionez reacțiile.

19. Nu știu câtă muzică veselă știu. Adică știu, dar mai greu. La un moment dat am încercat să caut ceva care nu e trist și mi-a luat destul.

20. Plâng din chestii stupide și mă consum foarte repede din ce nu ar trebui. Și e involuntar.

21. Îmi place mai mult vinul roșu decât cel alb. 

22. Mereu mi-am dorit să scriu o carte și am avut câteva tentative pe care dacă le recitesc acum le consider penibile. Dar într-o zi.

23. Cred că prima poezie pe care am scris-o a fost ca temă prin clasa a cincea, ceva cu natură și atunci mi-am dat seama că îmi place. Și profa din generală m-a susținut.

24. M-am ofticat mereu că nu am talent la cântat, desenat sau orice fel de lucru manual. Sunt destul de praf și cu toate astea încă mai încerc.

25. Când eram super mică voiam să fiu câtăreață, probabil ca orice copil. Și dădeam concerte în familie și cred că melodia mea preferată era „Dacă ploaia s-ar opri” de la Cargo. Dacă mă gândesc acum, versiunea mea de trei ani nu înțelegea suferința din iubire vindecată cu alcool.

26. Am încercat să fac vlogging și pentru o perioadă chiar m-am ținut de asta. A fost o experiență care m-a ajutat să cresc ca persoană. Poate ar trebui să revin.

27. Am avut o tentativă de business cu tricouri pictate manual. Nu mi-a ieșit.

28. Am niște povești interesante cu seen. Vremuri nașpa și copil fraier.

29. În timp mi-am perfecționat tehnica de stalkerit. Asta sună dubios. Dar am aflat multe chestii fără să mai întreb.

30. Am fost mamă de câine part-time, iubesc câinii și când voi putea vreau să îmi iau un pug.

New year new me bullshit

Este Martie, adică au trecut deja două luni din anul ăsta nou despre care nu am apucat să scriu. Mi-am zis că vreau să îmi pun blogul la punct, dar de fapt cred că voiam să mă pun la punct pe mine. Nimic nu s-a întâmplat încă, dar mi-am dat seama că mi-e dor să scriu aici și dacă îmi iei și activitatea asta rămân doar haos și crize. Că asta este printre singurele în care te regăsești, care te ajută și te face să te simți întreagă și tu o neglijezi și dai cu ea de toți pereții.

Vechea poveste: anul ăsta e anul tău, clar. Scapi de obiceiurile tale nocive și te schimbi în persoana care ai vrut mereu să fii. Bullshit. Te agăți de fix aceleași chestii care îți dau o senzație vagă de siguranță, că normal că ți-e greu să  ieși din zona de confort. Și e mult mai simplu așa. Vrei să fie diferit, dar nu poți să nu faci aceleași căcaturi. Overthinking. Ceva cu dramă. Concentrarea ta e undeva la limită. Ești într-o bipolaritate continuă. Confuzie.

Habar n-ai ce faci cu viața ta. Ai un contur despre ce ai vrea, dar nu știi clar cum să ajungi acolo. E un rollercoaster la tine în creier și azi te simți Wonder Woman, mâine ești depresivă sub pătură. Teoretic ești conștientă de ce trebuie, dar nu poți. Nu ai capacitatea să te aduni. Nici tu nu te mai înțelegi. Și timpul trece și te găsești în punctul de care voiai să treci anul trecut. Sau acum câțiva ani.

Niște citate motivaționale, ceva cu stres și praf. Idk. Totul e o ciorbă și ție nu-ți place ciorba. Uneori e mai liniște și după revine iar la haos. Mai ești și mediocră din când în când. Unde naiba s-a dus versiunea ta mișto? Măcar ai acolo niște oameni care îți spun când reacționezi ca fraiera. Uneori. Hai că poate mai scrii și tu ceva.

Am 19 ani și învăț să fiu fericită

IMG_3268

*De două seri tot zic că scriu articolul ăsta. Cam greu să mă concentrez.

Joi a fost ziua mea și prima oară când am petrecut-o fără oamenii mei, în locul pe care încep să îl numesc acasă. Mi-am propus să nu stau ca trista și să iau asta ca pe o experiență nouă. Când faci 19 ani cică te mai maturizezi.

M-am aniversat vreo trei zile, înainte să plec din orășel. Ce ghinion să ai să înceapă facultatea fix atunci și să fii nevoită să te duci?

M-am trezit ca o minunată pe la 7:30, am avut timp să îmi beau cafeaua în liniște. Poți să fii prințesică și în blugi rupți și pulover. Ratb life, fuckultate. În general îmi doresc  ca pe 4 să ningă. Nu a fost nici frig, nici soare. Vremea aia ploiosă mișto de toamnă.

Nu prea aveam cu cine să ies, așa că îmi stabilisem niște me time. Dar  am luat prânzul cu var-mea și a fost o surpriză super drăguță când chelnerul a venit cu lava cake cu lumânărică. Happy kid. Btw Stadio e un loc cosy nice.

M-am plimbat prin Centrul Vechi care era aproape pustiu, am fost la shopping că era momentul să dau bani pe chestii. Am avut pizza, șampanie și trandafiri. Și tort. Materialism much.

Serios acum, mi-am dat seama că nu îmi doresc nimic în mod special. Vreau ca oamenii pe care îi am acum să rămână. Și să devin o versiune mai bună a mea. Am 19 ani. Învăț să nu mai fac crizuțe și  învăț să fiu fericită. 

Oricum, când ești sunată la 00:00 să ți se cânte happy birthday știi că ești importantă. 

Thankful as fuck.

2017 sau poate cel mai fucked up an

paged
Cât de narcisistă să fii să-ți faci colaj cu tine? Să fii eu. Păr colorat much.

Am intrat în anul ăsta praf, încercând să fiu pozitivă. Aveam un fel de atacuri de panică dubioase, sufeream ca fraiera după un tip care nu mă voia, nu știam ce naiba fac cu viața mea și îmi spuneam că gata, îmi las toată negativitatea și încep ca lumea. 

Aha, clar. Am zis că 2017 va fi anul meu. Nu a fost. Am avut parte de unele dintre cele mai nașpa perioade ever. Și, poate, și de vreo două sau trei chestii bune. Îmi scriu retrospectiva asta pe blog, pentru că mă ajută să observ mai bine cum am evoluat.

Am împlinit 18 ani și am fost aproape adult. Jesus, joi fac 19.

Am trecut peste treaba cu inimi frânte.

Am terminat liceul. Cu speech, bitchez.

Am dat BAC-ul.

Am început facultatea la Publicitate la FJSC și m-am mutat în București.

M-am dus la psiholog. Drama queen. Gânduri iraționale. Anxietăți și depresii. Război cu mine. Feeling like shit all the time. Un fel de cerc vicios.

Am început să beau bere, am consolidat relația cu cafeaua. Am avut grijă de câine. M-am mai ocupat de vlog, am făcut poze, am scris. Mult. Până n-am mai scris deloc. Am luat o pauză de vreo lună de la blog.

Am învățat ceva despre self-love and being good enough, puțină empatie. Că dacă oamenilor le pasă rămân acolo indiferent de circumstanțe. Că Universul face, dar trebuie să faci și tu. Că schimbările sunt bune. Că dacă cineva nu te vrea nu e sfârșitul lumii și their loss, babe. Că prietenii adevărați te suportă și când ești psycho. Și că situațiile nașpa trebuie tratate cu umor.

M-am vopsit, probabil pe principiul when life is hard you need to do some new shit to your hair. De vreo 11 ori așa. Cu asta de azi 12. Am avut enșpe mii de culori în cap, cu nuanțator în mare parte, plus albastru de metil și niște vopsea. Plus decolorat uneori. Încă mai am păr.

Aș putea să zic mai multe, dar nu mai am idei și nici nu prea merită efortul. Poate că am fost cea mai urâtă versiune a mea. Dar, în același timp, sunt grateful. Știu că există un echilibru, că ține de tine și de minset și că poți să privești și din altă perspectivă. Va fi okay pentru că trebuie și vei face să fie. 

Seria de citate celebre ale filosofilor în viață continuă cu:

Dacă faci un căcat, măcar să îl faci până la capăt.

Pentru artă și iubire merită să te sacrifici.

și

Când e greu e complicat.

Betty 2k17.

 

capture-20171228-225921
Aș mai adăuga vreo 2, dar lasă.
page
Plus, cum au mai ajuns oamenii pe blog.

 

Idk, mă cam bucur că s-a terminat. 

Mă cam transform în Grinch

Holiday-To-Do-List

Încerc să scriu articolul ăsta de câteva zile și acum e momentul. Ajunul Crăciunului, mi-am despachetat cadourile iar devreme ca un om puțin materialist, luminițele sunt aprinse și stau în pijamale. Sunt la ai mei în vacanță și pisica doarme. 

Nu știu dacă are legătură cu faptul că oamenii din jur nu prea sunt fani Crăciun, că am crescut sau că sunt ușor fucked up. Dar nu simt cam nimic. Și, culmea, cică este partea mea preferată din an. Întrebările mele legate de de ce naiba nu intru în spirit cred că au început acum vreo doi ani atunci când am început să cred în magie și am zis că sărbătoarea asta chiar reprezintă momentul în care dorințele devin realitate. Bullshit. Anul trecut cineva mi-a omorât speranța. Sau a mâncat-o.

Poate că e totul doar o minciună frumos colorată și ambalată. Are luna asta un vibe specific, dar sigur nu e dat de consumerism și de cozile interminabile cu oameni care fac cumpărături de parcă e singura zi din an în care se mănâncă. Sau de parcă niște cadouri ne compensează golurile emoționale. Și nervii și banii cheltuiți aiurea doar pentru că așa trebuie și toate ideile preconcepute.  Avea Chirilă un text.” Craciunul nu e o perioada in care „ne deschidem inima ca sa intre lumina sfanta”. De ce ar fi inchis in restul anului? Craciunul nu e slogan dulceag sau vorbe mari. Craciunul nu e reamintirea valorilor morale lipsa. Craciunul nu e un program special la televizor. Si nici zambet fals nu e Craciunul. ”  Cred că e mai frumos Crăciunul când ai un copil și poți să te bucuri cu el, nu când tu te chinui să te regăsești. Sau când eram noi mici și trăiam în globuri din alea în care ninge.

Ieri am împodobit bradul singură, fără muzică tematică pe fundal, doar ca să știu că nu l-am lăsat așa. Ulterior pisicile l-au cam dărâmat. Săptămâna asta nu le-am deschis colindătorilor și am comentat decorațiunile urâte din oraș. Am împachetat aproape drăguț cadouri și chiar m-am bucurat când am văzut că mi-am făcut oamenii speciali să zâmbească.

Anul trecut eram mai entuziasmată. 

Ajungi la concluzia că nu vrei chestii materiale. Și că nu mai e important ce, de fapt contează cine. 

Grinch și-a dat seama. Eu mai lucrez la asta.

Dear Santa, I want peace of mind

Image result for all i want for christmas tumblr

De vreo doi ani scriu pe blog scrisoarea aia clasică. Pentru că unul dintre motivele pentru care îmi place mie Crăciunul este magia, fie ea și fake. Și știu că n-are nicio relevanță, nu vine un personaj mitic să îți îndeplinească dorințele or sth, dar e bine să încerci și să te exteriorizezi. Și poate ceva cu Universul care acționează inoportun.

Oricât de materialistă aș fi, anul acesta nu vreau nimic ce poate fi cumpărat. Am terminat cu fanteziile de copil tâmpit și cu chestiile gen basme. Aș spune că tot ce-mi lipsește acum sunt un job mișto ca să fac bani și un apartament micuț în care să stau cu el și un câine. Dar sunt realistă.

Vreau să mă mai calmez. Să nu mai gândesc atât, să nu mai analizez fiecare posibilitate idioată și irațională. Să nu mă mai fac să sufăr singură. Să mi se schimbe mindset-ul și să mă bucur și eu de ce mi se întâmplă. Să nu mai trăiesc într-un fel de război cu propria persoană.  O listă lungă de să-uri care țin de mine.

Habar n-am, sun pueril și clișeic. Dar vreau să fie bine. Și simplu. Totul. 

So, dacă la Polul Nord aveți praf d-ăsta magic care să mă ajute, need some asap.

Cam atât.

Prima lună de facultate: FJSC & București

IMG_9767.JPG

Recent, s-a împlinit o lună de când am început perioada deosebită numită facultate. Sau fuckultate. Scriam acum ceva timp despre cum a fost prima săptămână, acum că m-am obișnuit fac un rezumat despre începuturile vieții de student. Pentru că eu habar nu aveam ce se întâmplă, în legătură cu o mulțime de aspecte. Așa că maybe I  can help sau pot să mă citesc peste un an să văd ce plantă eram.

Trecerea de la liceu la facultate este destul de bruscă și observi din start diferențe majore. Te muți, te familiarizezi cu o clădire nouă și, după caz, cu scările până la etajul 6 (pentru că mi-e frică să iau liftul, da), cu profi și colegi și materii și modalități de verificare.

M-am mutat în București acum vreo lună și jumătate și pot spune că așa, toată aglomerația și traficul și faptul că îmi pierd în jur de două ore din viață pe drum și ideea în sine a schimbării orașului, mi-am dat seama că are și multe părți bune de care ar trebui să profit. Despre RATB, cu altă ocazie că e prea mult de scris.

Înainte nu aveam ceva foarte clar în cap și stiu că mă întrebam dacă la facultate am nevoie de caiete. Really.

A durat până am înțeles diferența dintre CURS și SEMINAR, aka cele aproape două ore din amfiteatru cu alți 200 și ceva de oameni unde profa vorbește la microfon și tu încerci să pricepi ceva și să nu adormi (nu mereu) și ora cu grupa ta unde e mai mult teorie explicată și aplicată. Nu știam nici ce materii am.

Ce nu îmi place?

Treaba cu bibliografiile, cu pdf-urile și cu faptul că nu ți se mai dă „mură în gură” ce ai de învățat și trebuie să faci și tu un oarecare efort. Dar sunt conștientă că e mai bine pentru tine să cauți singur.

Cursul de Tehnici de Redactare unde nu pot să mă concentrez.

Engleza unde nivelul e cam scăzut.

Secretara care se ocupă de studenți. Mereu mă simt de parcă o deranjez la ea acasă.

Ce îmi place? 

Orarul. Am și zile cu un singur seminar.

Radio. Mă tentează și să încerc să lucrez acolo.

Faptul că nu ai doar teorie, ci ești obligat să faci ceva concret, practic.

Domeniul, pentru că este de actualitate și dezvoltarea ta profesionala include social media, site-uri gen iqads sau reclame. Sau cititul de știri, care nu e chiar favoritul meu, dar știu că e normal să fii informat.

Priveliștea. 

Marți am avut primul parțial din viața mea și cred că a fost mai bine decât mă așteptam. Încerc să nu fiu extrem de antisocială. Alte chestii despre cum supraviețuiesc la facultate, soon.

Mi-e dor de oamenii mei și de acasă, dar mă duc în mai puțin de două săptămâni.