Aventura la Predeal: când te hrănești cu munte și iubire

_MG_1043
Eram happy, da’ așa mai e fața mea

Puteam să scriu textul ăsta de pe terasa cu vedere la munte și norișori, dar uneori reușești să te deconectezi și să fii în visul tău frumos. Care e real.

Nu am mai fost atât de fericită ca în cele trei zile de vacanță în munți de luna trecută dintr-o perioadă îndepărtată pe care nici nu mi-o mai amintesc clar. Să fie de la aerul curat, faptul că ești practic în nori sau că am petrecut timp doar cu probabil persoana mea preferată? Oricum, a fost mișto să nu mai simt anxietate în fiecare moment și să nu mă mai gândesc la ce ar putea să meargă prost.

_MG_1150

Merită și să te trezești de la 4:30 ca să prinzi trenul când știi că mergi cu iubitul tău într-o aventură. Anul trecut erai down rău de tot, acum simți că ai un scop.

_MG_1023

*scurtă poveste cu fetiță drăguță și câine din Predeal*

Cum mergeam fericită și puțin adormită în căutatea unei cafenele or sth să-mi beau cafeaua holbându-mă la munți, văd un câine mic și pufos care părea o combinație între Pechinez și Corgy și normal că am reacția mea universală de copil de 5 ani. După ce m-am înscris cu succes la grădinița cu program prelungit – notă: aveam trench-ul roz so eram din film – o fetiță blondă cu niște urme subtile de pământ, îmbrăcată tot în roz, îmi spune că îl cheamă Bobo. Și nu știu cum sau de ce m-a apucat comunicatul cu ea, pentru că mie nu îmi plac copiii în general, doar cu mici excepții. Am întrebat-o câți ani au ea și câinele ca să aflu că probabil crescuseră împreună, mi-a fost destul de greu să înțeleg ce zice din moment ce la până în trei ani nu vorbești neapărat inteligibil, am aflat că o cheamă Natalia și am făcut cunoștință cu ea ca să descopăr că un copil nu știe ce vrei de la viața lui când îi întinzi mâna. Și-am zâmbit ca tâmpițica la fiecare chestie pe care mi-o spunea, cu iubitul meu în fundal care se uita la mine cu afecțiune și compasiune și probabil gânduri de „Săracaa”. Aparent, fetița își aștepta bunicul care era la pariuri sportive. N-am mai văzut-o. Păcat.

_MG_0965

Predealul ar merita renovat puțin așa și i-ar trebui niște restaurante mai de oameni, dar asta e mai puțin important. Eu sunt happy și dacă stau într-un loc și mă uit la munți, nu trebuie să vizitez neapărat ceva. Știu, probabil am folosit obsesiv cuvântul ăsta. Ce viață pe tine când poți să porți bocanci și să „urci pe munte” ca după să te bucuri de priveliște și să nu faci nimic fără să te streseze treaba asta. Și nu ești singură.

_MG_0979

Moose este cea mai mișto cafenea de aici pe care am remarcat-o după design-ul interesant al clădirii și prin care m-am plimbat ca să fac poze.

IMG_0833

IMG_0820

IMG_0838

IMG_0852

Am văzut unul dintre cele mai frumoase apusuri când simțeam că stau pe norișori, la figurat și la propriu.

IMG_0836

Când m-am întors în București mă gândeam de ce nu am rămas acolo. Vreau să stau în munți, să scriu și să mă bucur de viață cu băiatul ăsta minunat. Și un pug. 

_MG_1253

Mi-am reamintit că trebuie să mă bucur de moment și că atunci când iubești pe cineva în totalitate accepți persoana aia și te simți bine în prezența ei fără să facă nimic special. Și little things like îmbrățisări când adormi sau să te trezești și să îi vezi fața sleepy și știi că în momentul ăla nu mai ai nevoie de absolut nimic. Că e calm și-ți dispare haosul și nu mai ai o mie de gânduri nașpa și simți că acolo ești safe, totul e bine și știi că merită și că vei face tot ce poți să fie okay în continuare, pentru că este cea mai bună chestie care ți s-a întâmplat. 

Reclame

Aventura la Constangeles

IMG_0545

*Ăsta ar putea fi un articol frumos de travel, dar nu este. Pentru că n-avem toți bani să ne ducem pe insulițe și locuri de vacanță extravagante că e greu să fii student. Fiecare cum poate. Ia-l ca pe o poveste.

Acum aproape două săptămâni, prietena mea cea mai bună a împlinit 18 ani (sunt mândră de tine mă fată ly) și a vrut să își aniverseze vârsta asta frumoasă printr-o călătorie. Așa că ea, eu și iubitul meu, probabil oamenii mei preferați de pe Pământ (la care mai adaug vreo 2, se știu ei) ne-am petrecut un weekend deosebit în Constanța. Da, uneori mai ies și din casă, nici mie nu-mi vine să cred.

Background: mie nu îmi place vara, nu îmi place la mare, mai fusesem în orașul ăsta minunat o singură dată când eram mai mică. Before you judge, nu tuturor le face plăcere să se prăjească la soare și d-astea. La munte e mai frumos, îmi  mențin părerea.

„Și cum, nu mergeți la plajă?” Nope. Poate sunt eu hateriță, dar măcar ne-am găsit cu aceeași antipatie vizavi de asta.

Tu știai că dacă vrei să ajungi din Călărași în Constanța cu trenul faci „escală” la Ciulnița, locul tuturor posibilităților? Am făcut și rezervare pe Booking care e fain, încă nu pot să îl compar cu Airbnb. Dacă vrei cazare ieftină și decentă, message me (să-ți spun unde să nu mergi).

IMG_0541

Seara minunată în orașul ăsta nou care era străin pentru 2/3 dintre noi a debutat cu un drum extraordinar prin niște locuri obscure în care am ajuns pentru că, probabil, am făcut o stânga greșită. Pe un zid scria „În solidaritate cu frații rromi”, dar mi-am dat seama de asta din peisajul pitoresc al cartierului din care anxietatea mea credea că nu mai ies. Bine, starea asta s-a menținut pe parcurs, poate exagerez puțin.

Am învățat ce înseamnă o pizza XL la Pizzico, locul unde ne-am dus să mâncăm ca niște turiști responsabili în centrul istoric al Constanței și unde ți-aș recomanda să mergi seara. Am văzut și niște eclipsă, dar se pare că fix când plec și eu de acasă vine evenimentul ăsta astronomic care se vede cel mai prost la mare.

IMG_0568 - Copy

IMG_0584 - Copy

Am vizitat Moscheea Carol I, o clădire mică din centru de unde cică se vedea frumos orașul. Normal că am înjurat în gând când urcam scările în spirală și mi s-a făcut puțin rău aka atac de panică fiindcă simțeam că rămân fără aer, dar sincer a meritat și cred că ăsta este highlight-ul. M-am bucurat de priveliște, am văzut din nou clădirile triste care ar putea fi renovate ca să arate mai civilizat și mi-am mai redus din frica de înălțime. Ne-am plimbat pe faleză, m-am holbat la mare și am rămas dezamăgită și de starea în care se află Cazinoul. 

Sincer, cred că unul dintre locurile mele preferate a fost Barissimo, pentru că era aranjat drăguț în stil vintage reinventat așa, nu știu dacă înțelegi la ce mă refer, dar era mișto și cozy și te simțeai ca acasă. Adică really, fotolii nice și cărți vechi și lumini  și până și baia era decorată frumos, dar mă abțin să nu pun aici poză în oglindă.

Mi-am testat talentele de a folosi un DSLR și am făcut poze, probabil urmează niște spam pe Instagram mai târziu. Am încercat și să mă deconectez zilele alea și îți sugerez și ție, pe cât posibil, să încerci să renunți la social media atunci când poți.

IMG_0553 - Copy - Copy

IMG_0546 - Copy - Copy

Mi-am dat seama din nou că nu contează unde sunt, importanți sunt oamenii pe care îi am lângă mine. Cu ei m-aș distra și pe o băncuță în parc și nu contează ce facem în mod special. Anul trecut eram în cea mai urâtă fază ever psihic, anul ăsta am fost mai bine și numesc asta progres.

Constanța nu este genul ăla de oraș în care să te plimbi, pe care să îl descoperi și căruia să îi admiri clădirile, străduțele și să faci poze mișto. Dacă te duci doar pentru plajă și d-astea, okay. Dar n-are vibe-ul ăla de explorator. Multe clădiri frumoase pe care nu le întreține nimeni, mulți oameni triști și atmosfera rece. Am zis, n-am aruncat cu pietre.

De ziua mea mergem la Sibiu. 

The Coffee Factory sau unde am scris astăzi

IMG_5421

Căutam de câteva zile o cafenea work friendly unde să pot scrie, pentru că m-a gândit să ies din zona mea de confort și să încerc să fac asta undeva care să nu fie acasă unde adorm sau mă las distrasă. Așa că am căutat articole și review-uri și am dat peste locul ăsta drăguț pe lângă care treceam destul de des când mă duceam cu autobuzul la facultate, dar în care nu am mers niciodată.

Cum eu nu suport spațiile aglomerate cu oameni necunoscuți, mai ales când sunt singură (a se citi semi anxietate socială cizelată), să-mi iau laptopul și să merg de nebună a fost un progres destul de mare având în  vedere că vine de la una dintre variantele lui Grinch. 

The Coffe Factory se află pe Bulevardul Regina Elisabeta 54, la vreo maximum zece minute de mers pe jos de la stația cu Cișmigiul, foarte aproape de Kogălniceanu. De afară te întâmpină designul discret cu logo-ul și prețurile afișate la intrare, alături de un geam mare. Dacă treci mai grăbit, probabil nu o vei observa, sau îți vei da seama mult prea tărziu ce era. Are un iz subtil vintage și nu degeaba se cheamă „factory”. 

IMG_5429

În interior, fiecare măsuță are o hartă separată cu probabil una dintre zonele de unde se procură cafeaua, pe pereți sunt desene și picturi tematice, într-un colț sunt chiar și punguțe de cafea. Și muzică nice pe fundal. Nu știu de ce mă așteptam la altceva, dar este aranjată drăguț, probabil aș împrumuta și eu câteva dintre elementele de decor dacă aș putea să am casa mea. Azi dimineață când am fost eu era destul de pustiu, ceea ce mi-a plăcut pentru că ai liniște și nu este unul dintre locurile acelea unde abia poți să respiri. Oricum, este destul de spațios și am înțeles că există și o grădină în spate. Și că mai au concerte jazz.

IMG_5433

Personalul e frindly și prețurile sunt okay. Nu este un loc fancy, așa că nu ar trebui să îți imaginezi ceva foarte dichisit, dar este perfect dacă vrei să petreci niște timp cu tine, să bei o cafea pe care să nu ți-o faci tu sau să planifici. Atmosfera îți dă un vibe bun, eu am reușit să îmi găsesc inspirația. Bine, poate unul dintre minusuri ar fi râșnița de cafea pe care o mai auzi ocazional făcând zgomot. Dar merită numai când te gândești la mirosul acela care se răspândește.

Nu prea mă pricep la review-uri. Din perspectivă de om care scrie și de iubitor de cafea, mi-a plăcut, cred că mai vin.  ❤ 

Time heals your glitter soul

IMG_4900

*niște încercare nouă de artă  neînțeleasă, vizul & scris.

Erai copila fragilă a Universului, pe care fiecare atingere parșivă o făcea să tremure. Îți petreceai zilele hoinărind prin ținuturi necunoscute ca să te regăsești și nopțile sub lună, așteptând. Reprezentai un monstru frumos care se ascundea de tot și de toate și care spera că într-o zi lumea se va da peste cap și îi va aduce urmele alea iluzorii de pace pe care le vedea doar prin amăgiri. HAOS. 

Când te-a lovit, n-ai mai știut cum, unde și de ce. Doar te durea și știai că ăsta era, cu certitudine, sfârșitul. capătul labirintului. iadul. Așa că ai căzut în peștera cu depresii, anxietăți și paranoia. Când vin demonii peste tine, nu poți să te mai zbați.

IMG_4890.JPG

IMG_4891

Dar conștientizezi că bucățile alea urâte sunt parte din tine. Și le accepți și le iubești și înveți să le înțelegi ca să conviețuiți. Că sunt acolo de când te-ai născut tu și vor rămâne acolo și după ce te metamorfozezi din cenușă.

Ei spun că timpul vindecă și poate e cel mai mare clișeu care ne-a trecut prin cap, dar așa e. Ceva cu uitare sau nepăsare sau naiba știe ce și de ce. Dacă trecutul te caută, îl ignori. N-ai nevoie de rămășițe.

Azi ești mai bine ca ieri și mai rău ca mâine. 

IMG_4920

Am fost un elf la Târgul de Crăciun

IMG_2643

Luni m-am dus la Bucharest Christmas Market, în mare parte pentru seminarul de radio. Când temele tale includ activități de genul, știi că ai ales facultatea bună. Dar oricum voiam să ajung, așa că am avut dublu motiv. Oamenii normali se duc seara, când sunt luminițele aprinse. Eu m-am dus pe la prânz.

IMG_2610

IMG_2653

IMG_2713

Era cam friguț, așa că m-am îmbrăcat ca lumea și aveam căciulă și guler de blană. Și mi-am luat trepiedul și camera, așa că un clip nou filmat ca lumea urmează să fie postat în curând. Până atunci, niște poze. MULTE. Nu prea reușite, but still.

IMG_2722

IMG_2734

IMG_2637

IMG_2740

Atmosfera e mișto, intrasem puțin în spirit. Nu e kitchos, e minimalist. Puțin sărăcăcios așa, dar e okay. M-am supărat că nu l-am văzut pe Moș Crăciun, dar asta e. Nu m-am rătăcit pe drum. Fun.

IMG_2742

IMG_2735

IMG_2695

IMG_2682IMG_2658

IMG_2634

IMG_2688

IMG_2710

IMG_2705

Tis the season to be jolly

IMG_2756

Îmi caut spiritul festiv + 8 poze aproape reușite

IMG_2438

A trecut deja mai mult de o săptămână din Decembrie, ceea ce înseamnă că zilele de numărat până la Crăciun devin din ce în ce mai puține. Reclamele tematice au apărut încă de luna trecută, s-au aprins luminițele, în magazine urlă consumerismul, iar vitrinele se întrec în decorațiuni. Până și la mine în facultate sunt vreo 3 brazi.

IMG_2408

Nu sunt cârcotașă. Ador perioada asta a sărbătorilor, când ai impresia vagă că oamenii devin mai buni și ne prinde pe toți așa o magie și uităm de probleme. Și ideea cu Santa and stuff. Dar parcă anul ăsta este diferit și nu sunt în spirit. Am încercat să ascult muzică, am văzut un film, mi-am făcut liste și cam atât. Mă simt puțin elf doar pentru că mănânc dulciuri. Poate când mă duc acasă și împodobesc bradul îmi revin. Sau când împachetez cadouri și fac brioșe. Sau când beau vin fiert și stau cu oamenii mei. Și când ninge.

IMG_2461

IMG_2475

Astăzi am cedat în încercarea de a mai învăța la ISMM (Introducere în sistemul mass-media, not fun) la care am testul parțial marți și m-a apucat un chef subit să ies din casă și să fac poze. Și cum asta era una dintre puținele porniri care presupuneau părăsitul păturii din ultimul timp, m-am conformat. Îmbrăcată de scandal, adică să nu deger, m-am dat cu ruj, mi-am luat aparatul foto și am mers vreo cinci stații cu autobuzul până la cel mai apropiat parc. Orășelul Copiilor. 

IMG_2529

IMG_2483

Am fost puțin dezamăgită de atmosfera foarte puțin christmassy, de kitsch și de faptul că n-am găsit caruselul artistic pe care îl aveam eu în cap. Dar, după ce m-am chinuit puțin, mi-au ieșit câteva poze decente. Cu lumina aia mișto. Mi-era dor să mă implic în asta, ar trebui să o fac mai des. Am prins niște apus, am venit acasă pe jos și mi-am amintit ce-mi place să merg prin întuneric. Luminițele de pe bulevardul ăsta sunt cam urâțele, dar ideea contează.

IMG_2525

IMG_2580

Mai sunt 16 zile btw.

 

Cam câte se pot schimba într-un an sau despre cum sunt mai bine

IMG_2151

Astăzi e a treia zi de Decembrie, oficial e iarnă și începe numărătoare inversă până la Crăciun. Miercuri seară m-am întors acasă după două luni în care m-am obișnuit cu mutarea și cu o serie de schimbări bruște. Făceam comparație cu 29 de anul trecut ca să constat că, în ciuda faptului că anul ăsta a fost complicat ca naiba, sunt mai bine decât eram. Și știu că voi fi din ce în ce mai bine.

IMG_2140

Mi-am început ziua aia trezită de la 7 și cu vibe-ul de badass care mi-a cam lipsit în ultimul timp, dat probabil de noua mea culoare de păr. Trebuia să fie ginger, dar mă rog. Finally am arătat ca o prințesique și nu ca un boschet. Am mers cu bagajul în aglomerația de la metrou și am urcat trei etaje ca să fie bine. Am dat testul parțial la IRP (Introducere în relații publice) și m-am enervat puțin că întrebările erau formulate nasol. Am ajuns acasă și m-am văzut cu oamenii mei. 

IMG_2214

IMG_2192

Anul trecut eram destul de praf din cam toate punctele de vedere. Avusesem cred că primul atac de panică și nu știam ce naiba mi se întâmplă. Am ieșit în familie  să sărbătorim 30 de ani de căsnicie și am băut vinuț. Am ajuns acasă și plângeam pe muzică lame și scriam un căcat și sufeream ca proasta după un tip pe care nu îl interesa absolut deloc.

Văd un progres. Nici acum nu sunt perfect. Dar este diferit și îmi revin treptat și se întâmplă și lucruri pozitive. Acum, de exemplu, sunt destul de rece și parcă nici nu simt că vin sărbătorile. Dar mă aflu pe linia de plutire și știu că pot.

IMG_2149

Toată lumea zice că atunci când te muți și vii în vizită acasă, ai un sentiment ciudat și orașul ți se pare pustiu și nu te mai simți la  fel ca atunci când locuiai aici. Exact. Pentru că nimic nu va mai fi la fel și ești, mai mult sau mai puțin, un străin. Asta mă face să îmi dau seama că m-am relativ acomodat cu Bucureștiul și nu e așa nașpa cum credeam inițial. Nu e o tragedie, persoanele cărora chiar le pasă de tine îți vor arăta asta indiferent de unde ești sau cât timp trece până vă vedeți. Cu toate că distance sucks af.

IMG_2145

Pozele astea nu sunt extraordinare, dar am păr mișto.

„How lucky I am to have something that makes saying goodbye so hard