Scrisoare pentru copilașii care dau BAC-ul #sfaturicuBetty

Exams GIF

Anul trecut eram și eu în postura copilului confuz peste care venea monstrul despre care fusesem anunțată cu vreo patru ani înainte și de care se presupunea că depinde tot viitorul meu. Dar acum, retrospectiv provind, nu a avut nicio influență dacă nu luăm în calcul diploma pe care o am undeva în casă în cazul în care mai intru vreodată în viața asta la buget. Acum, serios, dacă poți să ajungi la o facultate pe baza notei de la examenul minunat, atunci contează. Dar, în majoritatea cazurilor, dai admitere.

În vremurile nu foarte îndepărtate când fiecare zi te aducea mai aproape de BAC, iar toți oamenii se stresau, făceau meditații sau învățau, eu eram undeva departe de planeta Pământ, cu creierul plimbându-se prin galaxii. Cred că am fost cea mai calmă persoană, ori pentru că mă consumam din altele, ori pur și simplu fiindcă niciodată nu mi-a plăcut să îmi sec nervii prea mult cu subiectul școală. Și nu regret deloc că am ales să abordez situația așa.

Sigur, se stresau alții pentru mine. Dar eu eram conștientă că mă descurc. La fel cum m-am apucat de Pretty Little Liars și  mă uitam până la patru dimineața ca după să încerc să învăț puțin și să mă chinui să aleg între asta și încă un episod.

Ca lumea nu sunt foarte sigură când am învățat. În ultimul timp m-au întrebat oameni care se află în situația asta cum am făcut. Sincer, habar n-am. Eu am putut mereu să asimilez repede și să înțeleg, așa că uneri prindeam din clasă. Plus că nu prea puteam să tocesc. Și multă materie cred că o știam deja din anii trecuți (cum ar fi sociologia, care chiar mi-a plăcut; sau unele comentarii la română). Istorie am învățat mai mult în ultimele săptămâni când mi-am dat seama că mă, vine BAC-ul peste tine. Poate am avut și noroc, asta venind de la cineva care a luat 10 la o materie cu care nu avea nicio treabă (cât am așteptat să folosesc informația asta la ceva).

Ideea e că examenul ăsta vine și trece, notele nu reflectă clar cunoștințele tale, poți să înveți cuvânt cu cuvânt chestiuni pe care să le uiți în următoarea săptămână, poți să dai de corectori care să te depuncteze aiurea. BAC aka cel mai mare concurs de memorat. Pentru că așa e sinstemul nostru de învățământ.

Având în vedere că am spus câte ceva din experiența mea și încerc să încep seria de #sfaturicuBetty:

  • Încearcă, pe cât posibil, să nu te stresezi. Oricât de enervanți ar fi părinții și profesorii și toți oamenii care în absolut orice conversație spun ceva despre BAC. Tu știi că va fi okay și brace yourself, asta e doar o etapă.
  • Învață. Dar încearcă să înțelegi. Sau să fie agreabil. Știu cum e să încerci să reții ceva super plictisitor și poți să te motivezi singur. Idk, ia-ți ciocolată.
  • Nu îți neglija timpul liber și nu uita că până și creierul tău are nevoie de o pauză. Așa că mai ieși din casă. Pe mine m-au ajutat mult prietenele mele care erau acolo să mă asculte plângându-mă și să mă susțină. Și mi-am canalizat energiile și pe alte activități.
  • Încearcă să te hidratezi și să mănânci kind of sănătos. Eu la un moment dat mâncam o ciocolată și o pungă de chipsuri, dar hei cine sunt eu să spun asta.

*Mă simt puțin ca Mama Răniților, mai ales că am folosit în titlu copilași având în vedere că am trecut prin experiența asta anul trecut, but get over it. Cică acum sunt matură și dau sfaturi sau ceva. Nu mă ascultați.

Reclame

O ținută de prințesă războinică pentru Digital Divas 2018

IMG_4831

Marți merg pentru a doua oară la Digital Divas, conferința despre fashion și beauty care are loc la Palatul Bragadiru și care adună unele dintre cele mai importante personalități feminine din social media.

După ce anul trecut am încercat să fiu o divă digitală cu două șosete diferite, am învățat despre autenticitate, le-am cunoscut pe  zânele Verde și Retinschi și m-a apucat puțin panica, acum mă duc mai matură și excited că iau parte la evenimente din acestă gamă. Desigur, anxietatea mea socială e tot acolo, dar se mai cizelează. Mereu mi-au plăcut oportunitățile de networking, așa că simt că trebuie să profit. Printre speakerii de anul acesta se numără Maurice Munteanu, Dana Rogoz, Sânziana Negru sau Andreea Balaban. Conferința poate fi urmărită și live AICI.

Chiar dacă eu și domeniile astea nu avem mare conexiune, am vrut să scriu despre haine. Sau să îmi mai antrenez abilitățile la tipul acesta de fotografie. Nu respect regulile de modă and stuff și consider că stilul este o chestiune proprie, în sensul că dacă ție îți place ceva trebuie să îl porți și gata. Cu atitudine. Eu abordez vreo două: boschet și prințesică. Uneori se mai combină. 

După ce inițial preconizam un articol cu 3 ținute ieșite din zona de confort, mi-am dat seama că pantalonii evazați de culoare roșie și rozul sau fusta cu pliuri sunt peste capacitățile mele. Așa că a rezultat această ținută de prințesă războinică în care am combinat niște piese aproape basic care dau bine împreună. Trench-ul roz pudră este noua mea iubire și, cu toate că mi s-a spus că arată ca un halat (puțin, da), i fucking love it. Nu prea știu cum să comentez restul hainelor, ăia sunt blugi și aia e o cămașă simplă albă. Plus botinele mele negre preferate din ultimul timp. Ceva cu less is more.

IMG_4809

Nu mă prea pricep la articole de genul. Revin la dubioșeniile mele soon.

Digital Divas

Sunt mai B I N E

IMG_4543

M-am trezit la 8 într-o zi de duminică, ultima din vacanța asta scurtă de primăvară. Constat că îmi era dor să fiu matinală. În ultimul timp am avut un vibe mai bun decât în restul anului, sau al anului trecut, sau nici nu îmi mai amintesc de când. Nu am prea scris aici, nu am mai fost așa productivă, dar am fost într-un fel de pauză sau cerc de ceva vreme și în sfârșit simt că mi-am mai revenit. Că sunt mai bine.

Iar scriu rânduri de tip jurnal aici, dar fac ce vreau la mine pe blog. Și uneori mă motivez când mă citesc.

M-am maturizat destul de mult. Mereu mă compar cu versiunea mea din trecut, pentru că la un moment dat sigur am fost mai rău. Adică, aveam breton și plângeam pe băncuțe. Sau abia ieșeam din casă. Sau credeam că mor. Sau făceam crizuțe de trei ori pe zi. Și văd o evoluție. Acum, când mă apucă  gândurile de nebună, le gestionez mai bine. Dacă ți-ai revenit nu înseamnă că mereu e totul okay, dar știi cum să depășești fazele nașpa și nu le mai lași să te controleze. Am învățat atâtea despre mine și despre cum și de ce reacționez în anumite situații și este important să îți cunoști propria persoană.

Trebuie să ai grijă de tine. Și să faci ceva cu viața ta. Așa clișeu cum sună. Că nu ajungi nicăieri dacă te consumi și aștepți să treacă pe lângă tine. Așa motivațională n-am mai fost din vremuri îndepărtate. Dar am ajuns la gama asta de concluzii the hard way. 

Să bei apă. Să-ți iei vitaminele și să mănânci kinda sănătos. Să îți bei cafeaua în liniște, eventual cu niște ciocolată. Să faci ceva pentru tine. Să crești ca persoană. Și să ajuți, să faci și tu lumea un loc mai bun. Și să te ții de oamenii care sunt acolo mereu. Plus alte chestii despre dezvoltare personală și self love.

Fericirea e efemeră, dar e formată din momente din astea mici în care te simți bine. 

Azi mă întorc în București, dar începe să devină mai ușor. Distanța e ceva relativ. Și poate revii la activitățile tale mișto și îți aplici în sfârșit planurile.

*ceva citat foarte deep și inspiring*

P. S: Poza aia e din Gara de la Ciulnița, tărâmul tuturor posibilităților.

Better days

IMG_4587

Stai afară la soare cu laptopul în brațe și bei niște vin. Este cald, mai adie vântul, porți o rochie și părul tău roșcat pare de foc în bătaia razelor. De când voiai să scrii ceva care nu mai e dominat de nuanța aia persistentă de tristețe pe care ai întors-o pe toate părțile în ultimele luni. Respiri aer curat și în sfârșit te bucuri de un moment. Ăsta, acum, când tastezi în natură cu licoarea roșie lângă tine. Respiri. Și toate dramele sunt puse pe pauză și te privești ca o ființă boemă din secolele trecute care își manifesta emoțiile cu stilou și hârtie.

Ai ajuns la concluzia că nu ești victima unei povești. Ești prințesa războinică. Și viața e mai mult, tu ești mai mult, noi suntem ceva în plus față de lacrimi și negru. Uneori devii așa pseudo-filosofică, dar știi că principiile tale sunt adevărate și ar trebui să le înțelegi, să te ghidezi după ele, nu doar să le rostești. Și e greu. Tu ai fost obișnuită să dresezi dragoni, nu să mergi în război. Nici măcar nu știi cu cine te tot luptai. Cu ei? Sau mai mult cu tine? Ți-ai pus sare peste răni ca o masochistă în toți acești ani și ai așteptat să vină cineva cu un antidot miraculos, de parcă asta ar fi fost soluția tuturor problemelor tale.

Dar a apărut el și nu ai mai fost singură împotriva lumii. Și, cu toate astea, ceva nu era bine. Tu habar n-aveai cum se simte binele, nu știai dacă meriți, dacă ești destul pentru un alt om. Aveai demonii tăi. Credeai că vei rămâne permanent în groapa cu frici și overthinking, unde găseai confort doar pentru că erai prea speriată ca să pleci. Înveți să îi controlezi, să te accepți, să iubești, să privești și din altă perspectivă. Înveți să ai zâmbetul tău de copil care apare din ce în ce mai des în ultimul timp. Înveți că ești importantă și meriți.

Și ceva clișeico-siropos cu iubire și fericire și schimbare. Anul trecut nu credeai că ajungi aici, așa. 

Poate nu e mereu totul perfect, nici nu va fi vreodată, dar înveți ce e fericirea și cu ce se mănâncă. 

Povești de 1 aprilie

IMG_4533

Duminică a fost una dintre zilele acelea în care ori a rămas Mercur în Retrograd, era lună plină sau creierul și-a dat shut down brusc. Aveam o stare așa bună, cum nu cred că am avut vreodată anul ăsta. Așa că mai jos sunt o serie de povești amuzante din gama doar mie mi se poate întâmpla asta/cum să fii penibil.  Măcar funny sunt.

În gara de la Ciulnița, pe peron, așteptam trenul în lumina și căldura razelor de soare de dinainte de apus. Cum stăteam acolo și voiam să plec mai repede, vocea aia care face anunțuri legate de mersul trenurilor spune pe tonul ei lipsit de emoție cum există o întârziere de 100 de minute. Yey, azi e ziua ta norocoasă, tocmai ai câștigat o vacanță prelungită în cea mai modernă gară din zonă. Deja îmi imaginam cum stau o oră jumate și fac crize. Într-un final, ni s-a spus că putem să luăm trenul următor. Așa că am stat în picioare și m-am holbat la cerul care părea din poveștile cu zâne.

Eu nu am mai călătorit cu trenul pe lumină prea mult, așa că în gară priveliștea mi se părea necunoscută. Știam că există probabilitatea să oprească și la Obor sau ceva de genul și eram ușor confuză când erau oameni care încă nu se ridicaseră. Așa că am zis să pun întrebarea supremă, să fiu sigură.

Eu: – Trenul ăsta ajunge și la Gara de Nord, nu?

Tipă care se uita la mine cu fața de vai, săraca: – Suntem la Gara de Nord.

După episodul ăsta în care mi-am reamintit că orientarea mea în spațiu e praf, convingerea mi-a fost întărită când mai aveam puțin și ajungeam acasă. Am luat autobuzul pentru două stații, pentru că nu mai aveam chef să merg pe jos. Am fost atât de concentrată la cei doi homeleși care erau în jumătatea mijlocului de transport care, sincer, cred că nici nu mă vedeau bine, încât am coborât cu o stație mai târziu. Okay, până în casă distanța dintre stații e cam aceeași. Merg eu ca o floricică, văd strada cu blocul, îmi spun în gând că ăla nu e blocul meu, ocolesc și îmi dau seama că nu prea știu unde locuiesc noaptea. Când mă mut trebuie să știu foarte clar unde mă întorc seara acasă.

Uneori am și zile mai bune. Pace.

 

 

Iubirea din RATB

Image result for distance tumblr

Într-o zi târzie de martie unde niște raze timide de soare încercau să se facă remarcate, tu de duceai acasă cu autobuzul ca într-o rutină care te seacă. Erai acolo cu gândurile tale încâlcite, ruptă  de realitatea exterioară. Deodată, remarci în fața ta un cuplu. Îți e destul de incertă vârsta lor, între final de generală și început de liceu, părea că și ei au terminat o zi lungă. Ea avea inocența aia pe care la tine în privire nu a văzut-o nimeni vreodată. El avea puțin din aerul de tip rău care devenise bun pentru ea. O mângâie pe față, îi spune ceva ce nu înțelegi și o privește fix cum el te privea pe tine, cu afecțiunea aia, de parcă e soarele și se rotește în jurul ei. O ia în brațe strâns și îi zâmbește ca un copil. Ea coboară, nu se despart cu spectacol, sunt conștienți că se vor revedea curând. Și așa se termină pentru tine filmul poveștii lor de iubire.

Și îți amintești cât de dor îți este de el. Cum pe tine nu te țin strâns niște brațe acum, nu te calmează nimeni, nu se uită la tine de parcă ai fi cea mai importantă ființă din Univers. Tu doar aștepți momentul ăla în care vă vedeți din nou. Și până atunci, te descurci cum poți. Mai scrii două rânduri, te mai uiți pierdută pe geam, mai cumperi un bilet de tren. Reziști.

30 de chestii despre mine

IMG_4185.JPG

Acum vreo două luni circula pe Facebook ideea asta și mă gândisem că e un  exercițiu bun la momentul respectiv. Doar că majoritatea articolului a sfârșit într-un document în laptop pe care s-a pus praful. Până azi. Am încercat să fac și eu asta într-un writing challenge, dar nu prea mi-a ieșit. Așa că aici sunt chestii total random despre mine.

1. Cred că dovlecelul este singura legumă pe care nu o mănânc în absolut niciun fel. Nici fiert, nici prăjit, nici nimic.

2. Luna asta s-au făcut doi ani de când beau cafea. Până atunci mi se părea un moft când auzeam pe cineva că spune că nu poate să stea fără. După am început o relație lungă și frumoasă. I fucking love coffee. Inițial o beam super dulce, apoi am început să o accept și simplă, dar cred că depindea de stare. În ultimul timp e fără zahăr.

3. Până anul trecut nu prea beam bere și mi se părea mult prea amară. Nu îmi imaginam vreodată că îmi voi schimba părerea, dar s-a întâmplat. Până și berea nașpa e bună.

4. Primul serial întreg pe care l-am văzut a fost STALKER, care ulterior a fost anulat.

5. Când eram mică voiam să fiu prințesă. Când eram mică eram prințesă. De la trei la șapte ani așa. Și aveam un elefant de pluș iubit, din ăla gen teatru de păpuși.

6. Cred că mi-am găsit identitatea prin clasa a 10 a. Până atunci îmi păsa excesiv de mult de părerile exterioare, mai ales din cauză că sunt introvertită. După am învățat că e bine să fii diferit și am început să mă impun.

7. Prima pereche de blugi rupți a fost tăiată de mătușa mea. Erau negri și suuuper rupți și eram destul de reticentă să ies așa din casă, cu toate că mi-i dorisem. Atunci am primit sfatul care probabil m-a marcat pe plan vestimentar: atitudinea contează.

8. Mi-am vopsit părul de prea multe ori ca să mai număr. Niciodată tot. Probabil niciodată o nuanță uniformă. Singură, cu câteva excepții. În mare parte nuanțator spumă, puțin albastru de metil, o dată vopsea. Și m-am decolorat cu pudră pe care scria că e exclusiv pentru uz profesional. Încă mai am păr.

9. Înainte să am blogul, am avut o pagină de Facebook numită Stay Strong. Era destul de la modă treaba asta cu jurnalul online și eram a 9-a, perioadă în care am simțit că e momentul să îmi fac gândurile publice. Era un colțișor ușor depresiv care reprezintă debutul meu în online.

10. Stilurile mele vestimentare se clasifică în două mari grupe: boschet și prințesică. Bine, trei că uneori le combin.

11. Uneori nu sunt mulțumită de mine și de munca mea, fie că se referă la blog, la procrastination sau la postările de pe Instagram. Mă apucă niște crize existențiale și mă comport de parcă sunt cel mai netalentat om de pe planetă. Dar mă calmez.

12. Am două prietene super bune care au fost și sunt acolo în momentele grele, când mă apucă toate crizele și gândurile. Luv ya gurls.

13. I’m a complex mess. Nici eu nu mă înțeleg uneori. Gândesc mult, în mare parte irațional și asta mă face să mă simt nașpa din cauza mea. Am fost și  la psiholog. Poate ar trebui să mă mai duc.

14. Mâncarea mea preferată este pizza. Plus paste. Și, paradoxal, cred că după urmează salata.

15. Mereu vreau să citesc, dar foarte rar chiar o fac. Că nu mi găsesc stare și asta mă enervează.

16. În permanență am cel puțin o vânătaie pe picior. Și în majoritatea cazurilor nu știu cum a apărut.

17. Nu sunt absolut sigură ce vreau să fac după facultate sau cu viața mea în general, dar asta nu mă sperie. Mă bate gândul să devin freelancer, dar mai am până acolo.

18. Îmi este destul de greu să înțeleg conceptul de spațiu și de alone time al oamenilor, iar de cele mai multe ori îl iau personal, în sensul că mi se pare că nu le pasă de mine suficient. Ceea ce duce la conflicte inutile. De fapt am nevoie de atenție și încă învăț să îmi gestionez reacțiile.

19. Nu știu câtă muzică veselă știu. Adică știu, dar mai greu. La un moment dat am încercat să caut ceva care nu e trist și mi-a luat destul.

20. Plâng din chestii stupide și mă consum foarte repede din ce nu ar trebui. Și e involuntar.

21. Îmi place mai mult vinul roșu decât cel alb. 

22. Mereu mi-am dorit să scriu o carte și am avut câteva tentative pe care dacă le recitesc acum le consider penibile. Dar într-o zi.

23. Cred că prima poezie pe care am scris-o a fost ca temă prin clasa a cincea, ceva cu natură și atunci mi-am dat seama că îmi place. Și profa din generală m-a susținut.

24. M-am ofticat mereu că nu am talent la cântat, desenat sau orice fel de lucru manual. Sunt destul de praf și cu toate astea încă mai încerc.

25. Când eram super mică voiam să fiu câtăreață, probabil ca orice copil. Și dădeam concerte în familie și cred că melodia mea preferată era „Dacă ploaia s-ar opri” de la Cargo. Dacă mă gândesc acum, versiunea mea de trei ani nu înțelegea suferința din iubire vindecată cu alcool.

26. Am încercat să fac vlogging și pentru o perioadă chiar m-am ținut de asta. A fost o experiență care m-a ajutat să cresc ca persoană. Poate ar trebui să revin.

27. Am avut o tentativă de business cu tricouri pictate manual. Nu mi-a ieșit.

28. Am niște povești interesante cu seen. Vremuri nașpa și copil fraier.

29. În timp mi-am perfecționat tehnica de stalkerit. Asta sună dubios. Dar am aflat multe chestii fără să mai întreb.

30. Am fost mamă de câine part-time, iubesc câinii și când voi putea vreau să îmi iau un pug.

Ce să faci ca să te simți mai bine? #sfaturicuBetty

Related image

A trecut destul de mult timp de la ultimul articol în care dau sfaturi cu toate că nu mă pricep. Nu știu dacă hashtag-ul ăsta va deveni o serie sau ceva. Cum iarna în martie e deprimantă, astenia de primăvară mai are puțin și te lovește, viața e complicată și iubirea la fel, am revenit aici cu ideile mele tâmpite. Nu garantez că vei fi happy happy joy joy, dar nu la fel de legumă tristă. Cred.

Bea niște cafea. Vin. Bere. Ceai. Ce vrei tu. Și nu uita de apă că e bine să te hidratezi.

Fă un duș fierbinte. Stai acolo și calmează-te.

Scrie. Poate să fie și o scrisoare plină de nervi căreia să-i dai foc, doesn’t matter.

Vorbește cu cineva ca să primești vibe-uri pozitive. Poți să discuți fix despre problema pe care o ai sau pur și simplu să ai o conversație pe un subiect random. Ajută.

Ieși afară. Fie că e până la magazinul de la colț sau o ieșire ca lumea, măcar te dai jos din pat și respiri aer curat ca să ți se mai oxigeneze creierul.

Citește sau vezi un serial. 

Uită-te la meme-uri. Serios. Intră pe 9gag. Sau unde vrei tu.

Ascultă manele ironic. Pe bune. „Manelele mi-au vindecat depresia” există cu un scop. Sau muzică românească pe care nu ai deschide-o în mod normal.

Uneori totul e prea mult, obosești și ai nevoie de o pauză de la tot. Și vrei să fie simplu, dar nu e. Așa că după ce plângi degeaba constați că tu poți să te faci să fii mai bine. Și aia e. Acum, la modul super serios, dacă ești în starea asta de mult prea mult timp sau devine din ce în ce mai rău, du-te la psiholog, pretty please.

Primul drum cu trenul sau despre distanță

IMG_3933

Este cinci dimineața cu o aromă de februarie ploios, ieși din bloc în întunericul și liniștea Bucureștiului de dinainte de haosul zilei. Mergi cu pași grăbiți și un bagaj pe care îl cari, te mai uiți la picăturile care cad nervoase și aștepți autobuzul. Tu și alte zeci de oameni. Pentru ei această azi poate că este doar o joi normală. Pentru tine e cu siguranță mai mult de atât. La metrou e frig și speri să nu fie și pustiu. Constați cu încântare că nu ești singura. Aștepți în tăcere, cu toate că la tine în cap gânduri și imagini se derulează fără oprire, ca într-o casetă stricată. Nu e cea mai bună oră la care să ieși din casă, dar uneori te mai sacrifici. Ți-e puțin teamă să nu te rătăcești, să nu ajungi la timp, să se întâmple ceva. Ești în gară. Te plimbi confuză câteva minute, până găsești trenul care te va duce a c a s ă. Stai pe peron în zgomot și privești dezorientată agitația.

Trenul e aproape gol.  Ești surprinsă de cât de nou pare. Afară e încă întuneric și nu vezi aproape nimic. Asculți niște muzică și ora pe care o ai de petrecut aici se evaporă. Ajungi în altă gară, mai tristă și mai lipsită de populație. Tu, un angajat CFR și probabil un alt călător. Și o familie mare de câini unde remarci patru puiuți care aleargă în toate direcțiile cu mutrele lor fericite. Plus o bătrână cerșetoare care își povestește jumătate de viață în două minute. Aștepți. Nu e frig, e chiar frumos. Faci o serie de poze, un fel de estetica urâtului. Urci în cel de-al doilea tren, care îți dă peste cap părerea inițială. Dar ce sunt 30 de minute în mizerie pentru câteva zile de iubire? 

Și știi că în curând va trebui să o iei de la capăt, că viața ta se împarte între gări, trenuri și orașe. Că distanța e un concept de căcat care ți-a mai făcut rău până acum. Că devine mai ușor să pleci, pentru că ajungi să te obișnuiești. Dar de fiecare dată când ajungi înapoi te apucă dorul de el. Practic, de asta te mai întorci. 

New year new me bullshit

Este Martie, adică au trecut deja două luni din anul ăsta nou despre care nu am apucat să scriu. Mi-am zis că vreau să îmi pun blogul la punct, dar de fapt cred că voiam să mă pun la punct pe mine. Nimic nu s-a întâmplat încă, dar mi-am dat seama că mi-e dor să scriu aici și dacă îmi iei și activitatea asta rămân doar haos și crize. Că asta este printre singurele în care te regăsești, care te ajută și te face să te simți întreagă și tu o neglijezi și dai cu ea de toți pereții.

Vechea poveste: anul ăsta e anul tău, clar. Scapi de obiceiurile tale nocive și te schimbi în persoana care ai vrut mereu să fii. Bullshit. Te agăți de fix aceleași chestii care îți dau o senzație vagă de siguranță, că normal că ți-e greu să  ieși din zona de confort. Și e mult mai simplu așa. Vrei să fie diferit, dar nu poți să nu faci aceleași căcaturi. Overthinking. Ceva cu dramă. Concentrarea ta e undeva la limită. Ești într-o bipolaritate continuă. Confuzie.

Habar n-ai ce faci cu viața ta. Ai un contur despre ce ai vrea, dar nu știi clar cum să ajungi acolo. E un rollercoaster la tine în creier și azi te simți Wonder Woman, mâine ești depresivă sub pătură. Teoretic ești conștientă de ce trebuie, dar nu poți. Nu ai capacitatea să te aduni. Nici tu nu te mai înțelegi. Și timpul trece și te găsești în punctul de care voiai să treci anul trecut. Sau acum câțiva ani.

Niște citate motivaționale, ceva cu stres și praf. Idk. Totul e o ciorbă și ție nu-ți place ciorba. Uneori e mai liniște și după revine iar la haos. Mai ești și mediocră din când în când. Unde naiba s-a dus versiunea ta mișto? Măcar ai acolo niște oameni care îți spun când reacționezi ca fraiera. Uneori. Hai că poate mai scrii și tu ceva.