Despre cum ajungem în halul ăsta

Image result for she wasn't fragile like a flower

Am scris despre tristețe, confuzie și perioade nasoale, despre cum suntem oameni, defecți, reali și vulnerabili, am pus clișeele care s-au dovedit adevărate, am fost drama queen, attention whore sau cum mai pot fi numită din exterior, am fost omul ăla cu un norișor de ploaie deasupra capului. Postez chestii depresive și totul e un haos și iar mă plâng. Vai, ce greu e și îmi calc regulile personale în picioare pentru a nu știu câta oară. „Iar scrie asta căcaturi.” Fuck that.

Dar, în tornada de gânduri, mi-am dat seama că nu ajungem așa singuri, pur și simplu, fără să se întâmple nimic. Suntem suma tuturor experiențelor noastre. Adică și alea negative. Mediul, oamenii, trăirile. Rănile. Suferințele. Toate și-au lăsat amprenta și am rămas cu o serie de cicatrici  care se mai activează ocazional. Nu dezvolți un anumit tip de comportament sau de gândire din senin. Nu e ca și cum te trezești într-o dimineață și te hotărăști să te simți ca naiba. E o treabă care ține de timp. Când ești distrus emoțional și psihic, te schimbi. Și-ți pui întrebări obsesiv, să crezi că nu ești destul de bun, că te-ai transformat într-o persoană oribilă care îi va face să sufere pe cei din jur exact cum a pățit ea. Care nu merită ceva bun și devine suspicioasă. 

Până la un anumit moment, nici măcar nu îți puneai problema așa. Nu te-ai fi gândit nicio secundă la anumite scenarii ipotetice, nu ți-ai fi bătut capul cu războaie cu tine. Nu ți-ar fi fost frică. Dar asta era înainte. 

Știu că este despre cum te raportezi la situație. Și poate sună egoist, dar nu e vina ta că reacționezi într-un anumit fel din cauza a ceea ce ți s-a întâmplat. Nu mă comport acum de parcă am descoperit focul că sunt conștientă că astea sunt logice și mi-a luat mie mai mult să le înțeleg. Dar e ușor nedreaptă toată teoria asta. Și nu poți să fii fericit că ai trecut prin căcaturi care te opresc.

Cică Fake it till you make it și trebuie să crezi și legile universului. Asta a fost constatarea de azi, bye. 

Anunțuri

Am început facultatea cu stil. Or not

Image result for please understand that you re still young

Mi-a luat o oră să mă trezesc dimineață și abia m-am dat jos din pat pe la 9. Încă mi-e foarte somn. Nu am o stare de scris, dar mă chinui ca să știu că fac ceva. De fapt, n-am stare de nimic. Vreau să stau în pat, să se oprească totul temporar, să se pună pauză până se așază lucrurile și devin okay. Sunt atât de confuză și îmi lipsesc atât de multe și nu vreau să rănesc. Să îmi stric șansa. Nu mai știu ce simt. Sau știu și mă transform în paranoia. Sunt într-un rollercoaster și nu mă mai recunosc, nu asta e versiunea aia bună. Eroare ceva. Parcă scriu rânduri de jurnal aici. Dar cică lupți cu demonii tăi în fiecare zi. Whatever.

Ideea e că mi-a lipsit entuziasmul. Sau vreo altă trăire. Și m-am dus acolo la deschidere. Sunt la FJSC, la Publicitate. A fost interesant, destul de primitor, au avut confetti, majorete și s-a pus de vreo două ori imnul facultății. Mă abțin. Mi-a plăcut în schimb când s-a parafrazat ironic replica de ieri a Ministrului Educației cu viitorul de mâine mai bun ca ăla de azi.

Partea cea mai interesantă a zilei a fost după ce am ajuns acasă și mi-am dat seama cum m-am deplasat prin jumătate de oraș. Doar mie mi se putea întâmpla așa ceva. Asta e, viața, pot să introduc un nou trend.

Mi-am dat seama că mai am cam mult până la prima vacanță, nici nu am început ca lumea și deja nu mai vreau. Citat motivațional, pace bucurie fără bere la cutie, poate niște vin fiert.  Respir.

Doi ani de blog

tumblr_nc61pvJ7DD1rhm1omo1_250

Astăzi se împlinesc doi ani de când mi-am găsit identitatea scriitoricească online și am creat Blogul unei alte tipe ciudate. Și pentru că n-am cu cine sau n-am stare să sărbătoresc, am zis să postez un articol despre asta.

Primul meu contact cu blogul a fost pe la final de clasa a 9-a super random, după câteva zile de research. Adevărul e că a fost o perioadă destul de depresivă în care nu reușeam să mă integrez, să mă exprim liber și eram mică și speriată. Așa că am cam început ca terapie, cu texte de plâns pe gresie și muzică tristă în fundal. Exagerez. Vreo șase luni nici măcar nu distribuiam, pentru că eram reticentă la ce va crede lumea care mă cunoaște. Până am spus fuck it.

După un an și ceva, am avut o tentativă să șterg tot, pentru că simțeam că nu mă mai reprezintă. Au urmat niște crize și momente de gândire și am ajuns la concluzia că pot să mă reinventez. Am renunțat la aproape tot ce scrisesem până în faza aia, exceptând vreo 5 articole. Mi-am găsit un nume. Mi-am dat seama că aia sunt. Și de atunci mă accept și chiar rezonez cu ce tastez aici. 

Pentru că da, sunt ciudată din multe puncte de vedere, mă mai fac de râs singură, percep chestii diferit. Și oamenii care mă cunosc pot să confirme. Nu scriu foarte bine, nu se uită multă lume pe aici. Dar mă ajută pe mine. E un fel de jurnal online, un mod de a mă înțelege. Prin intermediul blogului am cunoscut oameni din domeniu. Și m-am maturizat. Am luat pauze (de fapt cred că e doar una) când mă pierdusem, am revenit pentru că îmi place să-mi public aberațiile.

M-am tot gândit ce vreau să transmit aici. Sunt eu, reală și mi se pare cea mai importantă chestie. Să fii tu. Clișeu ca naiba. Să fii sincer și să nu te intereseze părerile exterioare atâta timp cât ești okay cu deciziile tale. Să îți asumi. Să înveți că lumea chiar nu e roz și că suntem umani și e normal să avem momente de vulnerabilitate. Și că fazele nașpa trec.

Idk, de cele mai multe ori zic aici ce ar trebui să-mi spun mie.

Unul dintre cele mai mari complimente este să-mi spui că mă citești. Și chiar era drăguț când prin liceu oamenii îmi mai spuneau asta sau când primeam mesaje. Că știi că mai există cineva în situația ta și că ai atins măcar o persoană.

Acum doi ani eram a 11-a, eram îndrăgostită de cineva care nu m-ar fi vrut ever, începeam să înțeleg ce vreau de la viață și mă autointitulam tipa ciudată cu blog. Azi sunt confuză maxim, încep facultatea și încă scriu.

Lma ❤ 

Cum a fost la Webstock: inspirație și autobuze greșite

IMG_1725
Fac valuri. Uneori fac și spume

Vineri am fost la Webstock, după cum probabil se putea observa din mulțimea de postări de pe Facebook. Mi-am început dimineața ca om proaspăt mutat în oraș ajungând în Ferentari fără să vreau. Eram în autobuz și am văzut eu că parcă nu mi se pare traseul cunoscut, având în vedere că am mai mers pe acolo. Întreb civilizat dacă ajunge la Unirea și un nene îmi răspunde super mirat: „Ce să caute la Unirea?” Atunci mi-am dat seama că am făcut o gafă și am mers două stații într-o zonă necunoscută, așa că am încercat să nu mă panichez și să iau alt autobuz înapoi. Long story short, am ajuns și la Marriott.

Nici nu știu cum să sintetizez ediția de anul acesta. N-am mai fost la fel de entuziasmată, sunt într-o fază de NUMB, nu prea mai simt chestii. Dar a fost mișto, am relativ vorbit cu oameni, am fost și antisocială ca naiba. Mă bucur mult că am găsit-o pe Georgiana Mihăilă aka O pisică neagră cu care am stat majoritatea timpului. M-am văzut și cu Eliza Bălașa și Cristiana Cornea, Claudia Predoană și  https://bravoandreea.ro/   Nice gurls. ❤ Nu m-am mai împiedicat, am evitat momentele de penibilă.

Pe scurt, despre câțiva speakeri pe care i-am ascultat 

Alex Gâlmeanu, care a vorbit despre cum fiecare fotografie trebuie să transmită o stare și despre cum contează foarte mult percepția, iar noțiunea de interesant este diferită pentru toată lumea.

„Un fotograf bun e și un filosof bun.”

Lucian Mîndruță mi s-a părut destul de real și sincer.

„Nu ești în social media ca să te citească lumea, ești acolo să scrii ce simți.”

Matei Dima aka BRomania pe care l-am văzut pentru a treia oară. Nu îl urmăresc, dar mi se pare un om mișto. A vorbit despre low points și muncă.

Suferința din iubire e o suferință frumoasă, nu e iadul pe pământ.”

Cum e asta?

Marius Manole, despre care nu prea știam nimic pe lângă faptul că e actor, dar de care mi-a plăcut. Am reținut că te apuci de ceva pentru că ai o nevoie reală și e un fel de terapie și sunt de acord.

„În afară de moarte, se poate orice.”

Andrei Șelaru aka Selly pentru care am ratat panel-ul despre Instagram, dar nu regret. Am stat în al doilea rând, am făcut contact vizual, am salutat-o și pe Luminița Balaban care e un om frumos. Revenind, copilul ăsta  e genial. Nu îl urmăresc constant, nu prea mă uit la vlogguri, dar știam că spune chestii relevante. Acum serios, când eram eu clasa a 10-a nu știam pe ce lume trăiesc, el are o o mulțime de abonați pe Youtube, colaborează cu branduri, e apreciat și de adulți, pe lângă tânăra generație. „Influența vine din autenticitate.” La finalul conferinței am așteptat ca penibila să termine de dat un interviu ca să-l felicit și să facem o poză. E atât de drăguț, natural și deschis. Good job, kiddo. 

Am plecat destul de devreme, pe la 5, dar eram obosită și puterea mea de concentrare era zero. Am auzit că Mariciu a cerut-o pe Ioneasca pe scenă, am văzut video, mereu mi s-au părut goals.

Mi-a plăcut, am rămas cu niște idei importante, mai vin. #webstockro

M-am mutat și încerc să mă adun

Astăzi m-am mutat. E 28 septembrie și marți începe facultatea. Cred că sunt singura fraieră care aseară a plâns vreo două ore pe motiv că pleacă. Ca lumea așa, cu lacrimi șiroind pe toată fața ca în filmele alea triste. Sunt conștientă că te așteaptă oportunități noi în momente de tipul ăsta și că te transformi în aproape adult și te reorgenizezi puțin. Dar să te desparți de locul pe care îl numeai acasă și unde atingeai un nivel realtiv stabil de okay e și mai dificil când oamenii la care ții rămân acolo. Am mixed feelings față de toată treaba asta. Pe de-o parte, sunt conștientă că e bine și că altfel însemna stagnare, dar sunt tristă că se schimbă situația și intervine distanța.

Nu mi-a plăcut niciodată în mod special Bucureștiul, din cauza aglomerației oribile. Dar am zis că e cea mai bună opțiune. Ca să evit căminul în care nu aș fi avut capacitatea să locuiesc, stau la o mătușă pentru o perioadă nedeterminată. Independența mea nu e chiar completă, se pare. Acum ar trebui să mă aflu în faza aia cu Pack your bags and chase your dream sau ceva. Și fiecare final e un nou început, așa se zice.

Nu sunt prea bine nici emoțional, nici psihic. Nu am fost de mult timp. Dar încerc să mă repar, pentru că știu că nu pot continua în halul ăsta. Așa că poate acum totul se va așeza în vreun fel. Trebuie. Și timing-ul e o prostie, pentru că strică tot și te face să îți pui întrebări imposibile și să fii nevoit să amâni și să speri că nu se duce dracu’ tot între timp.  Dar se presupune că dacă îți pasă rămâi acolo indiferent de circumstanțe. Și poate situația chiar accentuează anumite chestii, who knows.

Încerc să fiu bine, să îmi canalizez energiile pe pozitiv, să mă bucur de ce se întâmplă. E toamnă. Mâine mă duc la Webstock. Cafea. Azi apare sezonul 4 din How to Get Away with Murder. Vinuț fiert. 

Vineri merg la Webstock

8b47baca-1384-4b60-a7bf-af4359fab0f9

Motivul pentru care îmi părăsesc orașul natal cu câteva zile mai devreme, adică mâine, este pentru că la finalul săptămânii mă duc pentru a doua oară la Webstock aka cea mai mare conferință de social media din România, unde se adună crema blogging-ului and stuff.

Anul trecut eram entuziasmată și panicată, pentru că era primul eveniment la care participam în calitate de blogger, aveam 17 ani și îmi făcusem cărți de vizită ca să par profi. Mi-a plăcut, mi se pare că înveți o grămadă de chestii și ai oportunitatea să vezi mulți oameni interesanți din online în lumea reală.

Webstock este organizat în două sesiuni și șase micro-conferințe desfășurate paralel care abordează topicuri precum Influencer Marketing, Blogging sau Instagram. La sfârșitul zilei se va desfășura Gala, unde sunt premiate proiectele remarcabile din mediul digital.

Dintre speakeri, abia aștept să îi văd pe Matei Dima (din nou), Andrei Șelaru, Alex Damian sau Marian Ionescu. 

Evenimentul, care are loc la JW Marriot, poate fi urmărit și online de la ora 9:00.

#webstockro ❤ 

Carpe Fucking Diem

IMG_1550

*Sau ultimele poze în orășel înainte să mă mut. Cred că am urât pasional orele de latină și sună a clișeu, dar un titlu mai bun de atât nu aș fi găsit.

Ultimele câteva luni au fost destul de nașpa și m-am gândit la  o mulțime de aspecte ale vieții și m-am făcut să mă simt mai rău prin disecat și imaginat de scenarii. Dar am realizat că îmi e dor de chestii din trecut și chiar am problema asta, nu mă bucur destul de moment. Aproape niciodată.

IMG_1586

IMG_1589

Complicăm tot ca niște fraieri. Dacă vorbesc la plural simt că nu sunt singura care se află în asta. Sentimente, panici, presupuneri, bla bla. În realitate e simplu și dacă simți ar trebui să acționezi, să nu-ți mai faci enșpe mii de filme.  Și să lupți. Insert citate motivaționale uzuale.

IMG_1664

IMG_1644

 

Plec. JOI. Și nu sunt foarte pregătită, dar știu că trebuie, că se întâmplă indiferent de ceea ce vreau și că schimbarea e benefică. Îmi vor lipsi puținii oameni la care țin, locurile, rutina. Pentru că aici m-am format, am suferit, am fost fericită, am cunoscut persoane care m-au transformat în bine. Acum un an totul era diferit. Și după 12 luni pline de haos și război cu mine, poate că ăsta e momentul să ies din cercul vicios.

IMG_1606

IMG_1665

Mi-e frică să ies din zona mea, frica a fost în ultimul timp cuvântul definitoriu, dar știu că nu e o modalitate sănătoasă de a trăi. Așa că încerc. Nu-mi place imprevizibilul. Nu-mi place că trebuie să las anumite chestii neclare. Nu-mi place distanța. Dar continui să îți pese de oamenii ăia indiferent de unde te-ai afla.

Despre pozele astea nu știu ce să zic, graffiti și pereți, m-am îmbrăcat grosuț, am ruj mov, vedeți și voi ce port că mi-e lene să detaliez.

XOXO, Betty ❤

IMG_1673