Aventura la Constangeles

IMG_0545

*Ăsta ar putea fi un articol frumos de travel, dar nu este. Pentru că n-avem toți bani să ne ducem pe insulițe și locuri de vacanță extravagante că e greu să fii student. Fiecare cum poate. Ia-l ca pe o poveste.

Acum aproape două săptămâni, prietena mea cea mai bună a împlinit 18 ani (sunt mândră de tine mă fată ly) și a vrut să își aniverseze vârsta asta frumoasă printr-o călătorie. Așa că ea, eu și iubitul meu, probabil oamenii mei preferați de pe Pământ (la care mai adaug vreo 2, se știu ei) ne-am petrecut un weekend deosebit în Constanța. Da, uneori mai ies și din casă, nici mie nu-mi vine să cred.

Background: mie nu îmi place vara, nu îmi place la mare, mai fusesem în orașul ăsta minunat o singură dată când eram mai mică. Before you judge, nu tuturor le face plăcere să se prăjească la soare și d-astea. La munte e mai frumos, îmi  mențin părerea.

„Și cum, nu mergeți la plajă?” Nope. Poate sunt eu hateriță, dar măcar ne-am găsit cu aceeași antipatie vizavi de asta.

Tu știai că dacă vrei să ajungi din Călărași în Constanța cu trenul faci „escală” la Ciulnița, locul tuturor posibilităților? Am făcut și rezervare pe Booking care e fain, încă nu pot să îl compar cu Airbnb. Dacă vrei cazare ieftină și decentă, message me (să-ți spun unde să nu mergi).

IMG_0541

Seara minunată în orașul ăsta nou care era străin pentru 2/3 dintre noi a debutat cu un drum extraordinar prin niște locuri obscure în care am ajuns pentru că, probabil, am făcut o stânga greșită. Pe un zid scria „În solidaritate cu frații rromi”, dar mi-am dat seama de asta din peisajul pitoresc al cartierului din care anxietatea mea credea că nu mai ies. Bine, starea asta s-a menținut pe parcurs, poate exagerez puțin.

Am învățat ce înseamnă o pizza XL la Pizzico, locul unde ne-am dus să mâncăm ca niște turiști responsabili în centrul istoric al Constanței și unde ți-aș recomanda să mergi seara. Am văzut și niște eclipsă, dar se pare că fix când plec și eu de acasă vine evenimentul ăsta astronomic care se vede cel mai prost la mare.

IMG_0568 - Copy

IMG_0584 - Copy

Am vizitat Moscheea Carol I, o clădire mică din centru de unde cică se vedea frumos orașul. Normal că am înjurat în gând când urcam scările în spirală și mi s-a făcut puțin rău aka atac de panică fiindcă simțeam că rămân fără aer, dar sincer a meritat și cred că ăsta este highlight-ul. M-am bucurat de priveliște, am văzut din nou clădirile triste care ar putea fi renovate ca să arate mai civilizat și mi-am mai redus din frica de înălțime. Ne-am plimbat pe faleză, m-am holbat la mare și am rămas dezamăgită și de starea în care se află Cazinoul. 

Sincer, cred că unul dintre locurile mele preferate a fost Barissimo, pentru că era aranjat drăguț în stil vintage reinventat așa, nu știu dacă înțelegi la ce mă refer, dar era mișto și cozy și te simțeai ca acasă. Adică really, fotolii nice și cărți vechi și lumini  și până și baia era decorată frumos, dar mă abțin să nu pun aici poză în oglindă.

Mi-am testat talentele de a folosi un DSLR și am făcut poze, probabil urmează niște spam pe Instagram mai târziu. Am încercat și să mă deconectez zilele alea și îți sugerez și ție, pe cât posibil, să încerci să renunți la social media atunci când poți.

IMG_0553 - Copy - Copy

IMG_0546 - Copy - Copy

Mi-am dat seama din nou că nu contează unde sunt, importanți sunt oamenii pe care îi am lângă mine. Cu ei m-aș distra și pe o băncuță în parc și nu contează ce facem în mod special. Anul trecut eram în cea mai urâtă fază ever psihic, anul ăsta am fost mai bine și numesc asta progres.

Constanța nu este genul ăla de oraș în care să te plimbi, pe care să îl descoperi și căruia să îi admiri clădirile, străduțele și să faci poze mișto. Dacă te duci doar pentru plajă și d-astea, okay. Dar n-are vibe-ul ăla de explorator. Multe clădiri frumoase pe care nu le întreține nimeni, mulți oameni triști și atmosfera rece. Am zis, n-am aruncat cu pietre.

De ziua mea mergem la Sibiu. 

Reclame

Ce să mai citești în online?

IMG_5268.JPG

Nu mă uit la TV de câțiva ani, cu excepția unor ocazii rare când văd mai mult reclame, așa că trebuie să mă informez în legătură cu se întâmplă în lumea asta de undeva. Am ajuns să folosesc Facebook ca un tool, în mod benefic și să îmi curăț feedul în așa fel încât să îmi apară chestii relevante. Cel puțin parțial. Cu toate că îmi pierd destul de repede răbdarea si ăsta este unul dintre motivele pentru care nu prea citesc bloguri sau mă uit la vloguri, am decis să fac o listă cu site-uri care merită urmărite. Asta și pentru că cineva mi-a cerut recomandări acum câteva săptămâni și am zis să fie aici.

Așa că poți să dai like paginilor ca să nu uiți de ele. 

Îmi place jurnalismul alternativ și visez să fac și eu asta la un moment dat. Pentru reportaje, anchete și subiecte politice, uită-te pe:

Într-o notă mai fun și fresh:

  • Noizz nu doar pentru că sunt și eu în internship de câteva zile acolo și îmi place la nebunie, ci pentru că e altceva și îți dă vibe-ul ăla mișto.
  • Metropotam mai ales ca să vezi evenimente și locuri de ieșit.
  • Sub 25, cultură urbană.
  • Vice
  • Buzzfeed și Mashable ca să îți gâdile creativitatea.

Dacă ai vreo sugestie de site care merită urmărit, let me know. ^_^

4 ani de blog

#BLOGULUNEIALTETIPECIUDATE

*Astăzi dimineață, Facebook mi-a reamintit că împlinesc patru ani de blog. Că eu uitasem. Probabil la un moment dat mi-aș fi dat seama, dar nu poți să lași așa eveniment să treacă fără un articol. Glumesc. Încă nu mi-am cumpărat domeniu și tot cam pe la început sunt.

Relația mea de lungă durată cu bloggingul a început în 2014, adică în vara de la final de clasa a noua, vremurile în care eram un copil care încă se adapta și începea să înțeleagă puțin cine este și ce își dorește de la viață. Așa că speriat și fără un plan concret, s-a hotărât să își facă publice trăirile și părerile.

Inițial ne ascundeam povestea de dragoste de ochii lumii, de teamă să nu fim judecați prea tare pentru că nu ne încadram în tiparele clasice. Dar după o serie de discuții acide, mi-am dat seama că este cazul să ne afișăm și așa a apărut primul articol pe care am avut curajul să îl distribui și pe care oamenii l-au apreciat, ceea ce m-a făcut să am mai multă încredere. Îmi amintesc mesajele sau comentariile random în care se spuneau chestii drăguțe sau lumea din liceu care îmi zicea că m-a citit și i-a plăcut. Și chestiile astea mici te fac să ieși din bula ta și să dai mai departe, să știi că nu faci asta doar pentru tine și că ai un scop.

Blogul a fost acolo în mini momentele de rebeliune, de nebunie, cu plâns și râs, crize și reinventare. M-am maturizat scriind aici, de la adolescenta dezorientată la aproape adult. Am trecut de la haine de copii care nu exprimă nimic la stilul de prințesică-boschet, de la păr lung la breton și bob scurt, de la șaten la verde, roșcat, albastru, roz, blond și naiba știe ce culori am mai avut în cap, de la crush-uri puerile la iubire frumoasă. 

Cu toate că la vreun an și puțin după mi-am șters vreo 50 de articole și mi-am găsit o identitate, asta este ziua în care am apărut prima dată aici. Abia mai târziu a luat naștere, concret, Blogul unei alte tipe ciudate.

Am învățat mai multe despre mine și am făcut progrese în ceea ce privește scrisul, am descoperit ce înseamnă să ai un blog și cum să ai grijă de el cu detalii tehnice and stuff. Când mi-am făcut eu cont pe wordpress, termenul ăsta era ceva vag la mine în creier și nu știam clar ce definește. Am cunoscut oameni și am simțit că într-adevăr fac ceva.

Uneori am fost mamă denaturată și mereu sunt în punctul în care îmi spun că mă ocup mai mult, dar acum am în plan o serie de schimbări care vor veni în curând.

Thankful af pentru fiecare persoană care a citit ce am aberat eu pe aici. 

Kisses, Betty. ❤ 

The Coffee Factory sau unde am scris astăzi

IMG_5421

Căutam de câteva zile o cafenea work friendly unde să pot scrie, pentru că m-a gândit să ies din zona mea de confort și să încerc să fac asta undeva care să nu fie acasă unde adorm sau mă las distrasă. Așa că am căutat articole și review-uri și am dat peste locul ăsta drăguț pe lângă care treceam destul de des când mă duceam cu autobuzul la facultate, dar în care nu am mers niciodată.

Cum eu nu suport spațiile aglomerate cu oameni necunoscuți, mai ales când sunt singură (a se citi semi anxietate socială cizelată), să-mi iau laptopul și să merg de nebună a fost un progres destul de mare având în  vedere că vine de la una dintre variantele lui Grinch. 

The Coffe Factory se află pe Bulevardul Regina Elisabeta 54, la vreo maximum zece minute de mers pe jos de la stația cu Cișmigiul, foarte aproape de Kogălniceanu. De afară te întâmpină designul discret cu logo-ul și prețurile afișate la intrare, alături de un geam mare. Dacă treci mai grăbit, probabil nu o vei observa, sau îți vei da seama mult prea tărziu ce era. Are un iz subtil vintage și nu degeaba se cheamă „factory”. 

IMG_5429

În interior, fiecare măsuță are o hartă separată cu probabil una dintre zonele de unde se procură cafeaua, pe pereți sunt desene și picturi tematice, într-un colț sunt chiar și punguțe de cafea. Și muzică nice pe fundal. Nu știu de ce mă așteptam la altceva, dar este aranjată drăguț, probabil aș împrumuta și eu câteva dintre elementele de decor dacă aș putea să am casa mea. Azi dimineață când am fost eu era destul de pustiu, ceea ce mi-a plăcut pentru că ai liniște și nu este unul dintre locurile acelea unde abia poți să respiri. Oricum, este destul de spațios și am înțeles că există și o grădină în spate. Și că mai au concerte jazz.

IMG_5433

Personalul e frindly și prețurile sunt okay. Nu este un loc fancy, așa că nu ar trebui să îți imaginezi ceva foarte dichisit, dar este perfect dacă vrei să petreci niște timp cu tine, să bei o cafea pe care să nu ți-o faci tu sau să planifici. Atmosfera îți dă un vibe bun, eu am reușit să îmi găsesc inspirația. Bine, poate unul dintre minusuri ar fi râșnița de cafea pe care o mai auzi ocazional făcând zgomot. Dar merită numai când te gândești la mirosul acela care se răspândește.

Nu prea mă pricep la review-uri. Din perspectivă de om care scrie și de iubitor de cafea, mi-a plăcut, cred că mai vin.  ❤ 

Povestea Seenului

why

*Cineva a căutat asta alături de chestii precum „de ce mă lasă cu seen”, „de ce nu răspund fetele la mesaje”, „seen explicație” and stuff și a ajuns la mine pe blog, habar nu am de ce, dar având în vedere că am antecedente cu seenul cred că merită să îi scriu o poveste. So here we go. Me trying to be funny again. 

Scriu din perspectiva tipei care dă seen, acest concept greu de înțeles pentru unii care probabil stau noaptea și se gândesc cu ce au greșit în viață sau își schimbă planul de atac. Sau nu, că noaptea este momentul oportun să trimită mesaje. Mai multe, că dacă la primul nu a răspuns este aproape sigur că doar nu l-a văzut și viața ei este mult prea busy ca să te remarce așa din prima. Dar nu renunța, doar știi toate proverbele alea cu răbdarea.

Este o seară frumoasă de vară, soarele apune peste Bucureștiul aglomerat, vezi culorile de foc dansând romantic pe cer. Păsările cântă, copiii din fața blocului mai țipă unii la alții ocazional când jocurile lor nu ies așa cum ar trebui, stăpânii de câini își plimbă fericiți animalele drăgălașe. Se încheie o nouă zi aglomerată, iar ea își savurează paharul de vin roșu pe care îl aștepta încă de dimineață. E în halatul ei fin roz pudră și se bucură de liniștea și pacea oferite de un final de program haotic. Totul e zen, parcă și zgomotele de afară s-au mai cizelat, momentul perfect să îți faci planuri pentru săptămânile următoare. Dar deodată jazz-ul de pe fundal este întrerupt de un bâzâit de telefon. Urmat de altul.

Cum nu suportă să vadă ledul clipocind de la notificări, se uită în caz că e ceva important care îi merită câteva secunde din timpul ei cu sine, cu toate că  the loved ones știu deja ce face. Dar nu. Nimic de viață și de moarte. Doar un WAVE, acea modalitate total lipsită de logică să te bagi în seamă cu străinii. Pentru că, într-adevăr, de ce nu ai răspunde la asta? Sau la celelalte mesaje cu insistente cu hei, bună, sal etc. Trimise așa, constant, poate-poate într-o zi va fi in toane mai bune.

Explicația simplă și logică: tipa asta nu are chef de abordări dubioase pe Messenger de la necunoscuți. Atât. Mă rog, ea și majoritatea prietenelor ei sau a populației feminine de pe planetă. Și, ca să elucidăm de tot misterul, gândește-te că în timp ce tu o stresezi cu mesaje, ea chiar e fericită într-o relație cu un tip care, trust me, nu a făcut ca tine. Că nu toată lumea își expune viața privată complet pe social media.

Hint: dacă la primele trei nu dă niciun semn, ar fi cazul să te oprești.

Voiam să zic că au trăit fericiți, dar în situația asta rămâi doar cu stresul.

Atât s-a putut.

Constatări.doc

Nu am mai scris aici de o lună. Cred că am luat o mică pauză să îmi pun gândurile în ordine (cât de clișeu a sunat fraza asta), să mă concentrez și să îmi dau seama concret ce vreau să fac cu viața mea. Măcar parțial. Am fost prinsă cu SESIUNEA, poate unul dintre rarele momente în care chiar m-am axat pe învățat, pentru că aceste 6 examene nu se trec singure și dacă vrei să buget trebuie să faci ceva în legătură cu asta. S-a terminat și primul an de facultate, e aproape Iulie, am început primul meu internship și rămân în București pe vară, adică voi continua drumurile cu trenul  ca să mă întorc în locurile unde mă simt mai acasă, cu toate că e un feeling legat de persoană, nu neapărat de unde te afli. Whatever.

Încerc să fac schimbări la blog. Care vor veni progresiv. Să revin la scris. Să mă organizez. Mi-am amintit că asta e ceea ce fac eu, ce vreau să fac, nu îți abandonezi prima iubire care la mine se întâmplă să fie scrisul. Mi-am revenit din fazele de copil depresiv care plânge în pernă, învăț în fiecare zi să îmi manageriez gândurile și reacțiile, încerc să mă înțeleg și fac progrese. E vara și nu vreau să-mi irosesc timpul aiurea, descopăr chestii și scriu și petrec timp cu oamenii mei care sunt aici necondiționat. 

Poate chiar m-am maturizat puțin, adică am început să privesc din altă perspectivă și să îmi dau seama că va fi okay și dacă nu te crizezi înainte. Că poate nu ești super fericită mereu, pentru că fericirea în sine e relativă, dar știi că atunci când râzi sau ai zâmbetul tău tâmp pe față e o stare reală. Că iubești și ești un haos care se echilibrează treptat.

Text scris în gară

B R E A T H E

Nu credeam că vreodată în viața asta voi scrie articole din Mc-ul din gară, but here I go. Trenul meu pleacă la 5, mă duc acasă singură la fel ca în majoritatea timpului, așa că stau aici ca să nu mă bată soarele în cap pe peron. Nu e ăsta mediul meu preferat, dar măcar am mâncat chestii nesănătoase și am net. Sunt oameni peste tot și simt că îmi ies puțin din zona de confort, but who the fuck cares. Și ceva cu  petrece timp cu tine. Whatever.

Nici măcar nu știu clar despre ce scriu aici, e un moment de inspirație random sau mai mult o fază în care încerc să trag de mine ca să fiu creativă. Azi am fost la ultimul seminar din primul meu an de facultate și mi-am dat seama cât de multe s-au schimbat, cum eram când am intrat în clădirea aia înaltă prima dată și cât de lejer mi se pare tot subiectul acum, când mă așteaptă o pauză înainte de sesiune. Cât de speriată eram când m-am mutat și cum am învățat că oamenii care vor să rămână o vor face indiferent de situație. Cum m-am redescoperit și m-am schimbat în bine, cum era lumea mea cu fix un an în urmă. Și alte constatări de tipă anxioasă care nu poate să nu analizeze fiecare aspect până se simte ca un căcat.

Poate că viața ta se împarte între gări, bagaje și locuri pe care le numești, pe rând, acasă. Dar oamenii sunt tot ăia, tu ești aceeași. Ți-e dor progresiv, măcar ai amintirile acolo să îți țină de cald când te ia frigul. Și poți să le retrăiești, să le faci mai bune. Idk. Dacă nu te-ai mai gândi că lumea se termină tragic, poate ai fi mai bine. Ceva existențialism și chestii pe care nu le înțelegi și oare ești nebună.

Și uneori e haos, uneori e aproape pace. Echilibru. Oamenii de aici fac cam multă gălăgie, pereții sunt vopsiți în culori prea vii de parcă ești într-o grădiniță. La tine acasă e liniște și e safe, dar oare acasă nu e cumva în brațele lui?