Ce îmi doresc de Crăciun? plus spam cu poze

Untitled-2
Mare edit în Photoshop

Crăciunul vine în mai puțin de două zile și tu nu te mai simți așa plină de entuziasm ca atunci când erai mică și așteptai ca dorințele să îți fie îndeplinite de o ființă care ai constatat cu tristețe ulterior că nici măcar nu există. Și era perioada ta preferată din an, sau cel puțin asta îți place să crezi. Dar de câțiva ani s-a șters și starea și habar n-ai unde s-a dus. Poate că așa se întâmplă când crești. Alergi de nebun prin aglomerația de la mall ca să cumperi obiecte fără sens și semnificație emoțională, arunci cu bani, te lovești de toți ceilalți oameni disperați. În plus, kitsch peste tot și muzică plină de zăngănit și clopoței. Plus hai să fim mai buni azi ca mâine să ne înjurăm între noi și să fim aceiași ipocriți care judecă și se bat pentru inutilități.

IMG_6675

IMG_6645

IMG_6648

Obișnuiam să scriu liste și să vreau lucruri materiale de parcă astea ar fi putut să mă încălzească. Nu zic că nu te fac să uiți, pe moment. Dar am constatat în timp că tot ce vreau e liniște. Calm. Să pot să mă adun și să rămân așa, să nu mai fiu în șapte bucăți și feluri separate. Să pot să fiu. Să nu mă mai panichez la fiecare respirație. Să nu mai plâng și dacă o fac să fie de fericire. Să nu îmi mai fie dor. Să pot să iubesc și să știu că sunt cu el și e bine. Să îmi înving fricile și să mă simt puternică. Să pot să fac ceva bine și să nu fiu mediocră. Să fie okay toți oamenii pe care îi iubesc și să facem chestii împreună. Și cam atât. Să nu mai fiu un haos. Sau să-mi găsesc echilibrul în el. 

48385236_282395622479684_6302421498183286784_n

48971586_352204618891684_4689803858564612096_n

48422695_333633430556842_3252544609745633280_n

Simt că am scris un mare clișeu dezamăgitor. Uneori n-ai stare și nici luminițele nu te mai ajută. Dar hei măcar poți să bei vin fiert și să faci fericiți niște oameni. Și poate că de fapt Crăciunul este despre ei și  despre cum vrem persoane. Alea cu care simți că ești sclipici indiferent de zi. 

IMG_6679

48404869_337744366812341_9059200236269862912_n

48406933_319882292191600_6939367849714515968_n

48395277_447522962447825_8498679391797116928_n

Sunt puțin Grinch, aia e.

IMG_6687

IMG_6707

Măcar am poze. 

Reclame

Relații la distanță, text cu puțin sirop și poze

_MG_1672

Poate că scriu despre iubire, tristețe și crize existențiale mai mult decât despre orice altceva. Nu neapărat în această ordine, dar cred că sunt subiectele mele preferate în care devin un clișeu care își varsă sentimentele în articole pe care nu le prea citește nimeni și care sunt mult prea personale, uneori, pentru a vedea lumina Internetului.

_MG_1778

Relațiile nu știu cât de mult le-am abordat pe blog, dar mi-am amintit de articolul meu preferat din perioada internship-ului la Noizz, unde am adunat 5 cupluri care să-mi povestească puțin despre cum a fost pentru ele treaba asta. În plus, a fost și momentul în care mi-am convins iubitul să scrie. De acolo până la a face un featuring pe blog mai e destul totuși. Look how fucking cute is this: 

„Salut, mă prezint ca iubitul fetei ăsteia minunate și ca o persoană care nu a vrut o relație (mai ales una la distanță). Nu știu dacă este vina providenței sau s-a aprins atât de mult focul pasiunii, însă un lucru este sigur: daca doi oameni țin suficient de mult unul la altul nu contează câte sute de mii de kilometri sunt între ei.

Este clișeul veșnic, dar dacă nu există încrederea aia atât de profundă încât ești luat la mișto de persoanele mai bine plasate în societate decât tine, te poți doar gândi la cum ar fi să ai pe cineva așa de special lângă tine, chiar dacă v-ar despărți câteva orașe.

Nu mă pricep la sfaturi și mai puțin la dat păreri de bun gust, însă pot spune doar atât: „Când e greu e complicat”, așa că treceți peste toată problema cu distanța și bucurați-vă de timpul pe care îl aveți împreună! Peace!” 

_MG_1639
Kissing spot

Nu știu dacă e nostalgie, dor, vibe-ul ăsta cu zăpadă și Crăciun sau toate la un loc, dar m-a apucat așa o stare de scris despre asta. Poate e și de la pozele astea mișto care aveau nevoie de un context pe măsură.

_MG_1680

Să fii într-o relație la distanță nu e neapărat cel mai bun lucru care ți se poate întâmpla, dar merită. Nici nu vreau să-mi imaginez cum e să vă despartă un ocean sau câteva țări, adică mie îmi ajung vreo 200 de km. Nu sunt sigură ce vreau să spun de fapt și probabil am deviat puțin de la subiect.

_MG_1759

Nu sunt nici cea mai bună persoană care să dea sfaturi în dragoste. Poate că am fost într-un fel de Alaska în ceea ce privește emoțiile sănătoase și manifestarea sau acceptarea lor. Recunosc, nu e totul okay cu mine pe partea asta și necesită o luptă continuă cu demonii tăi, ceea ce nu e chiar ușor. Dar faptul că există persoana aia care să te facă să simți că ești importantă și contezi e priceless chiar și atunci când nu e fizic lângă tine. Nu spun că nu te mai apucă cele enșpe mii de gânduri inevitabile și accentuate de anxietate, unde nu mai știi ce e rațional și ce nu. Dar iubirea are proprietatea asta magică prin care te poate vindeca. Și nu e ca în aia în care vine brusc cineva și gata, ești bine. De fapt, te ajută să nu treci singură prin căcaturi și îți arată că ești mișto când tu uiți. Și încerci să menții această reciprocitate, chiar dacă uneori habar n-ai cum să acționezi.

_MG_1774

Sunt foarte încântată că noi suntem genul acela de cuplu mișto și nu sunt neapărat subiectivă când spun asta. Adică mă uit în jur și observ mulți oameni din ăia care se ceartă dintr-o grămadă de chestii mici și alte prostii din astea și îmi reamintesc cât de norocoasă sunt să am pe cineva care mă suportă cu toate crizele mele și nu mă judecă din cauza asta. Și, trust me, nu sunt cel mai easy to handle om. Bine, uneori poate că se și inversează rolurile, dar ideea e aceeași. Și, pentru că suntem așa mișto, avem activități din astea de tipul ieșitului ca să facem poze și în sfârșit pot spune că am fotograful meu personal, cum scriam aici acum câțiva ani că îmi doresc.

_MG_1761

Poate am evitat să „dau chestii din casă”, pentru că eram sceptică sau aveam niște paranoia față de afișarea relațiilor în social media, nu știu. Dar în ultimul an am învățat că iubirea e compromis și că uneori trebuie să îți lași egoismul și să faci niște sacrificii. Și să înveți cum trebuie să iubești persoana aia. Și, pentru fericirea aia pe care o ai când sunteți împreună și te simți iubită, merită. 

_MG_1758

Poate că iubirea e atunci când nu îi place Crăciunul, dar se uită la Grinch pentru tine. 

P.S: Pozele sunt făcute și editate de mine, n-au watermark că le strica.

Am fost random la Râșnov

IMG_6618

Sâmbătă, după un drum până la Brașov în care am stat mai mult în picioare pentru că am primit bilet pe o zi greșită și mi-am dat seama prea târziu (sau ce povești minunate cu trenul mai adun), am mers într-o mini-aventură până la Râșnov. Și când zic mini mă refer la vro 3 ore așa.

Am luat un tren privat deosebit de la Regio Călători, pentru care măcar n-am plătit. Long story short, poți să faci lejer un horror acolo. Imaginează-ți vibe-ul ăla de Riverdale combinat cu filmele alb-negru și un iz de naftalină. Dar mai bine te uiți la pozele de mai jos și vezi latura artistică. Nu mă plâng, a fost și asta o experiență din gama esteticii urâtului. După 20 de minute de tremurat și legănat pe șine, ajungi în gara care pare la capătul pământului.

Train 3

Train-2

Train

Megi puțin pe jos de la gară și ajungi în probabil cea mai mare stradă din Râșnov și în centru, unde era decorat de Crăciun și am văzut și luminițele aprinse când am plecat. Dacă n-ar avea Cetatea, proababil ar fi doar un sătuc de munte puțin mai dezvoltat.

IMG_6565

IMG_6577

IMG_6567

47688807_2288007904777405_2546421766893338624_n

Și aici ajungem la partea mai interesantă și mai challenging pentru mine. Cum urcăm? Cum frica mea de lift și privitul pe un geam în natură nu erau compatibile și cum aparent trenulețul era pe partea cealaltă, am urcat pe scări prin pădure. Da, credeam că leșin acolo, dar am ajuns okay sus.

IMG_6585

IMG_6591

48166645_361684651285533_683048277083422720_n

48368497_1611912432288736_5553651485507584000_n

Am făcut poze, am văzut munții, norișorii și ceața, am fost puțin tristă că iubitul meu era departe, dar măcar am făcut ceva nou. Și da, am coborât tot pe scări, sunt mândră că n-am mai făcut atâta sport de ceva timp. Păcat totuși că nu a nins.

IMG_6612

Poate că totuși prefer muntele atunci când stau pe balcon. Glumesc, mai am nevoie de niște antrenament. Oricum, merită, e relaxant. Și am avut un weekend busy.

14 zile până la Crăciun

IMG_6623.JPG

Mai sunt 14 zile până la Crăciun, dar tot ce simți e o toamnă târzie și rece. Nu luminițe, căldură și cântecele. Nu plimbări prin zăpadă și emoția aia de când erai copil. Nu magie sau ceva care să te facă să fii parte din spiritul sărbătorii ăsteia pe care știi că o iubești. Parcă e un zid între tine și feelingul ăla care te făcea mai bine.

Ți-e dor de el și fiecare cuplu pe care îl vezi fericit îți reamintește ce concept stupid e distanța. Voi nu puteți să vă plimbați prin luminițe, să vă bateți cu zăpadă, să mergeți la cumpărături de prostioare tematice sau să decorați. Cel puțin nu acum. Și tot ce vrei e să beți ciocolată caldă în pătură. Și știi că dorințele tale sunt clișeice și suni a copil smiorcăit, dar asta vrei. De asta ai nevoie. 

Mai sunt 14 zile până la Crăciun și poate că ți-au trebuit aproape 20 de ani să descoperi că într-adevăr nu e despre lucruri materiale, consumerism și sclipici, ci despre oameni. Cu el Crăciunul ar putea fi în fiecare zi. Și ai putea să fii copil fericit și dacă sub brad ar fi gol, pentru că ai fi învelită în iubire. 

Aniversări, iubire și început de iarnă

IMG_6543.JPG

A început să ningă de câteva zile și te-a lovit așa o stare. Sau o aveai deja? Wtvr. Încerci să mai scrii și tu ceva și să nu rămâi doar o wannabe, dar te trezești iar în grota cu frici, panici și gânduri care te bântuie în aproape fiecare moment. Alea care nu îți permit să te mai desfășori, care te fac să uiți cine naiba ești și pentru ce lupți. Care te fac doar un alt copil care vrea să se ascundă sub pătură de monstrul de sub pat. Doar că el trăiește permanent în mintea ta și se hrănește cu propriile tale dubii și așa se face mai mare și mai puternic și tu rămâi mai mică și începi să crezi că nimic nu te mai poate ajuta.

Ai vrut să scrii ceva fericit și să spui că ești mai bine. Azi e una dintre zilele tale. Ieri constatai cât de mult înseamnă un an dacă te raportezi la el cum trebuie. Și poate ești un clișeu, dar îți amimtești cât de mult înseamnă oamenii din viața ta. Și că nu ai crezut vreodată că vei găsi iubirea asta care să te ajute să te vindeci, în care să te îmbraci și în care să te simți safe. Și poate doar asta te face cel mai norocos om de pe planetă. Subiectul ăsta a fost mereu unul complicat pentru tine și poate de cele mai multe ori se termina în lacrimi și punerea ta pe locul doi. Și tu poate că ești o persoană tristă care vine din universul oamenilor deprimați și încearcă să remedieze asta, dar existența lui ți-a resuscitat emoțiile și să îți amintești că există ceva dincolo de norișorii gri care se țineau după tine. Poate că suni ca un scriitor siropos care se folosește de fiecare mecanism literar existent să își anime textul și pune acolo cele mai mari clișee, dar încerci să îți găsești un sens și poate că iubirea te ajută.

E frig și te gândești la ținut de mână și îmbrățișări care te fac să simți că trăiești și te uiți în jur și constați că tu nu poți fi gheață și chiar dacă mai ai momente ajungi zăpadă topită. Ai deviat de la tot și încerci să-ți spulberi ceața asta și să găsești ceva de care să te agăți. Respiri niște aer rece și știi că iubești și că sentimentul ăsta e mai puternic decât toate gândurile tale făcute cocoloș.

Și e aproape Decembrie.

În universul tău paralel

IMG_6421.JPG

Într-un univers paralel, o lume ideală intangibilă și prea departe acum, te-ai trezi fără să te gândești la fiecare posibilitate negativă existentă. Nu ți-ar mai fi frică să respiri, de parcă te vei dezintegra la fiecare inhalare a aerului sărat care își face culcuș în plămânii tăi. Nu te-ai mai simți un copil homeless, mic și singur într-o mare de oameni necunoscuți, piedut în propriul labirint din care habar n-are să mai scape, unde se face întuneric mai devreme și care îl sperie teribil.

Nu ai mai fi prințesa rătăcită care se caută prin coclauri jegoase și plânge cu lacrimi de sclipici peste tot ce are, până i se întind cearcănele și arată ca un monstru. Nu te-ai mai gândi că mintea ta e un haos și toți te vor părăsi la un moment dat, că ești prea mult sau prea puțin, niciodată destul.

Te-ai trezi lângă el, cel mai safe loc al tău, și ai simți că ești suficient. V-ați bea cafeaua într-un pat cu priveliște la munți și nori și ați avea un câine mic și fericit care v-ar considera centrul lumii. Ai scrie mai mult decât ai făcut-o până atunci. Ai bea vin și te-ai hrăni cu iubire, pentru că ai fi acolo cu el și ți s-ar spulbera norul negru care te urmărea peste tot. 

Dar poate că universul ăsta la care visezi trebuie construit.

 

De ce să citești „Orbi” de Petronela Rotar?

IMG_6369

Nu îmi mai făcusem timp și stare să citesc o carte ca lumea. Până când mi-a picat în mână „Orbi”, despre care tot auzisem și știam că va fi touching. Am început-o duminică seară, pe jumătate adormită și am terminat-o luni seară, după ce am citit pe holul facultății, puțin tristă că povestea ajunge la final așa de repede.

Nu mă prea pricep la recenzii, mai ales acolo unde nu ar trebui să dau spoilere, așa că nu voi povesti romanul. Îți voi explica și ție de ce să îl citești.

Prezintă o realitate de care poate nu suntem conștienți mereu. Relația abuzivă și traumele nevindecate care încă te mai controlează, chiar dacă s-au întâmplat într-un trecut îndepărtat. Mi-a amintit că terapia ajută și nu trebuie să mai fie un tabu, chiar dacă în 2018 există oameni care se comportă de parcă psihologul ar fi ceva scarry. 

Te răscolește puțin și te face să te gândești mai bine la tine. Personajul principal, Alexa, e cineva cu care involuntar ajungi să te identifici. Nu din prisma poveștii de iubire nereușite, ci prin rănile emoționale cu care se confruntă. Prin alegeri greșite, singurătate, încercarea de a fi okay.

Tot ce ni se imprimă emoțional de mici, toate lucrurile cu care trebuie să ne confruntăm, plus ce preluăm de la părinți fără să știm, sunt ca niște programe care rulează în subsidiar și ne controlează viața, până la urmă. Ca să le putem schimba, trebuie să devenim conștienți de ele. Apoi încercăm să le schimbăm cu tipare mai sănătoase.

“Fiindcă alegem emoțional întotdeauna, raționalul îl folosim doar ca să ne justificăm alegerile emoționale.”

nu te poți vindeca dacă nu privești adevărul în față, dacă rămâi în negare, dacă alegi să dai vina pe altcineva pentru ceea ce ți se întâmplă.

Poți găsi cartea publicată la editura Herg Benet aici. Pe Petronela Rotar merită să o urmărești pe Facebook, pentru că este genul ăla de femeie inspiring mișto. Btw, Privind înăuntru este noul ei roman aparent autobiografic pe care abia aștept să îl citesc.