Am fost random la Râșnov

IMG_6618

Sâmbătă, după un drum până la Brașov în care am stat mai mult în picioare pentru că am primit bilet pe o zi greșită și mi-am dat seama prea târziu (sau ce povești minunate cu trenul mai adun), am mers într-o mini-aventură până la Râșnov. Și când zic mini mă refer la vro 3 ore așa.

Am luat un tren privat deosebit de la Regio Călători, pentru care măcar n-am plătit. Long story short, poți să faci lejer un horror acolo. Imaginează-ți vibe-ul ăla de Riverdale combinat cu filmele alb-negru și un iz de naftalină. Dar mai bine te uiți la pozele de mai jos și vezi latura artistică. Nu mă plâng, a fost și asta o experiență din gama esteticii urâtului. După 20 de minute de tremurat și legănat pe șine, ajungi în gara care pare la capătul pământului.

Train 3

Train-2

Train

Megi puțin pe jos de la gară și ajungi în probabil cea mai mare stradă din Râșnov și în centru, unde era decorat de Crăciun și am văzut și luminițele aprinse când am plecat. Dacă n-ar avea Cetatea, proababil ar fi doar un sătuc de munte puțin mai dezvoltat.

IMG_6565

IMG_6577

IMG_6567

47688807_2288007904777405_2546421766893338624_n

Și aici ajungem la partea mai interesantă și mai challenging pentru mine. Cum urcăm? Cum frica mea de lift și privitul pe un geam în natură nu erau compatibile și cum aparent trenulețul era pe partea cealaltă, am urcat pe scări prin pădure. Da, credeam că leșin acolo, dar am ajuns okay sus.

IMG_6585

IMG_6591

48166645_361684651285533_683048277083422720_n

48368497_1611912432288736_5553651485507584000_n

Am făcut poze, am văzut munții, norișorii și ceața, am fost puțin tristă că iubitul meu era departe, dar măcar am făcut ceva nou. Și da, am coborât tot pe scări, sunt mândră că n-am mai făcut atâta sport de ceva timp. Păcat totuși că nu a nins.

IMG_6612

Poate că totuși prefer muntele atunci când stau pe balcon. Glumesc, mai am nevoie de niște antrenament. Oricum, merită, e relaxant. Și am avut un weekend busy.

Reclame

One day trip to Brașov

IMG_6174
Writing love notes on the wall

Sâmbăta trecută am făcut un train-trip (da, road trip pentru noi ăștia care mergem cu trenul) până la Brașov, pentru că prietena mea cea mai bună s-a mutat recent acolo. Și, believe it or not, nu mai vizitasem orașul ăsta, o informație extraordinară. Unii se duc în locuri fancy, dar când ești student sărac și nu-ți găsești job viața e grea. Dar mereu mi-a plăcut ideea să mergi random în locuri și îmi propun să o aplic.

Octombrie cu frunzele lui uscate, culorile, frigul și vibe-ul ăla romantic în care vrei să te plimbi pe străduțe portocalii când bate vântul și e vremea mohorâtă e frumos oriunde te-ai afla. 

IMG_6259

Spun asta cu riscul de a-mi lua câteva înjurături, dar Brașovul mi se pare puțin overrated. Bine, n-am făcut eu turul complet și poate n-am avut cel mai bun vibe ca să-l apreciez la adevărata valoare, dar am rămas ușor dezamăgită, în mare parte de clădirile pe care nu le renovează nimeni. Asta nu înseamnă că nu e mișto și nu mă voi întoarce. Oricum, orașele sunt ca oamenii și fiecare are partea lui frumoasă (scuze sunt clișeică iar).

IMG_6180

IMG_6175

M-am plimbat prin centru, am fost pe Strada Sforii care cred că a fost preferata mea și pe peretele căreia mi-am lăsat amprenta, am urcat puțin ca să văd priveliștea mai bine, am descoperit niște ziduri cu graffiti-uri drăguțe și am băut o cafea with a view.

IMG_6145

M-am trezit de la 5 jumate, am mers de două ori cu trenul, am făcut drumul București-Brașov, dar a fost nice și toamna e anotimpul meu preferat, așa că toată pădurea care se colorează a meritat efortul. Mă gândeam dacă aș putea să locuiesc în Brașov și cred că mi-am dat seama că m-am obișnuit cu capitala. Momentan.

IMG_6205

Și, din nou, cred că nici nu contează unde ești dacă ai oamenii care contează lângă tine. Clișeu iar.

IMG_6293