E toamnă devreme, care pentru mine înseamnă tot toamnă, indiferent de câte grade sunt afară. The Weeknd zicea „I come alive in the falltime” parcă și avea dreptate. Beau ceai și mi-am aprins o lumânărică parfumată, sunt clișeul de self-love, dar cui îi pasă când îți cauți pacea interioară – nu suntem toți în rollercoaster-ul ăsta în care învățăm să ne procesăm emoțiile și să fim fericiți?
Nici lună plină nu e, măcar poți să-ți pui dorințele la stele și ele mereu m-au ascultat.
Cică aici și acum – inhale, exhale.
N-am mai scris de atâta timp că nici nu mai știu cum se face, dar ceea ce iubești nu se uită. Cuvânt după cuvânt, virgulă, spațiu, literele astea dansează și vorbesc telepatic una cu alta înainte să ajung eu să le combin. Obișnuiam să găsesc calm în scris, era un refugiu de la orice, o pauză, un loc în care nu putea să mă atingă nimic – și rămâne așa și după ce îl abandonezi și îl tratezi cu o indiferență venită din perioade confuze.
Acum trei ani seamănă puțin cu acum, doar că am mai crescut. Nu e la indigo, dar dacă pun o oglindă vezi similitudini – haos transformat, pisici, începuturi, depășiri. De la fetița speriată care încerca să iasă din zona de confort și peste care a venit tsunami-ul și a trebuit să se adapteze la femeia aproape alpha care a acumulat atâta cunoaștere de sine în câteva luni încât aproape simte că poate să fie personajul principal din clișeul cu mutatul munților din loc – care, sincer, nu e deloc neadevărat.
Sweater weather e melodia mea preferată și alte detalii irelevante.
să stau învelită în pătură
să caut și să găsesc să aștept și să cred
știm și noi că Universul funcționează cumva
Atât s-a putut pe seara asta, nu am mereu texte bune și asta e okay. Am învățat că să fii too hard on yourself nu te ajută, că uneori ai nevoie să iei o pauză, să te accepți, să lucrezi la tine. Dacă aș da sfaturi nesolicitate aș spune să te iubești, să fii bun și să believe in magic.
Am tot încercat să scriu ceva aici în ultimele cinci săptămâni, dar nu prea mi-a reușit; adică am niște docs pierdute pe care încerc să le reciclez. Am un pahar de vin lângă mine și încerc să mă adun să trântesc aici câteva rânduri, că doar mă dau scriitoare peste tot unde se poate; să îmi amintesc ce făceam și să îmi adun creierul pe o pagină albă a internetului.
De când a început perioada asta sunt la ai mei, unde în curând bat recordul de timp petrecut aici de când m-am mutat, dar măcar pot să stau la soare și am pisica și sunt departe de haosul capitalei, de parcă propriul haos nu ne-ar urmări peste tot.
îmbrățișările și săruturile nu au același gust online
Mi-ar plăcea să spun că sunt productivitatea în persoană și să dau sfaturi despre cum să fii bine psihic, și despre cum am făcut cam tot ce nu puteam până acum – și, normal, am ajuns la o Nirvana emoțională. Dar adevărul e că am procrastinat și am ajuns la concluzia că e absolut okay să nu fim cea mai bună versiune a noastră când stăm închiși în case din cauza unui scenariu apocaliptic real.
Sincer, eu chiar aveam nevoie de o pauză și încerc să văd și partea bună: am mai mult timp, încerc să devin mai recunoscătoare pentru viața mea de dinaintem analizez ce trebuie să schimb la mine. Când stai mult cu tine îți dai seama că nu ești neapărat cea mai bună companie și trebuie să remediezi asta. Era un meme candva cu băutul cafelei cu fricile tale.
Dintre chestiile pe care le-am făcut, pe lângă facultatea online și scris la licență:
am citit, poate mai mult decât de obicei
am pictat
am început o treabă numită letters to my therapist
am intrat iar pe Duolingo
am văzut câteva Ted Talks și niște Netflix
mi-am făcut TikTok
am scris niște poezie și am făcut niște poze
m-am tuns singură
După frustrarea inițială, mi-am dat seama că nu am cum să schimb situația și trebuie să găsesc modalități să mă adaptez și să ating un nivel decent de okay psihic. Și pentru asta probabil îmi voi face o listă cu chestii pe care vreau să le fac când ies de aici; da, mie îmi e mai greu cu trăitul în prezent. Am constatat că abia aștept să am casa mea, adică o garsonieră pe care să pot să o numesc acasă și pe care să o decorez cum vreau, unde să se simmtă în fiecare colțișor că e locul meu, un cuib cu amintiri și relaxare.
Mi-e dor să mă plimb de nebună, de cafenele, de munte, parcuri, mersul la cumpărături, ieșțitul cu oameni, trenuri, să fac poze pe film și ideea simplă că pot să mă duc oriunde vreau.
Mi-e dor de câțiva oameni, unul mai mult decât alții.
Paștele ăsta nu diferă foarte mult de celelalte, poate doar că nu mă văd cu nimeni. Dar măcar am o carte, vin și suntem aproape bine. Ieri am vopsit pentru prima dată ouă și le-am făcut model cu frunzulițe sau cum carantina asta mă face mai wifey material decât eram deja.
Știu că va trece și asta și voi învăța ceva de aici. Și vom fi bine.
* Anul ăsta nu a început deloc cum ar fi trebuit, din multe puncte de vedere. De fapt, poate că lucrurile au fost chiar bine în jurul meu, dar eu nu mă simt așa. Am observat că mi-am neglijat scrisul, așa că am decis să scriu articolul ăsta, chiar dacă nu vreau să mai pun presiune pe mine cu blogul și o fac din hobby și trebuie să îmi reamintesc că îmi plăcea asta. Am început cu un chef maxim de procrastinare, în sensul că nu am stare suficientă să fac nimic chiar dacă aș vrea și mă simt nașpa din cauza asta, ca într-un cerc vicios; dar chestii emoționale next time. It’s gonna be okay.
Voiam să merg la Sibiu de ziua mea de anul trecut, după aventura la Constangeles cu doi dintre oamenii mei preferați, dar din cauze diverse s-a amânat. Pentru aniversarea asta am făcut planul din timp, așa că am început anul cu o aventură nouă; și cred că a fost prima dată de ziua mea când am mers special într-un loc.
Cazare
A fost prima dată când am ales Airbnb în detrimentul Booking (pentru că nu găsisem chestii okay calitate-preț unde să nu te simți ca într-o peșteră sau pe care să nu dai un rinichi) și mi-am dat seama că îmi place mai mult senzația asta de acasă random unde poți să și gătești. Adică și hotelul e mișto și nu se compară starea aia și e de mers, dar dacă stai mai mult și vrei să simți că ești de acolo și să dai mai puțini bani pentru mai multe facilități, asta e soluția.
The most ordinary studio a fost un loc cosy drăguț unde ne-am simțit acasă pentru trei nopți și unde am văzut un pug fericit afară în parcare prima dată când am ieșit din casă. Pros: design aproape industrial, mi-au plăcut panoul cu paharele de vin, patul, lumina galbenă difuză și decorațiunile. În mare totul a fost mișto, super echipat, nice, nu prea departe de centru, recomand. Cons: e la parter, ceea ce e un minus personal și are un balcon micuț neîncălzit, iar ușa pe șină de la baie se mai blochează uneori. Și mergea și o lumină albă undeva.
Drum
Din București cu trenul faci vreo 6 ore. La întoarcere am mers cu Regio și am schimbat în Brașov și nu a fost atât de nasol cum ți-ai imagina. Also, am văzut căprioare, zăpadă și copii care se dădeau cu sania.
În ceea ce privește transportul în comun în Sibiu, am fost plăcut impresionată că există plata contactless în autobuz, chestie ce aș vrea să se implementeze și în capitala noastră minunată. Un downside ar fi faptul că autobuzele vin super greu, în sensul că te saturi de așteptat mai rău decât la RATB.
Oraș
Nu am vizitat foarte multe, dar cred că nu e neapărat nevoie să mergi în toate locurile pseudo faimoase ca să știi că ai descoperit un oraș nou. Mi-a plăcut că centrul e destul de mare, adică nu te lovești de toți oamenii pământului. Am mâncat porumb fiert și am alergat după autobuz și asta e o amintire mișto. Târgul de Crăciun mi-a plăcut mult și nu e deloc kitschoșenia cu care noi ăștia din București suntem obișnuiți; îmi pare rău că nu mi-am făcut curaj să mă dau în roata cea mare, dar într-o zi voi putea. PodulMinciunilor a fost, cum a spus o prietenă, “o minciună”, adică aveam eu alte așteptări, dar a fost drăguțel. Am urcat în Turnul Sfatului și am văzut orașul de la etajul 7, mai mult de atât nu prea ai ce să vezi oricum, având în vedere că expozițiile de la etaje sunt câteva tablouașe sau nimic (adică nu se compară cu Turnul cu Ceas de la Sighișoara). Am fost și la Muzeul Farmaciei care e micuț și drăguț. Și biserica e de recomandat, chiar dacă era închisă, dar mie îmi place arhitectura gotică. O cafenea de văzut e Cafe Wien, care are atmosfera aia cosy puțin vintage. Am uitat să căutăm vitrina aia arhicunoscută cu “Mă gândesc la ea”, dar poate data viitoare.
Am fost dezamăgită de Sibiu, adică nu a fost așa cum crezusem și l-am comparat cu Sighișoara, dar e drăguț și mă bucur că l-am văzut.
Cred că e important să călătorești chiar dacă nu te duci în locuri fancy, pentru că ieși din pătrățica ta și te relaxezi, iar travellingul on a low budget nu e așa de greu și până la urmă contează cu cine mergi; iar iubitul meu e partenerul meu preferat de plecat în aventuri.
Bine, poate toate astea au fost influențare și de starea mea de legumică depresivuță și nu am putut să mă bucur suficient de nimic, dar asta e, next time I’ll be better.
Pozele astea sunt făcute și digital și pe film, pentru că that’s the kind of person I am.
Asta putea să fie o poză cu mine, da’ e o cină romantică
Scurtă listă cu ce am mai învățat eu în anii ăștia de prințesică.
1. Când n-ai tirbușon, vinul se deschide cu cuțit, cheie sau șurubelniță și împingi dopul în sticlă (bine, altcineva că eu nu deschid sticle sub presiune d-asta). La fel, dopurile de bere se scot cu lingura.
2. Cif cream e mai bun decât ăla spray dacă vrei să îți cureți cada de albastru de metil.
3. Dacă o carte nu te prinde, las-o și începe alta. Sunt atâtea cărți mișto pe pământul ăsta, încât nu merită să te simți incult doar pentru că nu e pe stilul tău ceva. (bine, uneori dacă revii peste ceva timp la cartea abandonată îți schimbi părerea).
4. Aproape toate scenariile negative pe care ți le faci sunt false și nu se vor întâmpla. Anxiety can suck it.
5. Mergi la psiholog chiar dacă simți că nu ai nevoie; cel mai probabil ai.
6. Petele de sânge ies cu apă rece.
7. Nu te stresa prea tare cu școala/facultatea. De obicei dacă îți funcționează creierul poți să îți iei examenele ușor. În plus, notele nu înseamnă cam nimic – asta venind de la cineva cu 10 la două materii de la bac care a plătit taxă în primul an de facultate.
8. Legat de facultate, dacă simți că un curs nu te ajută cu nimic și ai fi învățat mai multe acasă, mai bine nu te duce.
9. De obicei, oamenii care par răi sau nesuferiți sunt de fapt răniți. Keep that in mind.
10. Șervețele umede sau dezinfectant.
11. Mai bine faci ceva și nu îți iese, decât să nu faci nimic.
12. Să petreci timp singură e ceva bun. Adică să ieși cu tine, să pleci de nebună, d-astea.
13.Viața are și momente mișto. Mai ales când îți dezvolți obiceiuri sănătoase and you are not a crappy human being in general.
14. Poți să te cerți cu cineva de un milion de ori, dacă vrea să rămână o va face.
15. Prieteni puțini și buni. Mai mult ca o familie.
16. Nimeni nu te poate împiedica să îți revezi serialul preferat de trei, patru sau oricâte ori vrei.
17. Iubirea nu e easy peasy, dar merită și te ajută să te vindeci. Să iubești și să fii iubită.
18. Călătoritul împreună e important și te scoate, în general, din ale tale.
19. Cafeaua, vinul roșu și berea sunt viață.
20. Dacă cineva te super enervează, dar e acolo pentru tine, that is love.
21.Va fi okay, chiar dacă nu crezi sau simți asta.
Probabil am mai învățat și alte chestii mai deep sau practice, dar viața nu e perfectă și momentele nu sunt mereu cum ni le imaginăm la noi în cap și asta e okay.
Fac parte din gama aceea de oameni cărora le place finalul de an, pentru că, normal, new year new me bullshit. Bine, nu chiar așa, dar ceva pe acolo, îmi place ideea de început fresh, de șansă, de “uite că parcă am făcut ceva anul ăsta și nu am fost un cartof trist mereu, poate la anul am mai mult entuziasm”. Așa că îmi fac lista asta publică de achievements pentru mine, să văd că bă, I did something. Cam multă romgleză, poate îmi trec pe lista de rezoluții pe anul viitor. Da, îmi place și să îmi setez goaluri pentru anul care vine și, spre surpinderea mea, chiar m-am ținut de majoritatea. Într-o ordine haosată ca mintea mea, urmează chestiile de care sunt eu more or less mândră (plus niște linkuri în caz că vrei să citești despre).
Primul meu salariu – bine, că am plecat după o lună e o lecție pe care am învățat-o almost the hard way.
O săptămână de job când am învățat că fundraisingul nu e pentru mine și am fost concediată/mi-am dat demisia.
Am călătorit mai mult decât în toată viața mea, probabil, chiar dacă nu am mers în locuri ieșite din comun. Am fost la Bran, Argeș, Bușteni, Sighișoara, plus niște Sinaia, Azuga și Brașov. Majoritatea aventurilor au fost cu iubitul meu, dar am mai avut și câteva plecări de nebună.
Am fost la muzee și castele, susțineți cultura.
Am tras pentru prima dată cu arcul și am sărbătorit Halloweenul mai concret.
Nu știu, am făcut doi ani de facultate, n-am înnebunit de tot încă, cică mi-am început licența.
Am fost puțin la psiholog, dar nu destul încă.
Am învățat mai multe despre iubire and stuff.
Am câștigat și eu ceva, adică am fost printre cei zece finaliști ai unui concurs de poezie și am ajuns cu un poem într-o cărticică.
Am început să scriu iar poezie și am am mai lucrat la romanul pe care cică îl scriu de când eram în liceu; va fi și gata într-o zi.
Îmi place să cred că nu mai am atât de multe gânduri iraționale, anxietăți și depresii, dar m-aș minți singură. Îmi place să cred și că am învățat să trăiesc cu ele, dar încă mă consum din cele mai mici chestii și dramatizez, dar sunt aici așa că probabil sunt okay.
Am fost fericită, am râs mult, am plâns mult pentru că așa sunt eu, un paradox ambulant; am avut și momente mișto pentru care sunt recunoscătoare și am crescut pe plan personal. Probabil am mai făcut chestii pe care nu le-am pus aici, dar în mare anul ăsta m-a ajutat să conștientizez că într-o zi vom fi mai bine.
Poate că am abandonat puțin scrisul aici, poate că am pus presiune pe mine pe care încerc să o controlez, poate că nu sunt mereu mulțumită de mine (a se citi destul de des), dar eu știu că încerc să fiu o versiune bună a mea, să mă iubesc și să îmi cresc abilitățile, să îmi dezvolt scrisul și să fiu mai aproape de femeia aia badass pe care o am în cap și care îmi doresc să devin.Am învățat că e okay dacă nu sunt mereu bine, că nu am cum, că să te compari cu toți oamenii talentați din jur nu aduce aproape nimic bun, că oamenii tăi sunt lângă tine indiferent de câte căcaturi ați experimenta împreună. Mulțumesc că mă suportă și mă iubesc și sper să fie aici în continuare. Iubirea e complicată, prietenia e complicată, un om nu te face brusc bine, dar poate că te ajută să fii mai bine, pentru că atunci când viața ta e un haos și faceți un haos comun poate găsiți un echilibru.
Am aberat un pic, voiam să zic doar că va fi okay and love is stronger than fear.
Crăciunul ăsta am fost matinală, în sensul că m-am trezit de la 8 și m-am dat jos din pat în mai puțin de o oră, după ce mi-am savurat cafeaua în pijamale și mi-am deschis ultimul cadou – o carte pe care o voi citi azi. Nu e o zi super promițătoare, dar arăt ca o crăciuniță sexy și am niște șuvițe de păr roz, luminițele din brad clipocesc și îmi voi face niște vin fiert mai târziu.
Crăciunul obișnuia să fie perioada mea preferată din an. Sau cel puțin așa credeam. Uite că anul ăsta mă simt cel mai not christmassy din viața mea, probabil. Și încerc să accept că e okay și că nu trebuie să punem presiune pe noi să fie the most wonderful time of the year dacă nu putem să și internalizăm asta.
Nu știu dacă e maturizarea, niște depresie sau ceva, dar de câțiva ani eu și spiritul Crăciunului suntem în zone diferite. Zilele trecute am împodobit bradul cu iubitul meu și am pus pentru prima dată în viața mea bomboane. Mi-am deschis cadourile acum două seri cu el, în familie și încerc pe cât posibil să mă bucur de ceva. Poate că sunt, măcar în aparență, un om ușor materialist; nu sunt atât de bună pe cât îmi place să cred; nu sunt religioasă și uit esența sărbătorilor ăstora. Este primul an în care nu mă văd cu prietena mea cea mai bună și se pare că îmi voi petrece ziua citind și bând vin fiert. Dar oamenii tăi sunt ai tăi oriunde s-ar afla.
Ce îmi doresc de Crăciun? Iubire. Să fim bine și eu, și el și toți oamenii ăia la care țin. Să plecăm în aventuri și să ne iubim, să găsesc niște pace psihică și să pot să învăț să mă bucur din nou. Să atingem mai des nivelul acela mediocru de fericire.
Happy Christmas. Or be how the fuck you want it to be. Reminder că ziua asta ți-o petreci cum vrei/poți și e absolut okay așa. ❤
A venit Decembrie, acoperă-mă cu o pătură că e friguț și simt că deger când ies afară. N-am mai scris pe aici, a trecut și toamna și mintea mea destul de vraiște încearcă să se echilibreze cumva. Am șapte mii de chestiuni pe To Do List, vine Crăciunul chiar dacă momentan nu prea mă simt în spirit (la fel ca în ultimii ani, dar poate așa e când crești), fuckultatea îmi cere proiecte și proiecțele, vine și licența care nu se scrie singură și încerc să nu fiu un haos ambulant, adică să mă ocup și de hobby-urile mele sau să am obiceiuri sănătoase și să petrec timp cu oamenii mei. Mă compar involuntar cu majoritatea omuleților care au o viață așa fericită și fac și au, fără să se streseze așa din fiecare bucățică de existență posibilă, dar am mai scris aici despre comparație. Vreau să fac chestii și în același timp procrastinez, îmi place să cred că sunt specială cu toate că suntem aproape toți mediocrii, încerc să îmi găsesc un scop și un plan și un ceva care să mă facă să mă trezesc dimineața și cu toate astea până și laptopul meu e un haos, cum ar trebui să îmi fie mintea?
Mă gândesc destul de des de ce scriu aici, având în vedere că nu am o audiență prea mare și că nu sunt influenker, cu toate că probabil partea egocentrică din mine și-ar dori să fiu. De ce fac spam cu atâtea poze și spun chestii aiurea pe care nimeni nu le ascultă, de ce sunt așa activă pe social media și în același timp mă iau de ea, de ce mă comport mai mult ca un copil de liceu decât ca o persoană care într-o lună va fi majoră internațional. Se termină facultatea și eu tot nu știu ce fac cu viața mea și am atâtea idei pe care nu le pun încă în practică.
Mi-e frică de atâtea, încât dacă fac o listă e mai lungă decât aia cu dorințe de Crăciun. Sunt mai fericită probabil decât am fost până acum și tot simt că nu pot să mă bucur de nimic. Fac chestii și încerc să fiu productivă și să ies din zona de confort, citesc mai mult, mă duc la psiholog, iubesc mai mult și mă perfecționez; e un efort, dar nu poți să te schimbi peste noapte.
Toamna asta am reușit să fac aproape toate chestiile de pe Bucket List (da, eu fac liste la aproape orice), am fost la Sighișoara, am dormit într-un cămin și moca într-un hotel, mi-am găsit fucking finally subiect de licență, am mai făcut fotografie pe film și am sărbătorit Halloweenul. Nu știu, am făcut mai multe, dar astea mi-au venit acum. Ideea era că viața nu e mereu nașpa și mă mai apucă și pe mine fericirea. Nu azi, but still.
Poate vine atmosfera christmassy și la mine în creieraș. Până atunci, uite niște poze de toamnă făcute în Parcul Circului.
Prima dată când am scris ceva demn de admirație cred că era prin clasa a treia, când ne-a pus învățătoarea să continuăm fragmentul din „Alice în Țara minunilor” pe care îl studiasem la clasă. A ajuns la panou. Prima dată cred că am scris o poezieprin generală. Era o temă și ceva cu natură și nu credeam că mă pricep la scris sau că e ceva ce mi-ar plăcea. Dar de atunci a început călătoria asta a mea artistică, unde mă vedeam transpunându-mă pe pagini ca un mod de exprimare și vindecare. Și sunt foarte recunoscătoare că am asta, că scrisul e un fel de elemant vital. Relația noastră complicată m-a făcut mereu să simt că nu mă dedic suficient, apoi am realizat că nu trebuie să fii acolo 24/7 ca să conteze.
În liceu scriam poezii la ora de economie, unde nu știu de ce mă lovea inspirația mai rău decât acasă. Nu pot să zic că sunt super poetă, nu cred că pe mine mă definește o singură chestie oricum. Dar, pentru probabil una dintre puținele dăți în viața mea, am câștigat și eu ceva – și mi-a apărut un poem într-o cărticică. Long story short, Arta nu mușcă, un ONG mișto care a făcut treaba cu Tramvaiul poeziei, a organizat un concurs de poezie unde au fost 10 câștigători. N-am mai participat la chestii din astea literare neapărat, iar faptul că oameni avizați au văzut un potențial mă face cumva să cred mai mult în mine. Nu că scrisul meu ține în mod special de feedback, că eu aberez indiferent de ce părere au ceilalți. Am recitat în fața unor oameni și nu m-a luat panica, m-am simțit ca la serbare la grădiniță, am ieșit din zona de cofort și am învățat chestii.
Ce voiam eu să zic aici e că uneori mai fac chestii cu viața mea și ăsta era un reminder propriu.
Bravo Betty, cum era aia.
P.S: Poate încep să postez niște poezie aici, who knows.
Blogul unei alte tipe ciudate 